Surpriză...

Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. (Galateni 6:9)

     Când citești la prima vedere acest verset nu observi nimic deosebit în el. Dar ceva este.
    
     Tot timpul mă impresionează prima parte a versetului: „să nu obosim în facerea binelui”., de parcă în a face bine te obosești. Dar așa este. Chiar trebuie să te obosești nițel.

     Haideți să fim sinceri cu noi înșine. Când vrei să faci un rău, nu trebuie să te gândești mult, pentru în mintea noastră apar fel de fel de idei și planuri în mai puțin de un minut. Și nici nu te simți obosit. Iar când te gândești să faci ceva bine, începi să transpiri, să te scarpini la ceafă ori frunte, te consulți cu cineva, cauți sfaturi prin cărți, filme, ș.a.m.d. De ce se întâmplă așa ceva? Pentru că natura noastră este deprinsă să facă rău și nu bine. A face bine în loc de a face rău, este ca și cum ai pune pe un stângaci care scrie cu mâna stângă, să scrie cu mâna dreaptă. 

     Însă omenirea cunoaște cazuri, când de dragul cuiva, cineva s-a dezis de obiceiurile rele în folosul celor bune.

     La începutul lunii ianuarie 2016 un prieten de-al meu a dorit să facă o surpriză pentru niște copii cu dizabilități sau săraci într-un sat din raionul Rezina. Știind că deja de șase ani mă ocup cu distribuirea ajutoarelor umanitare la astfel de copii din raion, s-a adresat la mine după ajutor, ca să-i găsesc un sat unde sunt așa copii. Când mi-a spus ideea, m-am bucurat foarte mult și verificând listele am găsit un sat din apropiere - satul Solonceni. Fiind în relații de prietenie cu primarul satului, îi fac un sunet și îl anunț, că în seara zilei cutare voi fi la tine ca să ne conduci prin sat.

     Era săptămâna Sărbătorii Nașterii Domnului pe stil vechi. 
 
     În seara zilei acelea am făcut rost de un costum de Moș Crăciun pentru Alexandru, prietenul meu. Am cumpărat cadouri și produse alimentare pentru copii și împreună cu alt prieten - Ghenadie  ne-am pornit spre Soloncei. Pe drum ne-am oprit în satul Boșernița, la Stanislav Marcu  - un tânăr de 16 ani bolnav de paralezie cerebrală infantilă de la naștere.

      Am observat pe chipul feței lui Stanislav un zâmbet, că la el în mod special a sosit Moș Crăciun.

     După aceasta, am mers spre s.Solonceni. Întâlnind primarul la marjine de sat am pornit pe la familii. nu doresc să fac nici un comentariu la pozele pe care le veți vedea mai jos. Noi am rugat primarul să nu anunțe copiii din timp că va veni Moș Crăciun pe la ei. Am fost martorul efectului de surpriză.
 

         Ne întorceam spre casă obosiți și împliniți. Însă ma aveam două cadouri cu noi. Când deodată la ora aceasta târzie vedem doi copii la săniuș. Îndată umplem torba lui Moș Crăciun și se duce spre copii care erau mirați de ce le văd ochii la ora aceasta. Nu știau ce să zică. Era soră și frate.
 

   

     În final am făcut o poză și cu primarul satului d-l Valeriu Palii.

 

     Dacă vă apare un gând de a face o binefacere, sau un proiect spre binele societății - stăruie să realizezi acest gând cât mai urgent, ca să dai voie altui gând bun să-ți ocupe mintea. Și așa de la gând la gând, de la bine la bine - te apropii de Dumnezeu.