Astăzi am fost la Biserică. atâta timp trecuse decând am fost ultima oară la biserică, atâtea lucruri s-au întâmplat, atâtea zile au trecut ... că pot să le numeri pe degete. 7 (șapte) zile. Mult. Poate că pentru cineva care merge la biserică zi de zi, șapte zile nu este atât de mult. Pentru mine e mult. Pentru mine e mult să nu vii la biserică două duminici la rând, ba chiar și trei, când vezi că programa ta nu coincide cu programa șefilor tăi. A fost cazuri când n-am fost la biserică - o lună! Dar când apăream în ușa bisericii, înțelegeam că am venit unde trebuie.
Astăzi am avut un oaspete. Să zic că e un oaspte de departe, poate că voi avea dreptate, doar pentru cei care mai merg pe jos. Dar pentru cei care merg cu un automobil, a fost un oaspete de aproape. Din satul Mateuți. Cam la vre-o 7 sau 8 km de la Rezina. Am fost vizitați de pastorul bisericii de Mateuți - Celoci Grigorii.
Adunarea a început ca de obicei, cântări , rugăciuni, îndemnuri. Încercam să mă unesc cu tot ce se întâmpla, dar gândurile mele parcă nu erau controlate. Eram furat de alte gânduri fragmentate din tot ce se petrecea în jurul meu, până a început predica fr.Grigorii.
Cum are el obiceiul, să nu stea ca un stâlp în fața amvonului, ci să umble liber pe scenă, din când în când întorcându-se la Biblia sa de pe amvon, vorbea din Romani capitolul 1. În toată predica sa se urmărea gândul de unire. Unire spirituală între creștini și între Dumnezeu. Și aici m-am prins ascultând gândindu-mă rămânând în urmă de conținutul mesajului. Iată câteva secvențe din ce gândeam:
- Gol. Este un gol, care trebuie umplut. Eu trebuie să umplu golul acesta cu persoana mea. Golul acesta deaceea este gol că este perfect pentru mine și nu există pentru altcineva, și va sta gol până îl voi umplea cu mine însumi, dacă voi dori. Atâta timp cât voi sta doar în preajma lui Hristos, golul nu va fi umplut cu mine. Este nevoie doar de o hotărâre, de a fi cu Hristos, și nu lângă El. Lângă El au fost mulți, îmbulzind-ul, dar cu El au fost puțini.
- Rugăciune. Rugăciunea „Tatăl Nostru”. Mi-am adus aminte de o istorioară, despre un tânăr cavaler, care înainte de a merge la o luptă cu adversarul său, a mers mai întâi la un preot să se spovedească. Preotul fiind om înțelept, i-a sugerat ideea de a se ruga cu rugăciunea Tatăl Nostru. Tânărul a accepta ideea aceasta, cu atât mai mult că trebuia doar să repete cuvintele. De fiecare dată când ajungeau la „... și iartă greșelile nostre, precum și noi iertăm greșiților noștri, ...” , tânărul se oprea, ca în fața unei bariere invizibile. Preotul începea rugăciuniea din și din nou, până la un moment ca acesta îl întrebă:
- De ce nu dorești să repeți aceste cuvinte?
- Nu pot să le pronunți.
După o pauză, preotul văzând că neliniștea tânărului s-a spulberat, a propus tânărului cavaler să mai încerce încă o dată să repete această rugăciune.
Tânărul a repetat-o până la capăt. După ce s-a ridicat, fața lui era liniștită și a zis următoarele cuvinte:
- Eu nu mai am dușmani!
- Laudă lui Dumnezeu. E ușor să-l lauzi pe Dumnezeu, când nimeni nu ți-a stricat dispoziția. Să recunoaștem, că e așa. Și totuși cineva ți-a stricat dispoziția și vii la biserică să-I aduci laude în rugăciuni. Pentru ce o facem? Ca să arătăm altora că totul e bine, în ciuda faptului că cineva mi-a stricat dispoziția. Se întâmplă și așa. Sau pentru că sunt un slujitor, și oamenii au așteptări de la mine, și chiar poziția mea mă face să-L laud pe Dumnezeu. Când doresc să-L laud pe Dumnezeu, trebuie să știu la fix pentru ce o fac, pentru ca să-mi mângâi „electoratul ” meu, sau pentru că am motive serioase între mine și Dumnezeu.
- Magazin. Este greșit să asemeni biserica cu un magazin sau mini market, unde mergi după pâine. Da, Hristos este pâinea vieții, dar pâinea aceasta se i-a din scriptură, din ascultare și înfăptuire. Biserica nu vinde Pâinea vieții. Biserica călăuzește spre Pâinea vieții.
- Ceață. Câte odată vrei să te rogi, dar nu îți ajung cuvinte. Vrei să spui ceva .. și gândul te fură. Apoi te întorci după o călătorie lungă, de la gând la gând, încercând câte odată să depeni ghemul pentru a găsi capătul de unde ai pornit și te miri de acel gând neânsemnat care ti-a furat.
Este cu mult mai ușor să te gândești, decât să vorbești. Ai multe de spus lui Dumnezeu, cuvintele parcă se îmbulzesc în gura ta, dar nu știi cu care să începi ... și stai în tăcere. Încerci să spui ceva, dar înțelegi că n-are nici un sens, doar le spui ca să nu zici că nu te-ai rugat. Îmi plac cuvintele spuse de un înțelept: „Dacă nu se roagă inima, degeaba se mai chinuie limba”.Ești ca într-o ceață densă, prin care nu îl vezi pe Dumnezeu. Încerci să te atingi cumva de El, bâjbâind cu mâinile întinse prin spațiul din jurul tău ... și fără rezultat. Undeva, dincolo de ceața creată de noi înșiși, este Dumnezeu, care așteaptă să vorbești cu El. De îndată ce recunoști că încercările tale de a supraviețui în viața aceasta au dat faliment, când recunoști că ceea ce ai încercat să zidești fără El - este nimic, când recunoști că fără El nu poți face nimic, atunci și un oftat este o rugăciune auzită. Ceața dispare.
Astăzi am avut un oaspete. Să zic că e un oaspte de departe, poate că voi avea dreptate, doar pentru cei care mai merg pe jos. Dar pentru cei care merg cu un automobil, a fost un oaspete de aproape. Din satul Mateuți. Cam la vre-o 7 sau 8 km de la Rezina. Am fost vizitați de pastorul bisericii de Mateuți - Celoci Grigorii.
Adunarea a început ca de obicei, cântări , rugăciuni, îndemnuri. Încercam să mă unesc cu tot ce se întâmpla, dar gândurile mele parcă nu erau controlate. Eram furat de alte gânduri fragmentate din tot ce se petrecea în jurul meu, până a început predica fr.Grigorii.
Cum are el obiceiul, să nu stea ca un stâlp în fața amvonului, ci să umble liber pe scenă, din când în când întorcându-se la Biblia sa de pe amvon, vorbea din Romani capitolul 1. În toată predica sa se urmărea gândul de unire. Unire spirituală între creștini și între Dumnezeu. Și aici m-am prins ascultând gândindu-mă rămânând în urmă de conținutul mesajului. Iată câteva secvențe din ce gândeam:
- Gol. Este un gol, care trebuie umplut. Eu trebuie să umplu golul acesta cu persoana mea. Golul acesta deaceea este gol că este perfect pentru mine și nu există pentru altcineva, și va sta gol până îl voi umplea cu mine însumi, dacă voi dori. Atâta timp cât voi sta doar în preajma lui Hristos, golul nu va fi umplut cu mine. Este nevoie doar de o hotărâre, de a fi cu Hristos, și nu lângă El. Lângă El au fost mulți, îmbulzind-ul, dar cu El au fost puțini.
- Rugăciune. Rugăciunea „Tatăl Nostru”. Mi-am adus aminte de o istorioară, despre un tânăr cavaler, care înainte de a merge la o luptă cu adversarul său, a mers mai întâi la un preot să se spovedească. Preotul fiind om înțelept, i-a sugerat ideea de a se ruga cu rugăciunea Tatăl Nostru. Tânărul a accepta ideea aceasta, cu atât mai mult că trebuia doar să repete cuvintele. De fiecare dată când ajungeau la „... și iartă greșelile nostre, precum și noi iertăm greșiților noștri, ...” , tânărul se oprea, ca în fața unei bariere invizibile. Preotul începea rugăciuniea din și din nou, până la un moment ca acesta îl întrebă:
- De ce nu dorești să repeți aceste cuvinte?
- Nu pot să le pronunți.
După o pauză, preotul văzând că neliniștea tânărului s-a spulberat, a propus tânărului cavaler să mai încerce încă o dată să repete această rugăciune.
Tânărul a repetat-o până la capăt. După ce s-a ridicat, fața lui era liniștită și a zis următoarele cuvinte:
- Eu nu mai am dușmani!
- Laudă lui Dumnezeu. E ușor să-l lauzi pe Dumnezeu, când nimeni nu ți-a stricat dispoziția. Să recunoaștem, că e așa. Și totuși cineva ți-a stricat dispoziția și vii la biserică să-I aduci laude în rugăciuni. Pentru ce o facem? Ca să arătăm altora că totul e bine, în ciuda faptului că cineva mi-a stricat dispoziția. Se întâmplă și așa. Sau pentru că sunt un slujitor, și oamenii au așteptări de la mine, și chiar poziția mea mă face să-L laud pe Dumnezeu. Când doresc să-L laud pe Dumnezeu, trebuie să știu la fix pentru ce o fac, pentru ca să-mi mângâi „electoratul ” meu, sau pentru că am motive serioase între mine și Dumnezeu.
- Magazin. Este greșit să asemeni biserica cu un magazin sau mini market, unde mergi după pâine. Da, Hristos este pâinea vieții, dar pâinea aceasta se i-a din scriptură, din ascultare și înfăptuire. Biserica nu vinde Pâinea vieții. Biserica călăuzește spre Pâinea vieții.
- Ceață. Câte odată vrei să te rogi, dar nu îți ajung cuvinte. Vrei să spui ceva .. și gândul te fură. Apoi te întorci după o călătorie lungă, de la gând la gând, încercând câte odată să depeni ghemul pentru a găsi capătul de unde ai pornit și te miri de acel gând neânsemnat care ti-a furat.
Este cu mult mai ușor să te gândești, decât să vorbești. Ai multe de spus lui Dumnezeu, cuvintele parcă se îmbulzesc în gura ta, dar nu știi cu care să începi ... și stai în tăcere. Încerci să spui ceva, dar înțelegi că n-are nici un sens, doar le spui ca să nu zici că nu te-ai rugat. Îmi plac cuvintele spuse de un înțelept: „Dacă nu se roagă inima, degeaba se mai chinuie limba”.Ești ca într-o ceață densă, prin care nu îl vezi pe Dumnezeu. Încerci să te atingi cumva de El, bâjbâind cu mâinile întinse prin spațiul din jurul tău ... și fără rezultat. Undeva, dincolo de ceața creată de noi înșiși, este Dumnezeu, care așteaptă să vorbești cu El. De îndată ce recunoști că încercările tale de a supraviețui în viața aceasta au dat faliment, când recunoști că ceea ce ai încercat să zidești fără El - este nimic, când recunoști că fără El nu poți face nimic, atunci și un oftat este o rugăciune auzită. Ceața dispare.
Dumnezeu să binecuvânteze pe oricine citește aceste rânduri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu