O lecție...

     Cu toții cunoaștem acest fel de transport, care prin anii 90 era foarte răspâdit în țara noastră. În fiecare localitate era cel puțin un „bus”. Și stăpânul acestui tip de transport era foarte mândru. Și nu știu de ce, dar culorile preferate pe atunci era galben sau alb. Acum, când observăm așa ceva pe drumurile noastre, ne uimim tot așa de tare, ca și când am privi la un Moskvici sau Zaporojeți (ZAZ).

     Cred că fiecare din noi are ceva amintiri în privința acestui transport. Și de îndată ce ați văzut imaginea, în mintea voastră v-a trecut ceva amintiri, de care nu știați că ele mai există.

     Cât pentru mine, am o amintire puțin hazlie, dar și ca o lecție bună. Această întâmplare s-a petrecut cam la vre-o 10 ani în urmă, când făceam vizite în satul Tarasova.

     În acele timpuri, nu prea circula transport regulat în acea direcție, deaceea se întîmpla că din satul Solonceni trebuia să merg pe jos cam la 5 km până în s.Tarasova și tot așa la întoarcere.

     După amează, făceam cale întoarsă de la Tarasova, și deja eram pe drumul care era deasupra satului, cum se mai zice pe la noi, pe șliah. Eram liniștit, mergeam într-un pas negrăbit, pentru că aveam timp. Era vara afară. În partea dreaptă al drumului, pădurarul tăiase tot copacii mai groși din fâșia verde ce desparte drumul de un lan de grâu. Era o fâșie de vre-o 10 metri lățime. Respiram aroma salcâmilor tăiați și mă gândeam la lucruri bune. Deodată, aud în spatele meu un transport de felul care este pe imagine și profitând de ocazie ridic mâna cu gând că poate se va opri. Și s-a oprit. Bucuros, mulțumind mă urc,, închid ușa, și după ce se porni din loc mi-am dat seama că șoferul era beat criță, sau cum se zice pe la noi în Moldova, „era os”. Lângă șofer ședea un tânăr de vre-o 20 de ani, care în toată călătoria nu a zis nici un cuvântși de fapt nu am observat nici o emoție pe fața lui, de parcă el nu era aici, ci undva departe.

     Când am văzut în ce condiții am ajuns, eram gata să sar din mașină, dacă ar fi fost să meargă mai încetișor. Dar ea s-a pornit din loc, de parcă era urmărită de tot Comisariatul de Poliție. M-am ghemuit în scaun și mă rugam în gând lui Dumnezeu să ajung cu bine acasă, măcar până la Solonceni. La un moment dat, șoferul care se ținea de volan, încerca să pornească o discuție ( cu toții cunoaștem că în așa stări limba este dezlegată de creier). Și când vorbea, se întorcea spre mine cu tot cu volan, fapt ce aducea la ceea că pe fereastra din față vedeam doar frunze de salcâm, și-i mulțumeam în gând lui Dumnezeu, că a pus în inima pădurarului să taie toți copacii mai groși.

     Când am văzut că drumul nu se mai vede și noi ne apropiem tot mai mult de lanul de grâu, am încercat să vorbesc doar eu, fapt ce a făcut ca șoferul să scoată mașina la drum. Oricum nu prea mă asculta, deaceea am avut ocazia să merg prin păduricea alăturată încă de vre-o câteva ori, ceea ce m-a făcut să-mi i-au rămas bun în gând de la toți.

     Văzându-mă ajuns la Solonceni, m-am bucurat că șoferul avea treburi prin sat, deaceea am coborât la stație și am mers mai departe pe jos restul drumului.

     Oricine citește aceste rânduri își face concluzia sa și își va scoate învățături pentru sine.