Pastorul...

     Undeva vre-o 6-7 ani în urmă ne-au făcut o vizită la Rezina familia Bojoncă. Cu părere de rău nu erau toți prezenți, dar oricum, bucuroși de câți sunt.

     Cu Ilie Bojoncă, am făcut cunoștință când eram în ospeție la un prieten de-al meu. Prima impresie? Era timid, liniștit și cântărea fiecare cuvânt. De fapt nu a vorbit cine știe ce, dar ce a vorbit era de-ajuns pentru mine ca mai târziu să fac o hotărâre, care mi-a schimbat modul de trai, de vorbire, de comport și de gândire.

     Era pastorul Bisericii CEB„Lumina Adevărului”. Am avut ocazia să „mă nasc” în Biserică în anul când ea a fost înregistrată 1995.
    
     Trăia la gazdă, într-o jumătate de casă, cu soția sa sora Mila și cei 6 copii cu care ne-am împrietenit. Îi plăcea foarte mult să cânte, la diferite instrumente muzicale, și deseori ședeam seara la ei în ogradă, pe scăunele sub vie, și cântam cântări din cartea „Cântările Evangheliei” sau cântări în limba rusă.

     Pentru noi, era și consilier, și tată, și frate, și prieten. Și când ne ruga să facem ceva, o făceam cu mare bucurie.

     Dumnezeu să-l binecuvânteze în lucrarea pe care o face acum în România, ca să fie tot atât de reușită cum a fost în Moldova.

Nevăzutul...

Planeta Mercur e situată cel mai aproape de Soare și e a doua dintre cele mai mici planete din sistemul Solar. Această planetă este mai mică decât satelitul planetei Jupiter, Ganimede și satelitul planetei Saturn, Titan.

Mercur are cerul întotdeauna negru pentru că nu are în principiu o atmosferă capabilă să producă împrăștierea razelor Solare.

-Distanța față de Soare: 57.910.000 km

-Perioada de revoluție: 87,96 zile

-Perioada de rotație: 58,64 zile

-Diametrul: 4 847,4 km (aproape de 2,5 ori mai mică decât pământul)

-Masa: 0,055 din cea a pământului

-Temperatura la suprafață: 450 °C ziua și (-180 °C) noaptea.

Observații înregistrate ale planetei Mercur, datează din vremea sumerienilor, în al treilea mileniu înaintea erei noastre,  numind-o – Ubu-idim-gud-ud.  În Babilon planeta era numită – Nabu.

Înainte de sec 5 î.H. astronomii greci credea că planeta e formată din două obiecte separate: una vizibilă doar la răsărit și cealaltă vizibilă doar la apus.

În India planeta a fost numită – Budha, după fiul Chandrei (al Lunii). Culturile chineză, coreeană, japoneză și vietnameză fac referiri la planeta Mercur sub denumirea de „Steaua apei”, denumire bazată pe cele Cinci Elemente. La greci planeta purta numele de – Hermes zeul comerțului, al călătorilor și al hoților. În acelaș timp el conducea sufletele morților spre lăcașul lui Hades.

Evreii au numit această planetă Kokhav Hamah (Steaua Soarelui) .Iată câte ceva informații despre această planetă:

1.      Dacă cineva s-ar afla pe planetă și ar privi Soarele, l-ar vedea de două ori mai mare, decât cum se vede de pe pământ.

2.      Razele Soarelui sunt de 7 ori mai puternice, decât pe pământ (nu tre să stai ore întregi să te bronzezi)

3.      Deși pare ciudat, până în prezent a fost văzută doar jumătate din Mercur. Cealaltă este foarte bine ascunsă.

4.      Mercur are o atmosferă aproape inexistentă în care se găsesc sodium, potasiu și cantități infime (neînsemnate) de oxigen, argon, heliu, azot, dioxid de carbon și hidrogen.

5.      Mercur execută o rotație completă în jurul Soarelui în 88 de zile, deplasându-se pe orbită cu viteza de ≈ 50 km/s, fiind cea mai rapidă planetă din Sistemul Solar.

6.      Chiar dacă se rotește în jurul axei sale o dată la 59 de zile, totuși o zi pe Mercur durează 176 de zile.

7.      Sub crusta de 100-200 km grosime, Mercur are un nucleu mare de fier (3 600 km diametru), care generează un camp magnetic mai slab decât al pământului de 100 ori.

8.      Înainte de prima misiune spre Mercur, se credea că suprafața sa este netedă.

9.      Între 1974 și 1975, nava spațială Mariner 10, a cartografiat 40-45% din suprafața planetei.

10. Mariner 10 a descoperit că Mercur se aseamănă cu Luna, având suprafața împânzită de cratere provenite de la „bombardamentul„ cu asteroizi și comete la formarea Sistemului Solar.

11.      Acum Mercur este inactivă geologic, fiind cea mai puțin înțeleasă dintre planetele telurice.

12.      De 13 ori pe secol, Mercur poate fi observată de pe pământ cum trece prin fața Soarelui, fenomen astronomic denumit transit.

13.   Datorită lipsei atmosferei cerul mercurian este negru și unele stele sunt posibile de observat în timpul zilei.

14.      Dacă pe pământ un om ar cântări 60 de kg, pe Mercur ar cântări în jur de 22 kg.

15.      Mercur are cea mai mare excentritate orbitală dintre toate planetele Sistemului Solar, distanța sa față de Soare variind de la 46 la 70 mln km.

16.    Deși este cea mai apropiată planetă de Soare, este a doua cea mai caldă, cedând planetei Venus.

17.      Datorită proximității față de Soare ( de 3 ori mai aproape decât pământul), Mercur este vizibilă de pe pământ doar imediat după răsărit și în timpul apusului.

18.      Mercur nu are nici un satelit natural.

19.      Deși este atât de aproape de Soare, în 1991, astronomii au desoperit cu ajutorul anumitor radare că la poli ar putea exista ghiață, ascunsă în cratere adânci, permanent umbrite.

20.      Cel mai mare crater de pe planetă Bazinul Caloris, are un diametru de 1 300 km. Impactul care i-a dat naștere a fost atât de puternic, încât a cauzat erupții de lavă și a lăsat un inel concentric de 2 km înălțime, în jurul craterului.

MERCUR are reputația de a fi cel mai greu observabil. Din cauza că ea este apropiată de Soare, ea nu poate fi văzută decât circa o oră după apusul Soarelui sau o oră înaintea răsăritului acestuia. Telescopul Hubble nu a obsevat niciodată planeta și nici nu o va putea face din motiv că razele puternice crează iluzii optice considerabile.

MERCUR este tot atât de strălucitor ca și Sirius, care poate fi văzută pe cer scânteind la miezul nopții, pe când Mercur se află pe un cer lminat întotdeauna de Soare.

Am putea  asemăna planeta cu creștinii, care duc o activitate oarecare spre Slava lui Dumnezeu neafișându-și lucrarea, rămânând în ascuns.

Un exemplu îl vedem la Domnul Isus .

Dar cel vindecat nu ştia cine este: căci Isus Se făcuse nevăzut din norodul care era în locul acela.( In.5:13)

1 Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.
2 Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.
3 Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta,
4 pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
5 Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.
6 Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. (Mt.6:1-6)

 Dacă faci o lucrare oarecare, pentru binele cuiva, nu te afișa în ochii oamenilor pentru a arăta că ai calități bune au cum zicem noi nu te reclama.

14 Trebuie ca şi ai noştri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, pentru nevoile grabnice, şi să nu stea neroditori. (Tit 3:14)

1 Când S-a coborât Isus de pe munte, multe noroade au mers după El.
2 Şi un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi.”
3 Isus a întins mâna, S-a atins de el şi a zis: „Da, vreau, fii curăţat!” Îndată a fost curăţată lepra lui.
4 Apoi Isus i-a zis: „Vezi să nu spui la nimeni; ci du-te de te arată preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.” (Mt.8:1-4)

30 Şi li s-au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: „Vedeţi să nu ştie nimeni.” (Mt.9:30)

16 şi le-a poruncit cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut; (Mt.12:16)

De fiecare data, când undva sau cineva menționează cuvântul Mercur, ar trebui să ne reamintească faptul, că această planetă se asociază cu omul care se face nevăzut după ce face o binefacere. Nevăzut în așa fel, ca oricine va dori să-l caute , să-l găsească doar pe lumina și strălucirea lui Hristos.

O lecție...

     Cu toții cunoaștem acest fel de transport, care prin anii 90 era foarte răspâdit în țara noastră. În fiecare localitate era cel puțin un „bus”. Și stăpânul acestui tip de transport era foarte mândru. Și nu știu de ce, dar culorile preferate pe atunci era galben sau alb. Acum, când observăm așa ceva pe drumurile noastre, ne uimim tot așa de tare, ca și când am privi la un Moskvici sau Zaporojeți (ZAZ).

     Cred că fiecare din noi are ceva amintiri în privința acestui transport. Și de îndată ce ați văzut imaginea, în mintea voastră v-a trecut ceva amintiri, de care nu știați că ele mai există.

     Cât pentru mine, am o amintire puțin hazlie, dar și ca o lecție bună. Această întâmplare s-a petrecut cam la vre-o 10 ani în urmă, când făceam vizite în satul Tarasova.

     În acele timpuri, nu prea circula transport regulat în acea direcție, deaceea se întîmpla că din satul Solonceni trebuia să merg pe jos cam la 5 km până în s.Tarasova și tot așa la întoarcere.

     După amează, făceam cale întoarsă de la Tarasova, și deja eram pe drumul care era deasupra satului, cum se mai zice pe la noi, pe șliah. Eram liniștit, mergeam într-un pas negrăbit, pentru că aveam timp. Era vara afară. În partea dreaptă al drumului, pădurarul tăiase tot copacii mai groși din fâșia verde ce desparte drumul de un lan de grâu. Era o fâșie de vre-o 10 metri lățime. Respiram aroma salcâmilor tăiați și mă gândeam la lucruri bune. Deodată, aud în spatele meu un transport de felul care este pe imagine și profitând de ocazie ridic mâna cu gând că poate se va opri. Și s-a oprit. Bucuros, mulțumind mă urc,, închid ușa, și după ce se porni din loc mi-am dat seama că șoferul era beat criță, sau cum se zice pe la noi în Moldova, „era os”. Lângă șofer ședea un tânăr de vre-o 20 de ani, care în toată călătoria nu a zis nici un cuvântși de fapt nu am observat nici o emoție pe fața lui, de parcă el nu era aici, ci undva departe.

     Când am văzut în ce condiții am ajuns, eram gata să sar din mașină, dacă ar fi fost să meargă mai încetișor. Dar ea s-a pornit din loc, de parcă era urmărită de tot Comisariatul de Poliție. M-am ghemuit în scaun și mă rugam în gând lui Dumnezeu să ajung cu bine acasă, măcar până la Solonceni. La un moment dat, șoferul care se ținea de volan, încerca să pornească o discuție ( cu toții cunoaștem că în așa stări limba este dezlegată de creier). Și când vorbea, se întorcea spre mine cu tot cu volan, fapt ce aducea la ceea că pe fereastra din față vedeam doar frunze de salcâm, și-i mulțumeam în gând lui Dumnezeu, că a pus în inima pădurarului să taie toți copacii mai groși.

     Când am văzut că drumul nu se mai vede și noi ne apropiem tot mai mult de lanul de grâu, am încercat să vorbesc doar eu, fapt ce a făcut ca șoferul să scoată mașina la drum. Oricum nu prea mă asculta, deaceea am avut ocazia să merg prin păduricea alăturată încă de vre-o câteva ori, ceea ce m-a făcut să-mi i-au rămas bun în gând de la toți.

     Văzându-mă ajuns la Solonceni, m-am bucurat că șoferul avea treburi prin sat, deaceea am coborât la stație și am mers mai departe pe jos restul drumului.

     Oricine citește aceste rânduri își face concluzia sa și își va scoate învățături pentru sine.

      

    

Acum eu știu...

Acum eu ştiu...

Când vioristul Iegudi Menuhin avea doar 13 ani, el a fost invitat sa cânte împreună cu orchestra simfonică la filarmonia din Berlin. În sală asistau muzicieni renumiţi, iar tânărul geniu interpreta  cele mai grele opere de artă a lui Betoven, Bah, Brams.  Concertul acesta a făcut un aşa de mare furor, că au fost nevoiţi să cheme poliţia. Albert  Einștein, atât de tare a fost pătruns de cântările acestui geniu, că după ce cu greu a pătruns în culise, s-a apropiat de Iegudi şi l-a cuprins zicând: „ Acum eu ştiu, că în Cer este Dumnezeu!”   ( Ioan 14:9 )

„ Hristos a pus un pod peste prăpastia care este între  măreţul Dumnezeu şi omul nespus de mic.”

Valea umbrei morții...

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.

 

     Mă bucură gândul, că din cuvintele de mai sus nu rămân în valea umbrei morții, ci umblu, adică sunt în treacăt prin ea, și nu va trebui să-mi petrec tot restul vieții acolo.

 

     Totuși, despre ce fel de loc se vorbește aici?

 

     Despre un loc, unde razele solare răzbat cu greu sau aproape deloc, unde speranța își pierde culoarea și abea-abea se mai observă, este un loc unde nu mai vezi nici o ușă de scăpare. Însuși cuvântul „umbră”, nu prea este groaznic pentru noi, pentru că umbra în timpul de vară, este un loc plăcut. Nu, aici merge vorba despre alte umbre. Umbre care trezesc în inima omului disperare, frică, groază, panică.

 

     Mi-aduc aminte de perioada când eram copil, când cu prietenii plecam într-o râpă nu departe de casă ca să stăm acolo până noaptea târziu la foc, unde cei mai mari povesteau fel de fel de lucruri îngrozitoare despre vrăjitoare, vampiri ș.m.a. lucruri, că noi cei mai mici ne ghemuiam unul în altul și ne temeam să privim în jur, crezând că suntem înconjurați de aceste vietăți. Și când se auzea un trosnet de vre-o creangă ruptă, ehe-he ... cu țipete și urlete ne ridicam la deal fugind spre casă de ne scăpărau călcâile. Sau în blocul nostru era un subsol mare, unde și ziua și noaptea era întunerec. Când aprindeai o lumânare, flacăra începea să joace de la curenții de aer proiectând pe pereți niște umbre groaznice, de-ți mergea fiori pe spate și trebuia să fii tare de fire ca să nu țipi. Fiecare a experimentat ceva de genul acesta în copilărie, că n-ar dori să povestească copiilor săi de aceasta.

 

     Păi valea umbrei morții, poate fi explicată și așa. Un loc, unde orice piatră, copac, umbră, sunet devine cineva care dorește să te nimicească.

 

     În viața noastră de cu zi, aceste perioade de trecere prin valea umbrei morții nu pot fi evitate. Vrem noi sau nu vrem, dar noi oricum trecem prin ea. Noi nici nu putem să prohnozăm când vom trece prin așa perioadă neplăcută. Deaceea, toate problemele, durerile, bolile, neplăcerile vin pe neașteptate. Noi nici nu putem să fim pregătiți, ca să le întâmpinăm, măcar. Ba mai mult, noi ne supărăm, că toate acestea au venit peste noi și nu peste alții.

 

     După cum am mai menționat mai sus, noi umblăm prin valea umbrei morții, adică suntem în tranzit, și nu ne oprim acolo. Nu facem hoteluri. Este un loc de tranzit. Totuși am întâlnit persoane, care tot timpul sunt nemulțumiți  de starea lor de zi cu zi. Aceste persoane, și-au făcut un loc de trai în valea umbrei morții, fiind orbiți de umbrele negre, nevăzând lumina salvatoare care străbate din când în când valea întunecoasă.

 

     De ce Dumnezeu permite în viețile noastre să trecem prin locurile acestea? Ca să ne călim credința și duhurile noastre. Ca să pot fi înțeles mai bine, vă dau un exemplu potrivit.

 

     „Vichingii, un popor războinic scandinav, pe timpurile când hoinăreau fără frică apele Atlanticului, aveau cele mai bune corăbii. Pentru că o corabie a vichigilor, trebuie să aibă un catarg puternic care să reziste la orice vânt, cât de puternic n-ar fi. Deaceea, ei alegeau un pin în pădure, și la o distanță de 50 m tăiau toți copacii din jurul lui, lăsându-l de unul singur timp de 20 de ani, ca să fie bătut de vând, soare , ger, ploaie - astfel călindu-și fibrele, care deveneau mai elastice.”

 

     Cred că nu este nevoie de comentariu.

 

     Cu părere de rău, se găsec unii oameni, care văzând acele umbre groaznice, ca de moarte, când trec prin diferite încercări, în loc să strige la Dumnezeu, ei își pun capăt zilelor. Nu fiți așa. Pentru că SPERANȚA MOARE ULTIMA !

 

   

 

    

 

 

 

Surpriză...

Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. (Galateni 6:9)

     Când citești la prima vedere acest verset nu observi nimic deosebit în el. Dar ceva este.
    
     Tot timpul mă impresionează prima parte a versetului: „să nu obosim în facerea binelui”., de parcă în a face bine te obosești. Dar așa este. Chiar trebuie să te obosești nițel.

     Haideți să fim sinceri cu noi înșine. Când vrei să faci un rău, nu trebuie să te gândești mult, pentru în mintea noastră apar fel de fel de idei și planuri în mai puțin de un minut. Și nici nu te simți obosit. Iar când te gândești să faci ceva bine, începi să transpiri, să te scarpini la ceafă ori frunte, te consulți cu cineva, cauți sfaturi prin cărți, filme, ș.a.m.d. De ce se întâmplă așa ceva? Pentru că natura noastră este deprinsă să facă rău și nu bine. A face bine în loc de a face rău, este ca și cum ai pune pe un stângaci care scrie cu mâna stângă, să scrie cu mâna dreaptă. 

     Însă omenirea cunoaște cazuri, când de dragul cuiva, cineva s-a dezis de obiceiurile rele în folosul celor bune.

     La începutul lunii ianuarie 2016 un prieten de-al meu a dorit să facă o surpriză pentru niște copii cu dizabilități sau săraci într-un sat din raionul Rezina. Știind că deja de șase ani mă ocup cu distribuirea ajutoarelor umanitare la astfel de copii din raion, s-a adresat la mine după ajutor, ca să-i găsesc un sat unde sunt așa copii. Când mi-a spus ideea, m-am bucurat foarte mult și verificând listele am găsit un sat din apropiere - satul Solonceni. Fiind în relații de prietenie cu primarul satului, îi fac un sunet și îl anunț, că în seara zilei cutare voi fi la tine ca să ne conduci prin sat.

     Era săptămâna Sărbătorii Nașterii Domnului pe stil vechi. 
 
     În seara zilei acelea am făcut rost de un costum de Moș Crăciun pentru Alexandru, prietenul meu. Am cumpărat cadouri și produse alimentare pentru copii și împreună cu alt prieten - Ghenadie  ne-am pornit spre Soloncei. Pe drum ne-am oprit în satul Boșernița, la Stanislav Marcu  - un tânăr de 16 ani bolnav de paralezie cerebrală infantilă de la naștere.

      Am observat pe chipul feței lui Stanislav un zâmbet, că la el în mod special a sosit Moș Crăciun.

     După aceasta, am mers spre s.Solonceni. Întâlnind primarul la marjine de sat am pornit pe la familii. nu doresc să fac nici un comentariu la pozele pe care le veți vedea mai jos. Noi am rugat primarul să nu anunțe copiii din timp că va veni Moș Crăciun pe la ei. Am fost martorul efectului de surpriză.
 

         Ne întorceam spre casă obosiți și împliniți. Însă ma aveam două cadouri cu noi. Când deodată la ora aceasta târzie vedem doi copii la săniuș. Îndată umplem torba lui Moș Crăciun și se duce spre copii care erau mirați de ce le văd ochii la ora aceasta. Nu știau ce să zică. Era soră și frate.
 

   

     În final am făcut o poză și cu primarul satului d-l Valeriu Palii.

 

     Dacă vă apare un gând de a face o binefacere, sau un proiect spre binele societății - stăruie să realizezi acest gând cât mai urgent, ca să dai voie altui gând bun să-ți ocupe mintea. Și așa de la gând la gând, de la bine la bine - te apropii de Dumnezeu.

Alergare...

Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.

 

     Totul vine de la Dumnezeu. Realizăm lucrul acesta doar în clipele de pauză în alergările noastre. Ne punem un scop, să atingem careva lucru, poziție socială, politică, valori materiale și multe multe alte lucruri ce ne izbesc privirile.

 

     Pauză. Când ne luăm o pauză în alergarea noastră, parcă ni s-ar deschide ochii,văzând că ne aflăm în mijlocul unui tornado, unde toate lucrurile îpreună cu oamenii sunt într-o mișcare haotică. Așa stau lucrurile când privești dintr-o parte. Pe când cei ce aleargă văd o alergare liniară, perfectă.

 

     Pauza nu durează mult. Și răsuflecându-ne mâinicile ne ... aliniem la cei din jur. Ați observat, că produsele ca să fie vândute mai eficient, sunt ambalate mai frumos, mai izbitor, mai atractiv? De ce? Știți voi de ce.

 

     Materialism. Este o învățătură filosofică, - care zice , că la baza tuturor lucrurilor stă materia, iar apoi conștiința și valorile duhovnicești. Noi știm că nu este adevărat, dar prin faptele noastre arătăm că suntem deacord cu această învățătură.

 

     Greșeală. Este greșit să pui valorile duhovnicești pe plan secundar. Făcând așa ceva, de fapt îL pui pe plan secundar pe Dumnezeu. Și aici apare pericolul. Că pe când înaintezi tot mai mult în a-ți împlini dorințele materiale, Hristos ajunge să fie tot timpul ultimul pe listă, și niciodată nu-i vine rândul Lui.

 

     Satisfacție. Nu poți fi satisfăcut din plin niciodată, după ce ți-ai împlinit un scop. Vă asigur nu durează. Când ești în procesul împlinirii scopului, te gândești la fericirea care te va cuprinde când vei ajunge în vârf și ajungând vezi că vârful ... e gol. Călcăm peste valori mai importante, călcăm peste prietenii, peste oameni, peste familie ca la sfârșit să relaizăm că nu ne-am ales cu nimic, doar cu un vârf gol, unde este loc doar pentru tine. 

 

    Fericire. Dacă ești fericit - ai de toate. Este greșit să te gândești că, dacă ai de toate ești fericit. să nu vă dea prin cap așa ceva. Atât timp, cât valorile materiale sunt pe prim plan - fericirea se va afla tot timpul undeva departe, și ea va fugi de tine, tot așa ca și cum ai dori să te atingi de curcubeu.

 

     Lista. Verifică-ți lista planurilor din viața ta. Vezi pe unde stă Dumnezeu.  

 

 

 

Bătrânul...

     Când l-am văzut prima oară, nici nu-mi dădeam seama că voi ajunge în vremuri când el îmi va lipsea. La început priveam la el ca la un străin, pe care doream să-l înțeleg cumva, să-i înțeleg felul lui de gândire ca să-i pot urmări gândul în vorbirea sa. Cu cât mai mult înaintam în aceasta cu atât mai mult , de fapt mă apropiam de el, și puteam să observ alte lucruri mai mărunte, dar importante în ceea ce era el.
    
     Vorbirea. Vorbea nu ca cuvintele să fie spuse și atât, nu. În vorbirea sa se simțea o „cântăreală„ a fiecărui cuvânt rostit, ca și cum după ușă îl aștepta un scaun electric. Folosea pauze, între cuvinte.

     Încercam să mă împrietenesc cumva cu el, dar fără rezultate, până am
aflat de o slăbiciune a sa, care era de fapt și o slăbiciunea și a mea - literatură, cărți. Avea o bibliotecă imensă. Când intram la el , nu-mi puteam rupe ochii de la rafturi cu cărți, care ascundeau în sine tainele pentru ca să fie descoperite de cititori. Am început să facem schimb de cărți și... așa ne-am împrietenit.

   Când a plecat a fost o durere. O durere pentru toți. Am avut parte să cunosc un bătrân adevărat după Scripturi.

Rândul...

     Rândul. Este un cuvânt destul de cunoscut, mai ales pentru cei ce au trăit prin timpurile URSS, unde la fiecare magazin era rând. Apucând și eu acele timpuri, pot cu siguranță să spun, că oamenii când stau în rând nu prea au chef să tacă. Ei, unii da, tac. Doar unii. restul sunt în discuții. Așa a fost, așa este și astăzi.

     Astăzi de dimineață ne-am grăbit să luăm rând, la dat - sânge! Demult nu am făcut acest lucru, adică să dau sânge, pentru niște analize. Ceea ce doresc să vă spun, măcar că am fost preântâmpinat de soție, că trebuiește să mergem mai dimineață, oricum când am ajuns la biroul 207 - deja era un rând de vre-o 15 persoane înaintea noastră. După ce ocupasem rândul, peste câteva minute nu mai știam câtă lume este după noi. Un lucru era bun, că în mai puțin de jumate de oră, noi am intrat în cabinet.

     În birou se aflau două doamne îmbrăcate în halate albe, dintre care una din ele se ocupa cu actele, iar alta lua sânge cu o seringă, de fiecare dată sterilă. Pe scaun era așezat un copil, o fetiță de vre-o 6 anișori cu mama sa alături. Așteptam să aud un plâns, dar n-a fost nimic. Peste o clipă, pe scaun deja era soția, și iată că îmi veni rândul și mie. Sincer să zic nu știam care mână s-o dau la „bătaie”. Mă gândeam că îmi va fi comod să stau pe scaun, dacă voi da mâna dreaptă. Zis și făcut. Iată doamna se apropie cu seringa de mână. Aștept să aud și să simt acel sunet când acul rupe țesăturile pielii și al venei, dar m-am dezamăgit. Cred că acul a fost prea ascuțit.

     Am ieșit în holl și am încremenit. Era întunerec de atâta lume, măcar că eram aproape de ferestre.
    
     Rândul. Acel cuvânt îngrozitor pentru cei ce se grăbesc. În ultimul timp nu prea se observă rânduri la lăcașurile sfinte, care stau pustii. La începutul anilor 90, oamenii erau flămânzi după neprihănire și mergeau la biserici cu miile, neîncăpând în ele, stând afară în ogradă, fericiți de harul în care au intrat. Și nu se grăbeau. Nu căutau în altă parte unde nu este rând. Mergeau doar acolo unde ușile erau deschise.

     Acum ușile lăcașurilor sunt încă deschise, dar pragurile lor nu sunt uzate de picioarele oamenilor, ca altă dată.

    

Ascultând gândind...

     Astăzi am fost la Biserică. atâta timp trecuse decând am fost ultima oară la biserică, atâtea lucruri s-au întâmplat, atâtea zile au trecut ... că pot să le numeri pe degete. 7 (șapte) zile. Mult. Poate că pentru cineva care merge la biserică zi de zi, șapte zile nu este atât de mult. Pentru mine e mult. Pentru mine e mult să nu vii la biserică două duminici la rând, ba chiar și trei, când vezi că programa ta nu coincide cu programa șefilor tăi. A fost cazuri când n-am fost la biserică - o lună! Dar când apăream în ușa bisericii, înțelegeam că am venit unde trebuie.

     Astăzi am avut un oaspete. Să zic că e un oaspte de departe, poate că voi avea dreptate, doar pentru cei care mai merg pe jos. Dar pentru cei care merg cu un automobil, a fost un oaspete de aproape. Din satul Mateuți. Cam la vre-o 7 sau 8 km de la Rezina. Am fost vizitați de pastorul bisericii de Mateuți - Celoci Grigorii.

     Adunarea a început ca de obicei, cântări , rugăciuni, îndemnuri. Încercam să mă unesc cu tot ce se întâmpla, dar gândurile mele parcă nu erau controlate. Eram furat de alte gânduri fragmentate din tot ce se petrecea în jurul meu, până a început predica fr.Grigorii.

     Cum are el obiceiul, să nu stea ca un stâlp în fața amvonului, ci să umble liber pe scenă, din când în când întorcându-se la Biblia sa de pe amvon, vorbea din Romani capitolul 1. În toată predica sa se urmărea gândul de unire. Unire spirituală între creștini și între Dumnezeu. Și aici m-am prins ascultând gândindu-mă rămânând în urmă de conținutul mesajului. Iată câteva secvențe din ce gândeam:

     - Gol. Este un gol, care trebuie umplut. Eu trebuie să umplu golul acesta cu persoana mea. Golul acesta deaceea este gol că este perfect pentru mine și nu există pentru altcineva, și va sta gol până îl voi umplea cu mine însumi, dacă voi dori. Atâta timp cât voi sta doar în preajma lui Hristos, golul nu va fi umplut cu mine. Este nevoie doar de o hotărâre, de a fi cu Hristos, și nu lângă El. Lângă El au fost mulți, îmbulzind-ul, dar cu El au fost puțini.

     - Rugăciune. Rugăciunea „Tatăl Nostru”. Mi-am adus aminte de o istorioară, despre un tânăr cavaler, care înainte de a merge la o luptă cu adversarul său, a mers mai întâi la un preot să se spovedească. Preotul fiind om înțelept, i-a sugerat ideea de a se ruga cu rugăciunea Tatăl Nostru. Tânărul a accepta ideea aceasta, cu atât mai mult că trebuia doar să repete cuvintele. De fiecare dată când ajungeau la „... și iartă greșelile nostre, precum și noi iertăm greșiților noștri, ...” , tânărul se oprea, ca în fața unei bariere invizibile. Preotul începea rugăciuniea din și din nou, până la un moment ca acesta îl întrebă:
- De ce nu dorești să repeți aceste cuvinte?
- Nu pot să le pronunți.
După o pauză, preotul văzând că neliniștea tânărului s-a spulberat, a propus tânărului cavaler să mai încerce încă o dată să repete această rugăciune.
Tânărul a repetat-o până la capăt. După ce s-a ridicat, fața lui era liniștită și a zis următoarele cuvinte:
- Eu nu mai am dușmani!

     - Laudă lui Dumnezeu. E ușor să-l lauzi pe Dumnezeu, când nimeni nu ți-a stricat dispoziția. Să recunoaștem, că e așa. Și totuși cineva ți-a stricat dispoziția și vii la biserică să-I aduci laude în rugăciuni. Pentru ce o facem? Ca să arătăm altora că totul e bine, în ciuda faptului că cineva mi-a stricat dispoziția. Se întâmplă și așa. Sau pentru că sunt un slujitor, și oamenii au așteptări de la mine, și chiar poziția mea mă face să-L laud pe Dumnezeu. Când doresc să-L laud pe Dumnezeu, trebuie să știu la fix pentru ce o fac, pentru ca să-mi mângâi „electoratul ” meu, sau pentru că am motive serioase între mine și Dumnezeu.

     - Magazin. Este greșit să asemeni biserica cu un magazin sau mini market, unde mergi după pâine. Da, Hristos este pâinea vieții, dar pâinea aceasta se i-a din scriptură, din ascultare și înfăptuire. Biserica nu vinde Pâinea vieții. Biserica călăuzește spre Pâinea vieții.

     - Ceață. Câte odată vrei să te rogi, dar nu îți ajung cuvinte. Vrei să spui ceva .. și gândul te fură. Apoi te întorci după o călătorie lungă, de la gând la gând, încercând câte odată să depeni ghemul pentru a găsi capătul de unde ai pornit și te miri de acel gând neânsemnat care ti-a furat.
Este cu mult mai ușor să te gândești, decât să vorbești. Ai multe de spus lui Dumnezeu, cuvintele parcă se îmbulzesc în gura ta, dar nu știi cu care să începi ... și stai în tăcere. Încerci să spui ceva, dar înțelegi că n-are nici un sens, doar le spui ca să nu zici că nu te-ai rugat. Îmi plac cuvintele spuse de un înțelept: „Dacă nu se roagă inima, degeaba se mai chinuie limba”.Ești ca într-o ceață densă, prin care nu îl vezi pe Dumnezeu. Încerci să te atingi cumva de El, bâjbâind cu mâinile întinse prin spațiul din jurul tău ... și fără rezultat. Undeva, dincolo de ceața creată de noi înșiși, este Dumnezeu, care așteaptă să vorbești cu El. De îndată ce recunoști că încercările tale de a supraviețui în viața aceasta au dat faliment, când recunoști că ceea ce ai încercat să zidești fără El - este nimic, când recunoști că fără El nu poți face nimic, atunci și un oftat este o rugăciune auzită. Ceața dispare.

    

 

Dumnezeu să binecuvânteze pe oricine citește aceste rânduri.

 

Ascultare...

 Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat.” ( 1 Sam. 15:22-23 )

 

Ce s-a întâmplat?

A fost o poruncă urmată de neascultare.

De ce Saul a procedat în felul acesta?

Dumnezeu n-a vorbit sofisticat, ci pe înțelesul omenesc. Trebuie să faci cutare și cutare lucrare și să nu iai nimic de acolo. Și ce vedem? Pe de-oparte un pic de ascultare se observă, dar în rest nimic. Ascultarea de Dumnezeu - este o ascultare totală, fără rezerve.

Când citești întreg capitolul, observi, că poporul când a pus de-oparte vitele și oile cele mai frumoase, nu se dă explicare pentru ce se face așa, lucrul acesta apare mai târziu, când Samuiel îl întreabă pe Saul, de animale. Și ca să nu i-a asupra sa vina de această greșeală, el cu ușurință învinuește poporul care nu s-a putut abține.

Împăratul Saul era mândru de poziția sa și ținea mult la ea. Aceasta se observă clar în momentul când proorocul Samuiel refuză să meargă cu el să aducă jertfă lui Dumnezeu. 

 

  Saul a zis iarăşi: „Am păcătuit! Acum, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrânilor poporului meu şi în faţa lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin înaintea Domnului Dumnezeului tău.” (1Sam. 15:30)

 

 

Cinstește-mă în fața bătrânilor poporului meu și în fața lui Israel. Să nu cazi în ochii oamenilor era mai de preț, decât să cazi în ochii lui Dumnezeu. Am impresia că Saul nu auzea cuvintele pe care i le spunea Samuiel cu privire la împărăția sa, important era să rămână o autoritate pentru popor și liderii lor.

 

Nu vă înșelați că chipurile ar fi existat cuvinte ca ” păcățel, sau păcătoi”.  Este ASCULTARE și NEASCULTARE. Alte cuvinte nu sunt.

Când vrei să faci ceva pentru Dumnezeu, pentru El fă-o.

Cuvinte stricate...

Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. ( Ef.4:29)

Multe familii suferă şi se destramă, de la aceea, că oamenii nu ştiu cum să se comporte unul cu altul. Apostolul Pavel, foarte bine înţelegea cât este de importantă relaţia corectă între oameni, şi a numit cuvintele care pot să rănească - stricate.

Iată exemple de cuvinte stricate, pe care foarte des le spunem copiilor noştri:

„ Măcar odată, tu poţi să faci ceva cum trebuie?”

„ Tu de loc nu poţi face nimic”.

„ Tu niciodată n-o să înveţi ceva bun”.

„ Tu totul ceva trebuie să strici”.

„ Dă-te la o parte, dă eu”.

Această listă putem s-o continuăm până la nesfârşit.  Însă e posibil de spus cu totul altfel:

„ Corect!”

„ Bine!”

„ Te-ai stăruit foarte bine”.

„ Cum de te-ai priceput?”

„ La tine se primeşte destul de bine!”

„ Iată aşa trebuie de făcut!”

„ Oho!”

„ Bravo!”

Apostolul Pavel a zis, că oamenii pot fi zidiți, doar cu cuvinte bune. Deci, e de dorit să fim atenţi la vorbirea noastră, ca în ea să nu fie cuvinte stricate.

Dragul meu...

Dragul meu,

În ziua în care o să ţi se pară că am ajuns bătrân şi eu, poate nici nu o să-mi dau seama, te rog să ai răbdare cu mine şi să încerci să mă înţelegi. Dacă am să vărs în timp ce mănânc supa şi dacă nu o să mă mai pot îmbrăca singur, ai răbdare cu mine şi gândeşte-te la cât timp mi-am petrecut eu cu tine pentru a te învăţa să mănânci şi să te îmbraci singur. Dacă atunci când vorbesc cu tine îţi voi repete mereu aceleaşi lucruri, te rog nu mă întrerupe.... Când tu ai fost mic a trebuit să-ţi spun aceeaşi poveste de o mie de ori până adormeai seara în pat. Dacă o să mă trimiţi să mă spăl şi eu nu vreau, nu te supăra pe mine şi să nu mă repezi. Aminteşte-ţi cum fugeam după tine şi câte motive am inventat pentru a te convinge să faci baie. Când o să mă vezi că nu mă pricep la tehnologia modernă.., dă-mi timp să învăţ şi să mă obişnuiesc şi nu te uita la mine cu dispreţ. Aminteşte-ţi că eu te-am învăţat atâtea lucruri cu care te-ai confruntat în viaţă. Când voi ajunge să-mi pierd memoria sau să uit ce-am vrut să spun.., dă-mi timp să îmi reamintesc şi dacă nu-mi voi putea aminti, nu te supăra pe mine. Cel mai important lucru pentru mine nu este conversaţia ci să petrec timp cu tine şi să mă asculţi. Dacă vreodată o să refuz mâncarea, nu mă forţa să mănânc. Ştiu eu bine când mi-e foame şi când nu. Când picioarele mele slabe şi obosite nu o să mă mai ajute să merg, ţine-mă de mână, aşa cum şi eu te-am ţinut de mână când ai învăţat să umbli. Şi când într-o bună zi îţi voi spune că nu mai vreau să trăiesc, că vreau să mor, să plec la Domnul.... Nu te supăra pe mine... Va veni o zi în care mă vei înţelege. Încearcă să înţelegi că batrâneţea nu este trăită ci supravieţuită. Într-o zi vei descoperi că, în ciuda greşelilor mele, întotdeauna am vrut ce e mai bine pentru tine şi am făcut totul pentru tine să-ţi meargă mai bine decât mi-a mers mie. Când mă vezi în preajma ta, să nu fi trist, mânios.... Te rog doar să stai lângă mine, să mă înţelegi şi să mă ajuţi aşa cum şi eu am făcut când tu erai un copilaş.

Ajută-mă să umblu.... Ajută-mă să-mi închei umblarea pe acest pământ cu dragoste şi răbdare. Te voi răsplăti doar cu un zâmbet şi cu dragostea imensă ce am avut-o întotdeauna pentru tine.

Te iubesc fiul meu... şi sper ca într-o zi să ne vedem dincolo!!!

cu dragoste,

al tău tată!!!

Nu-i permite, ci dă-i...

V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33)

     Fiecare din noi în adâncul inimii se gândeşte că cuvintele lui Hristos de el nu se vor atinge şi el va fi o excepţie. Dar dacă noi ne vom gândi că toate greutăţile Dumnezeu ni le trimite tot pentru binele nostru, prin înţelepciunea Sa mare, atunci noi nu ne vom mira atât de tare , şi nu ne vom văicăra atât de mult de problemele care au venit peste noi.


     Într-o zi un pastor a vizitat o fată la spital, care era ameninţată de a fi oarbă pe toată viaţa. Medicii făceau tot posibilul ca să-i menţină vederea fetei, dar totul era în zadar. Fata cu amărăciune a spus pastorului: „ Dumnezeu doreşte să-mi i-a vederea”. Pastorul nu a răspun îndată. El s-a gândit, iar apoi a zis: „ Nu-i permite Lui să îţi ia vederea. Tu singură dă-i Lui vederea ta”.


„ Eu nu prea înţeleg”, - a zis fata.

Şi atunci pastorul i-a explicat: „ Încearcă să te rogi aşa: „ Tată, dacă mie îmi este dat să pierd vederea, ajută-mă să pot să Ţi-o dau eu singură”.

„ De Dumnezeu depinde, ce încercări vor veni peste noi; de noi depinde, cum vom trece prin aceste încercări”.

   
    
 

Dumnezeu la recepție...

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.     ( 2 Tim. 3:16-17 )

Cu un pensionar s-a întâmplat o istorie hazlie. Într-o zi lui i-a sunat preşedintele Reigan, iar el a aruncat receptorul. Şi a făcut acest lucru de vre-o cinci ori. Cât nu încerca domnişoara care făcea legătura dintre preşedinte şi pensionar să-l încredinţeze că cu adevărat preşedintele doreşte să vorbească cu el, acesta nu credea deloc. În sfârşit domnişoara de la reţele telefonice l-a sunat pe vecinul acestui om, care l-a convins pe bătrân să ridice receptorul, că preşedintele Statelor Unite ale Americii întradevăr doreşte să vorbească cu el. Cincisprezece minute a durat discuţia dintre preşedinte şi acest bătrân.

Această istorie îmi aduce aminte, despre o altă istorie care s-a întâmplat cu multe secole în urmă, cu un băieţel pe nume Samuel

 Tânărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli. Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea, şi vedeniile nu erau dese.Tot pe vremea aceea, Eli începea să aibă ochii tulburi şi nu mai putea să vadă. El stătea culcat la locul lui,iar candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă; şi Samuel era culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu. Atunci Domnul a chemat pe Samuel. El a răspuns: „Iată-mă!”Şi a alergat la Eli şi a zis: „Iată-mă, căci m-ai chemat.” Eli a răspuns: „Nu te-am chemat; întoarce-te şi te culcă.” Şi s-a dus şi s-a culcat.Domnul a chemat din nou pe Samuel. Şi Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli şi a zis: „Iată-mă, căci m-ai chemat.” Eli a răspuns: „Nu te-am chemat, fiule, întoarce-te şi te culcă.”Samuel nu cunoştea încă pe Domnul, şi cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit.Domnul a chemat din nou pe Samuel, pentru a treia oară. Şi Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli şi a zis: „Iată-mă, căci m-ai chemat.” Eli a înţeles că Domnul cheamă pe copil şi a zis lui Samuel: „Du-te, de te culcă; şi dacă vei mai fi chemat, să spui: „Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.” Şi Samuel s-a dus să se culce la locul lui.Domnul a venit, S-a înfăţişat şi l-a chemat ca şi în celelalte dăţi: „Samuele, Samuele!” Şi Samuel a răspuns: „Vorbeşte, căci robul Tău ascultă.”Atunci Domnul a zis lui Samuel: „Iată că voi face în Israel un lucru care va asurzi urechile oricui îl va auzi.În ziua aceea voi împlini asupra lui Eli tot ce am rostit împotriva casei lui; voi începe şi voi isprăvi.I-am spus că vreau să pedepsesc casa lui pentru totdeauna, din pricina fărădelegii de care are cunoştinţă şi prin care fiii lui s-au făcut vrednici de lepădat, fără ca el să-i fi oprit.De aceea jur casei lui Eli că niciodată fărădelegea casei lui Eli nu va fi ispăşită, nici prin jertfe, nici prin daruri de mâncare.”Samuel a rămas culcat până dimineaţa, apoi a deschis uşile Casei Domnului. Samuel s-a temut să istorisească lui Eli vedenia aceea. ( 1 Sam. 3:1-15 )

Pe el la fel l-au apelat, dar el n-a înţeles, cine voia să vorbească cu el. Şi acesta s-a întâmplat de vre-o câteva ori. Şi la legătură era cineva, care era cu mult mai important decât preşedintele SUA, era însuşi Dumnezeu.

Dar voi, auziţi, cum Dumnezeu vi se adresează Prin Cuvântul Său, Biblia ?

Dumnezeu permanent încearcă să ne apeleze! Întrebarea este: luăm receptorul sau nu?

 De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii,... (Evrei 3:7-8 )

 

„ Dumnezeu se adresează prin Cuvântul Său la cei, care îl ascultă cu inima”.