Lemne...

    Iarna anului 2011 - 2012 a fost  o încercare pentru fiecare, pentru că ştim că a fost o iarnă geroasă, ca de obicei. În fiecare zi , la amează, vedeam doi copii de 10-12 ani cum plecau să taie ceva vreascuri  din împrejurimile satului.

     Prin Fundaţia OM am avut ocazia să distribuim câte 3m³ de lemne la 11 familii din satele Boşerniţa şi Ciorna și desigur și la acești doi copii.

 

     Era frig. Minus 15 grade. Pe lemne era zăpadă, de la care se înmuiau mănuşile, ca apoi să se facă ţurţuri. Nu cunosc cauza, dar pădurarul ne-a arătat la niște lemne mari și foarte grele. Noi fiind încotoşmănaţi, ne dezbrăcam, ca să putem lucra mai uşor. Ne lunecam, dar nu ne opream. Pe unde cu glumă, pe unde mai serioşi, şi s-a făcut lucrarea. De dimineaţă până seara târziu încărcam maşina ca să reuşim să ducem la mai mulţi. Când era pericol de alunecare pentru maşina încărcată, cu mânile  presuram pe drumul ca sticla nisipul îngheţat de pe marginea drumului. Eram cinci.

     Se mai întâmpla pe la cotituri cădeau câteva bușteni, și trebuia să oprim mașina ca să ne chinuim vre-o 10 - 20 minute pentru a le urca în benă. În lista care mi-au dat-o de la asistența socială, era o familie care nu făcea parte din sociali vulnerabili, deaceea toată ziua mă gândeam, cui să-i dau acele lemne și de odată, iarăși la o cotitură din satul Boșernița, undeva prin partea de sus, nici nu-mi mai aduc aminte pe unde era, pentru că deja era întunerec, au căzut niște bușteni grei, la care ne-am zis unul către altul că îi lăsăm aici în fața porții unde au căzut. Peste câteva clipe am aflat că acolo locuia o bătrânică  pensionară cu fiul său invalid. Aflând așa ceva am descărcat bucuroși restul lemnelor de 3 metri cubi, la care familia privea la noi uimită,de parcă am căzut din cer.

     Seara după ce am descărcat ultima maşină la unul din băieţii ce ne-au ajutat la încărcat şi care avea 5 copii, am fost rugaţi să intrăm în casă.

     Deschidem uşa care era acoperită cu o pătură, ca să nu intre frigul de afară, şi vedem o cameră largă , luminoasă, cu o lejancă mare, pe care se zbenguiau patru copilaşi. Ne-au pus la masă. Noi toţi care am intrat eram tare flămânzi, pentru că nu mâncasem de dimineaţă nimic. Eram bucuros pentru o simplă coajă de pâine să mi se dea.

 

     Niciodată n-am să uit mâncarea pe care am mâncat-o la el acasă. Varză murată cu puţin ulei, ciapă tăiată mărunt şi pâine. Cea mai gustoasă mâncare! Amintiri pe viaţă.

 

E-mail: energycross@mail.ru