Era mijlocul verii, în luna iulie. Stăteam la oprire, care de fapt nici pe departe nu semăna a oprire, pentru că nu era nici o construcție ca să te ascunzi de arșiță sau de ploaie. Pur și simplu un loc deschis la marginea drumului sau mai bine zis la o răscruce. Un drum ducea spre satul vecin a cărui primele case se observă deja, alt drum ducea spre satul Ciorna care se afla în spatele meu și un drum ducea spre Fabrica de Ciment.
Era cam pe la orele patru după masă. Așteptam să vină ceva transport, o rutieră, sau vre-un cunoscut. Era cald și liniște. De căldură nu mai știam ce aștept mai tare: un vânt sau un transport. Și dacă trecea vre-un transport în direcția opusă, da, se făcea ceva vânt, dar nu era acel vânt natural, ci o amestecătură de aer turbulent în două cu praful drumului, cum este de obicei când nu prea plouă. Și măcar de-ar fi un vânt, ca să te ferești cumva de praf, dar nimic, și stăteai în el ca într-o ceață deasă de îți scârția prin dinți.
Eram obosit să aștept și ca de obicei ca să-mi treacă din timp căutam să mă ocup cu ceva și am început să ascult. Poate ceva voi auzi.
La un moment oarecare aud un sunet. O autocisternă. Venea din direcție opusă. Iată-l a trecut cotitura, podețul peste râulețul Ciorna și o i-a la stânga spre Fabrica de Ciment, trecând pe lângă mine. Din motiv că, drumul spre Fabrică este făcut din beton, care la despărțituri avea umplutură din scândură sau cauciuc, era un zgomot asurzitor, care era provocat de roțile semiremorcii, de-ți părea că acuși o să taie betonul bucăți. Pământul sub mine tresări puțin și încercam să mă feresc mai departe de această „catastrofă” zgomotoasă. După ce trecuse autocisterna, zgomotul ei îmi țiuia în urechi și nu puteam auzi nimic. Doar o concluzie se rotea prin minte - era deșartă, da, autocisterna era deșartă.
Peste un timp aud un alt zgomot, dar dinspre Fabrică, asemenea unui bombardier încărcat, venea o altă autocisternă. Se deplasa lin, roțile din spate erau puțin așezate și când trecea peste despărțiturile dintre plăcile de beton nu se auzea nimic, doar simțeai un cutremur de pământ sub picioare. Motorul lucra uniform și la cotitură puțin și-a schimbat sunetul, ca apoi iarăși să revină la turațiile precedente. Când se deplasa, se legăna, ca o albină încărcată. După ce dispăruse continuându-și calea spre destinația pe care doar șoferul o știa, mi-am făcut o concluzie clară despre viața aceasta.
Fiecăruia i s-a dat să trăiască o viață. Una singură, prin care noi ne deplasăm în direcțiile alese de noi sau fiind conduși de alții. Dar apare o întrebare:
E-mail: energycross@mail.ru
Era cam pe la orele patru după masă. Așteptam să vină ceva transport, o rutieră, sau vre-un cunoscut. Era cald și liniște. De căldură nu mai știam ce aștept mai tare: un vânt sau un transport. Și dacă trecea vre-un transport în direcția opusă, da, se făcea ceva vânt, dar nu era acel vânt natural, ci o amestecătură de aer turbulent în două cu praful drumului, cum este de obicei când nu prea plouă. Și măcar de-ar fi un vânt, ca să te ferești cumva de praf, dar nimic, și stăteai în el ca într-o ceață deasă de îți scârția prin dinți.
Eram obosit să aștept și ca de obicei ca să-mi treacă din timp căutam să mă ocup cu ceva și am început să ascult. Poate ceva voi auzi.
La un moment oarecare aud un sunet. O autocisternă. Venea din direcție opusă. Iată-l a trecut cotitura, podețul peste râulețul Ciorna și o i-a la stânga spre Fabrica de Ciment, trecând pe lângă mine. Din motiv că, drumul spre Fabrică este făcut din beton, care la despărțituri avea umplutură din scândură sau cauciuc, era un zgomot asurzitor, care era provocat de roțile semiremorcii, de-ți părea că acuși o să taie betonul bucăți. Pământul sub mine tresări puțin și încercam să mă feresc mai departe de această „catastrofă” zgomotoasă. După ce trecuse autocisterna, zgomotul ei îmi țiuia în urechi și nu puteam auzi nimic. Doar o concluzie se rotea prin minte - era deșartă, da, autocisterna era deșartă.
Peste un timp aud un alt zgomot, dar dinspre Fabrică, asemenea unui bombardier încărcat, venea o altă autocisternă. Se deplasa lin, roțile din spate erau puțin așezate și când trecea peste despărțiturile dintre plăcile de beton nu se auzea nimic, doar simțeai un cutremur de pământ sub picioare. Motorul lucra uniform și la cotitură puțin și-a schimbat sunetul, ca apoi iarăși să revină la turațiile precedente. Când se deplasa, se legăna, ca o albină încărcată. După ce dispăruse continuându-și calea spre destinația pe care doar șoferul o știa, mi-am făcut o concluzie clară despre viața aceasta.
Fiecăruia i s-a dat să trăiască o viață. Una singură, prin care noi ne deplasăm în direcțiile alese de noi sau fiind conduși de alții. Dar apare o întrebare:
Cum este viața ta? Plină sau deșartă? Cum sună viața pe care o trăiești, a plin sau a deșert?
E-mail: energycross@mail.ru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu