Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar
alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos
Isus.Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat
încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre
ce este înainte,alerg spre ţintă, pentru premiul
chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. (Filip.3:12-14)
Dacă să începem o discuție despre apostolul Pavel, va fi nevoie de multă cafea și multe zile. Dar vom atinge doar un aspect din viața sa, despre care el singur amintea cititorilor săi, și anume perioada vieții sale de până la,și după întâlnirea sa cu Hristos.
Din cartea Faptele Apostolilor, aflăm că Pavel, pornește spre Damasc, având la sine scrisori către sinagogile orașului, ca să prindă pe cei ce umblă pe Calea nouă (adică pe creștini),și să-i aducă legați la Ierusalim. Era însuflețit să facă această lucrare, crezând că o face pentru Dumnezeu. Pe drum spre Damasc, Pavel, se vedea deja acolo cum prinde pe ucenici, cum îi leagă, cum îi aduce la Ierusalim. El avea un scop, avea un gând, care l-a prins, care l-a legat și ardea de dorință să-și împlinească scopul. Alerga spre țintă. Pe acel Pavel, care era tăiat împrejur în a opta zi, fiind din neamul lui Israel, seminția lui Beniamin, Evreu din Evrei, Fariseu, prigonitor al Bisericii, neprihănit după Lege, părea că nimic nu poate să-l oprească, pentru că el era deja o autoritate în ochii celor din jur, și de temut pentru primii creștini. Și iată, că în limina strălucitoare, care i-a orbit ochii lui, el se întâlnește cu Hristos, care îi dă peste cap toate valorile sale, la care el ținea așa de mult. Toate lucrurile, scopurile vieții sale s-au dus de râpă. Nimic, din lucrurile precedente nu-l mai însiflețea. Ele deja nu mai aveau nici o valoare. Ele nu-i preocupa gândul. Pentru că:
Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit
ca o pierdere, din pricina lui Hristos.
Descurajarea este urmarea unui eșec. Mulți oameni își planifică viața lor pe o zi, săptămână, lună, ani, punând în socoteală toate lucrurile ca nimic să nu le iasă din control, ca atunci când dau în bară în urma unui eșec - să le seară „țandăra”. (Cred că așa se întâmplă deseori și cu cel ce citește aceste rânduri). Descurajarea aduce pe oameni în fața unei uși, prin care poate fi rezolvată problema, dar fiind orbiți de eșecul său, ei nu văd nimic, doar un loc pustiu, care te deprimează mai mult, mărind șansele de sinucidere.
Apostolul Pavel a socotit toate lucrurile la care ținea așa de mult, ca pe un gunoi:
Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere,
faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu.
Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe
Hristos
Cu toții cunoaștem ce este un aerostat. Ca aerostatul să se ridice mai sus este nevoie de aruncat tot balastul (greutățile).
La fel și Pavel, ca să-l câștige pe Hristos, a aruncat tot ce-l ținea să nu facă acest lucru. Ba mai mult, a socotit toate lucrurile pe care le-a aruncat de bună voie, ca un gunoi, care nu poate fi bun la nimic.
Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
Interesant este că, mai întâi Hristos l-a apucat pe Pavel, ca apoi Pavel să alerge, căutând să-l apuce pe Hristos. Cum așa? După ce Hristos L-a apucat pe Pavel, acesta nu mai avea alte gânduri sau alte scopuri, decât să-L câștige pe Hristos. Toată personalitatea apostolului era preocupată de a câștiga pe Hristos, marele premiu. Așa cum un sportiv gândindu-se la premiul care-i stă în față, se leapădă de toate obiceiurile care l-ar putea impiedica să câștige marele premiu, aruncând balastul care-l trage la pământ și îi îngreunează sau stopează alergarea doar pentru ca să-și împlinescă visul, așa și Pavel uitând ce a aruncat în spatele alerga spre premiul chemării cerești.
La fel și noi să procedăm ca și apostolul Pavel. Dacă simți că nu te mai ridici în cer, aruncă din balastul care te ține, sau te leagă de acest pământ. Sunt multe deprinderi și obiceiuri care nu sunt de folos și de fapt ele și te țin. Și dacă le arunci, nu mai încerca să te întorci la coșul de gunoi, răscolind și căutând ce ai aruncat cândva. Că nu ai aruncat diamante, ci gunoi. Diamantele sunt la finish. Și cu cât dispreț noi privim la cei ce caută prin gunoi, dar nu ne disprețuim pe noi înșine, atunci când ne întoarcem la ceea ce am vărsat, aruncat, ca să ne mai amintim de vremurile din tinerețe, vremurile fără Hristos, vremurile de destrăbălare, ca nu cumva să uităm gustul ... gunoiului.
-------------
e-mail : energycross@mail.ru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu