Celula - viața ei... (partea I )

Corpul uman constituie 123 trilioane de celule. Iar celulele sunt unitățile de bază ale vieții. Din ele sunt alcătuite organele noastre, mușchii, oasele, creierul și toate celelalte părți a  organismului nostru.

Ultimele descoperi ale savanților le-au dat posibilitate să privească viața din interiorul celulei, cum nu au putut s-o facă niciodată, și să poate observa interacțiunea fiecărei parte a celulei una cu alta.

Cu cât mai bine cunoaștem lumea ce ne înconjoară, cu atât ni se pare că este mai simplă, dar cu celula este altfel, cu cât cunoaștem mai mult cu atât totul devine mai complicat.

 Acolo în interiorul organismului totul pare ca la un război nesfârșit dintre celulă și viruși. Ca în linia întâi al bătăliei la cel mai lung război din istorie. Bătălia care vine din secole adânci. În fiecare zi celulele noastre se luptă cu acești dușmani, viruși, care cu nemiluita vor să distrugă și să se reproducă.

În interiorul celulei se află mecanismul de luptă cu virușii, și de care nimeni n-a bănuit vre-o dată. Este ca un film fantastico-științific sau scy-fy, care se petrece înlăuntrul nostru în toată perioada vieții noastre.

În fiecare din noi este ascunsă o lume de miliarde de mecanisme microscopice care acționează în ansamblu  pe tot parcursul vieții.

Fiecare din noi este alcătuit din 123 trilioane de celule, care, da sunt diferite dar fiecare din ele conține aceleași instrucțiuni. Celulele sun asemenea copiilor nou născuți fiind asemenea una cu alta. Copiii cresc, învață să vorbească și fiecare țară are limba lor de vorbire. La fel este cu celulele care au limbajul lor. Unele vorbesc în limbajul inimii, altele vorbesc în limbajul ficatului, altele sunt doar niște ascultători lucrători ai aceste uimitoare lumi. Alte celule, construiesc structuri interesante, ca un schelet interior, care menține integritatea celulei. Aceste construcțiii tot timpul se modifică luând în considerație faptul de deformație sau tensiune exterioară, pentru ca să celula să fie cât mai rezistentă.

Mai sunt și proteine-transportori care au funcția de a aduce produsele alimentare care constituie materiale de construcție sau de reacții chimice acolo unde este nevoie. Savanții tot timpul se întreabă, cum proteinele acestea știu unde este nevoie de produsele pe care ei le transportează, și de fapt cum știe tot ce alcătuiește celula cum să activeze și să nu împiedice în lucrare pe alte părți a celulei.

Alimentarea celulei se efectuiază cu ajutorul stațiilor electrice care crează energie electrică, numite mitohondrii. Turbinele se rotesc cu viteza de 2000 de rotații per minut, încărcând miliarde baterii minuscule. Orice lucru pe care-l facem, orice bătaie al inimii, orice mișcare, orice gând se alimentează de la baterii care se încarcă de la aceste stații electrice.

Și totul în lumea această lucrează datorită planului general. Și acest plan se află în nucleul fiecărei celule. Nucleul celulei este depozitul care conține instrucțiunea întregii vieți – ADN.

ADN-ul, reprezintă un lanț de legături chimice unificate în gene. Fiecare gen conține o instrucțiune de creare a unei proteine anumite. Fiecare spiră are mai mult de o mie de instrucțiuni, care arată celulei ce să facă când și cum, cum să construiască, cum să activeze și multe altele. În fiecare celulăa corpului este la vre-o 2 m de ADN și dacă să le punem într-o linie dreaptă, atunci ADN-ul unui corp uman ar fi așa de lung, că am putea să atingem Luna de o mie de ori.

Dar această legătură chimică, ar fi neutilă, fără mecanismele microscopice care se deplasează de-a lungul ei, reparând-o, decodificând-o astefel ca ADN-ul să devină o instrucție clară pe care celula poate s-o înțeleagă. După ce genul este copiat, instrucțiunea se îndreaptă spre exteriorul nucleului și fabricile mobile ale celulei o citesc și o prefac în proteine.

Există aproape 2 milioane de proteine de diferite feluri și fiecare are forma ei specifică și destinație. Celula are foarte puține deșeuri. Proteinele utilizate, sunt măcinate,ca să devină din nou un material de construcție util.

Fiecare celulă are strânsă legătură una cu alta, deaceea proteinele măcinate, care au devenit materiale de construcție utile și pentru alte celule, sun exportate în exteriorul celule, unde ele sunt verificate încă o dată de rețeaua imună – leucocitele. Aceste patrule, verifică fragmentele dacă n-au defecte.

Dar celulele noastre tot timpul sunt atacate de dușmanii lor –viruși. Și această celulă, degrabă se va întâlni cu dușmanul ei vechi, care este și răspândit în exterior – gripa.

În fiecare zi celulele noastre sunt bombardate de viruși și bacterii. Dar noi avem în calitate de prima linie de apărare – pielea noastră care reține atacurile lor, dar  avem și locuri slabe – gura, ochii, căile nazale și urechile. Noi ne atingem de obiecte, ștergem cu mâna buzele, atingem cu degetele ochii, nasul și multe alte mișcări pur și simplu automate. Prin aceasta dușmanii celulelor nimeresc înlăuntrul nostru.

Virușii sunt milioane de cotropitori, care sunt programați de a distruge celulele. Cel mai răspândit virus cunoscut de toți este adenovirus Fiecare din ei are doar un singur scop de a rupe rezistența celulei și de a ajunge la nucleu. Dacă vre-un virus va nimeri în interior, el poate să i-a controlul asupra întregii celule și să reproducă 10 mii de viruși asemeni lui. În rezultat poate să apară o răceală, pneumonie și chiar moarte. Dar celulele noastre sunt pregătite pentru apărare.

Pe măsură ce virușii se apropie de celulă, ei întâmpină un nor de rezistență alcătuit din anticorpuri, care patrulează spațiul dintre celule, în căutarea dușmanilor ei. Lipindu-se de viruși, ei atrag virușii unul de altul care devin vizibile pentru leucocite ca să fie închițite de ele. Leucocitele după cum am menționat alcătuiesc sistemul nostru imun, dar el este doar prima linie a rezistenței noastre interioare.

ADN-urile noastre înregistrează în formă codificată, cum să ne luptăm cu virușii.

Necătând la reacția sistemului imun, sute de mii de viruși pătrund spre celule. Dar la suprafața celulei ei întâlnesc o nouă împotrivire – membrana celulei sau „pielea„ celulei. Suprafața celulei are o construcție foarte complicată și pe suprafața ei tot timpul sunt proteine care se mișcă pe ea verificând moleculele care vin din interior spre exterior și invers. Moleculele mici, ca hidrogenul (H) și oxigenul (O), cu ușurință pot să treacă prin membrană, iar moleculele mai mari, ca glucoza sunt trecute prin membrană prin niște pompe. Dar pentru o încărcătură mai mare este nevoie de o cheie, care este în capul fiecărei antene al virusului. Anticorpurile se alipesc de aceste chei false, pentru a bloca posibilitatea de a intra în celulă, dar din păcate nu toate cheile false sunt blocate. Unul după altul, patrula de la suprafața membranei este dusă în eroare și virușii intră liber în interior.

Fiecare din virușii pătrunși în celulă are încă multe surprize pentru ea. Și totuși savanții până acum nu știu cum să clasifice virușii: ca vii sau nevii. Virusul nu produce energie, dar se comportă în așa fel de parcă ar fi vii. El nu poate să se reproducă fără ajutorul cuiva din exterior și în cazul lui este o parte din celula vie.

Fiecare „banderolă„ care vine în celulă, nimerește în stația de sortare numită Lizosomi, unde se prelucrează materialul intrat în celulă și aici se hotărăște în care parte a celulei materialul trebuie să fie expediat.

Primul pas în acest proces este desmembrarea pe părți. Pe pereții stației de sortare sunt instalate  pompe speciale de proteine, care pompează în interior un fel de acid, făcând o baie materialului primit. Acidul desmembrează materialul în părți mai mici, pentru ca să fie mai ușor transportate. După ce acidul începe a mânca partea exterioară a virusului, acesta începe a se descompune și aceasta ar trebuisă însemne o catastrofă pentru virus. Dar acidul este o parte al planului său.

Antenele virusului se desprind de el, și prin aceasta se eliberează un protein special, ascuns în interiorul virusului, care se îndreaptă spre membrana stației de sortare, deteriorând-o dând drumul virusului la libertate.

Dar nu toți virușii pot să fugă, mulți din ei până acum mai au alipiți de ei anticorpi. Pentru 90% din armata virușilor lupta se va termina aici în spațiul celular, sau intercelular.

Scopul virușilor este, după cum am spus – nucleul celulei, dar ei nu se pot deplasa spre nucleu și nici nu pot folosi energia produsă de mitohondrii.

În interiorul fiecărei mitohondrii, mâncarea pe care o mâncăm și aerul pe care îl respirăm, face ca să se miște milioane de rotori, care încarcă miliarde baterii minuscule.

În spațiul celular se deplasează liber proteine transportatoare,care așteaptă ca să se întâlnească cu materialul ce trebuie transportat spre nucleu. Și după ce ele se alipesc de virus, el poate să folosească energia metohondriilor. Virusul folosește sistemul de transport al celulei și se mișcă acum spre nucleu ca la final să ajungă la ADN-ul celulei să poată lua control asupra ei. Acești transportori au viteza de 100 de pași per secundă.

A trecut aproape o oră de când virușii au atacat celula. Peste o oră ei vor ajunge la nucleu.

Însă sistemul de apărare a celulei încă mai funcționează prin proteine speciale care se deplasează de-a lungul sistemului de transportare, identificând virușii. După ce a fost identificat un virus, aceste proteine se alipesc mai multe una de alta ca apoi să lovească virusul și să-l descompună. Identificarea se face pe baza anticorpilor alipiți de virus din exterior și de care acum s-a alipit  proteinele speciale, care a înseamnă virusul pentru a fi distrus. Și aici trebuie de aștepta până ce vor apărea prelucrătorii, care rup virusul în bucăți. Și poate undeva în interiorul organismului vostru această luptă se produce chiar acum.

Suprafața nucleului este alcătuită din acelaș material ca și membrana celulei, dar intrarea în această lume se controlează puțin mai altfel.  

Nucleul celulei are niște găuri microscopice numite pori, prin care e posibil accesul în interior. La fiecare „intrare” există niște perii de control, care în cazul dat a depistat că materialul dat nu este bun pentru nucleu. Proteinele transportatoare trage virusul în sensuri opuse, ceea ce face ca el să se dezmembreză în fața găurii, prin care cu ușurință nimeresc în centrul de conducere a celulei fragmente le și ADN-ul virusului.

În nucleu celulei sunt aproape 23 trilioane de gene, care codează 1000 de reacții biochimice, la virusul dat sunt doar 40. Dar datorită doar acestor 40 de reacții biochimice el poate să facă lucruri foarte uimitoare. Virusul dat este numit ca maiestrul minciunii, pentru că folosește celula și procesele ce se petrec în ea în folosul său. Proteinele ce decodifică ADN-ul celulei, face la fel și cu ADN-ul virusului, ca urmare să fie expediată către ribosomi care se află în afara nucleului informația de a construi proteine de tip nou, care vor sta la baza altor viruși.

În ultima clipă din nucleu este transmisă o informație către exterior cu un fragment al virusului pentru a preântâmpina celulele de primejdie și tot odată pentru a preântâmpina leucocitele care patrulează spațiul dintre celule, că celula dată este infectaă și el la rândul său o va lichida cu tot cu virusul aflat în ea. În caz dacă leucocitele nu depistează această informație, ca urmare virusul se va transmite la celelalte celule.

 

Lemne...

    Iarna anului 2011 - 2012 a fost  o încercare pentru fiecare, pentru că ştim că a fost o iarnă geroasă, ca de obicei. În fiecare zi , la amează, vedeam doi copii de 10-12 ani cum plecau să taie ceva vreascuri  din împrejurimile satului.

     Prin Fundaţia OM am avut ocazia să distribuim câte 3m³ de lemne la 11 familii din satele Boşerniţa şi Ciorna și desigur și la acești doi copii.

 

     Era frig. Minus 15 grade. Pe lemne era zăpadă, de la care se înmuiau mănuşile, ca apoi să se facă ţurţuri. Nu cunosc cauza, dar pădurarul ne-a arătat la niște lemne mari și foarte grele. Noi fiind încotoşmănaţi, ne dezbrăcam, ca să putem lucra mai uşor. Ne lunecam, dar nu ne opream. Pe unde cu glumă, pe unde mai serioşi, şi s-a făcut lucrarea. De dimineaţă până seara târziu încărcam maşina ca să reuşim să ducem la mai mulţi. Când era pericol de alunecare pentru maşina încărcată, cu mânile  presuram pe drumul ca sticla nisipul îngheţat de pe marginea drumului. Eram cinci.

     Se mai întâmpla pe la cotituri cădeau câteva bușteni, și trebuia să oprim mașina ca să ne chinuim vre-o 10 - 20 minute pentru a le urca în benă. În lista care mi-au dat-o de la asistența socială, era o familie care nu făcea parte din sociali vulnerabili, deaceea toată ziua mă gândeam, cui să-i dau acele lemne și de odată, iarăși la o cotitură din satul Boșernița, undeva prin partea de sus, nici nu-mi mai aduc aminte pe unde era, pentru că deja era întunerec, au căzut niște bușteni grei, la care ne-am zis unul către altul că îi lăsăm aici în fața porții unde au căzut. Peste câteva clipe am aflat că acolo locuia o bătrânică  pensionară cu fiul său invalid. Aflând așa ceva am descărcat bucuroși restul lemnelor de 3 metri cubi, la care familia privea la noi uimită,de parcă am căzut din cer.

     Seara după ce am descărcat ultima maşină la unul din băieţii ce ne-au ajutat la încărcat şi care avea 5 copii, am fost rugaţi să intrăm în casă.

     Deschidem uşa care era acoperită cu o pătură, ca să nu intre frigul de afară, şi vedem o cameră largă , luminoasă, cu o lejancă mare, pe care se zbenguiau patru copilaşi. Ne-au pus la masă. Noi toţi care am intrat eram tare flămânzi, pentru că nu mâncasem de dimineaţă nimic. Eram bucuros pentru o simplă coajă de pâine să mi se dea.

 

     Niciodată n-am să uit mâncarea pe care am mâncat-o la el acasă. Varză murată cu puţin ulei, ciapă tăiată mărunt şi pâine. Cea mai gustoasă mâncare! Amintiri pe viaţă.

 

E-mail: energycross@mail.ru

 

 

 

Catastrofa...

     Era mijlocul verii, în luna iulie. Stăteam la oprire, care de fapt nici pe departe nu semăna a oprire, pentru că nu era nici o construcție ca să te ascunzi de arșiță sau de ploaie. Pur și simplu un loc deschis la marginea drumului sau mai bine zis la o răscruce. Un drum ducea spre satul vecin a cărui primele case se observă deja, alt drum ducea spre satul Ciorna care se afla în spatele meu și un drum ducea spre Fabrica de Ciment.

     Era cam pe la orele patru după masă. Așteptam să vină ceva transport, o rutieră, sau vre-un cunoscut. Era cald și liniște. De căldură nu mai știam ce aștept mai tare: un vânt sau un transport. Și dacă trecea vre-un transport în direcția opusă, da, se făcea ceva vânt, dar nu era acel vânt natural, ci o amestecătură de aer turbulent în două cu praful drumului, cum este de obicei când nu prea plouă. Și măcar de-ar fi un vânt, ca să te ferești cumva de praf, dar nimic, și stăteai în el ca într-o ceață deasă de îți scârția prin dinți.

     Eram obosit să aștept și ca de obicei ca să-mi treacă din timp căutam să mă ocup cu ceva și am început să ascult. Poate ceva voi auzi.

     La un moment oarecare aud un sunet. O autocisternă. Venea din direcție opusă. Iată-l a trecut cotitura, podețul peste râulețul Ciorna și o i-a la stânga spre Fabrica de Ciment, trecând pe lângă mine. Din motiv că, drumul spre Fabrică este făcut din beton, care la despărțituri avea umplutură din scândură sau cauciuc, era un zgomot asurzitor, care era provocat de roțile semiremorcii, de-ți părea că acuși o să taie betonul bucăți. Pământul sub mine tresări puțin și încercam să mă feresc mai departe de această „catastrofă” zgomotoasă. După ce trecuse  autocisterna, zgomotul ei îmi țiuia în urechi și nu puteam auzi nimic. Doar o concluzie se rotea prin minte - era deșartă, da, autocisterna era deșartă.

     Peste un timp aud un alt zgomot, dar dinspre Fabrică, asemenea unui bombardier încărcat, venea o altă autocisternă. Se deplasa lin, roțile din spate erau puțin așezate și când trecea peste despărțiturile dintre plăcile de beton nu se auzea nimic, doar simțeai un cutremur de pământ sub picioare. Motorul lucra uniform și la cotitură puțin și-a schimbat sunetul, ca apoi iarăși să revină la turațiile precedente. Când se deplasa, se legăna, ca o albină încărcată. După ce dispăruse continuându-și calea spre destinația pe care doar șoferul o știa, mi-am făcut o concluzie clară despre viața aceasta.

     Fiecăruia i s-a dat să trăiască o viață. Una singură, prin care noi ne deplasăm în direcțiile alese de noi sau fiind conduși de alții. Dar apare o întrebare:

     Cum este viața ta? Plină sau deșartă? Cum sună viața pe care o trăiești, a plin sau a deșert?

     E-mail: energycross@mail.ru
 

Două căi...

     Unii oameni sunt de părere că e destul să mergi o dată în an la Biserică și vei fi bun în ochii lui Dumnezeu. Ar fi bine așa, dar nu este așa. Că faci parte din Biserica dată sau nu faci parte, lucrul acesta nu-ți dă o „contramarcă” că vei fi sigur cu Dumnezeu în Rai. Apropo, tâlharul de pe cruce, care a fost salvat de Hristos, la ce denominație aparținea, sau ce Biserică frecventa?

     Vedeți, că apartenența la o biserică oarecare, nu te face să fii mai bun în ochii lui Dumnezeu, ca atunci când vei fi la un pas de sfârșit, să fii sigur că ajungi în Rai.

     Într-o noapte a venit un învățător al legii la Hristos, care avea ceva întrebări despre mântuire și Domnul :

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

 

     Ca să fii sigur că vei fi cu Dumnezeu în cer, trebuie să te naști din nou, adică s-o începi de la o pagină nouă, expunând toate greșelile în fața lui Dumnezeu ca El să le ierte (și le va ierta) și astefel vei primi mântuirea.

 

     Nicăieri în scriptură nu se menționează că mântuirea poți s-o capeți prin fapte, în afară de cazurile din vechiul testament unde se făceau jertfirea animalelor, dar și atunci era nevoie de credință, că într-adevăr jertfa îți iartă păcatele.

 

     De ce nu a făcut Dumnezeu ca mântuirea să fie căpătată prin fapte? Pentru ca nimeni să nu se laude. Omul, are o capacitate foarte interesantă, că atunci când face o binefacere să se laude , sau să fie lăudat că a făcut-o. Adică, dacă mântuirea s-ar fi dat prin fapte bune, s-ar primi un fel de competiții, olimpiade, campionate la fapte bune. Cineva va fi în lumină, iar cineva va fi în umbră. De aici va apărea invidia, ura, mânia, certurile, omorul -  lucrurile care nu sunt plăcute lui Dumnezeu.

 

     De aceea:

 

Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.  Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. (Efeseni 2:8-9)

 

     Este doar o singură posibilitate cum să fii mântuit - CREDINȚA!

 

     Faptele , da sunt bune, dar mai bune dacă urmează credința, astfel vor fi mai calitative. Deci sunt două căi. Una prin fapte, care este falsă și mulți încearcă să urmeze pe ea, pentru că aici nu prea stai în prezența lui Dumnezeu și alta prin credință pe care merg mai puțin, pentru că depinde de o relație strânsă cu Dumnezeu. Alegerea este a ta!

 

     Hristos nu ne-a lăsat fără recomandare:

 

Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

 

 

E-mail: energycross@mail.ru

 

    

 

 

Eu și tu...

     Alegerea. Cel mai bun dar făcut omului este, darul alegerii personale. Doar ființa umană, conștientizează să facă o alegere, de multe ori în urma unor analize minuțioase, ajungând la o concluzie de vre-o câteva variante de rezolvare a problemei ivite. Când merge vorba de gusturi, mirosuri, pipăit, sau auz tot timpul acolo este prezentă și ...alegerea. Fiecare om are  preferințe personale în viața sa. Dacă n-ar fi așa, toți am avea aceleași gusturi la mâncare, la îmbrăcăminte, la muzică... la orice lucru creat de om. Numai închipuiți-vă o lume doar într-o culoare, doar de un sunet, doar de o tonalitate la vorbire, la muzică, la tot doar pe o notă! Este greu de închipuit și de fapt este o utopie, doar dintr-un singur motiv, că Dumnezeu a creat lumea diferită, cu culori diferite, ființe diferite.

     Se zice, că cele mai iscusite  ființe în domeniul alegerii sunt ... partea feminină! Un bărbat simplu, când intră într-o piață sau un market se duce și cumpără ce-i trebuiește și se îndreaptă repede spre ieșire, pe când o femeie, nu părăsesc cu una cu două acele locuri ademenitoare de culori și arome. Ele pot să facă câteva curse prin tot marketul sau piață, ca doar să facă o mică cumpărătură la un preț cât mai convenabil. Un bărbat simplu, nu se va uita la preț (foarte des) ci doar ca să scape mai repede de aglomerație, va face acea cumpărătură salvatoare, ca să se elibereze în sfârșit de gălăgia deranjatoare. Mi s-a întâmplat adesea să văd soți, care-și așteptau soțiile la intrare în piață, nedorind să intre în ea. Și chiar din discuțiile pe care le-am avut cu ei, am aflat că și-ar dori să fie plasate de-a lungul căilor pietonale din preajma pieței niște banchete, ca să nu stea în picioare ore întregi așteptându-și soțiile care s-au „pierdut” undeva prin piață, pentru că ele ALEG.

     Sunt momente în viața noastră, când mai că nu observi acea ușă salvatoare în problema care ți s-a ivit. Nu știi ce să alegi, pentru că nu știi cu ce te alegi. Poți să stai zile întregi și să arzi caloriile gândindu-te la ce să alegi. Este un bun proverb „Cum îți așterni patul, așa și vei dormi”

     Cu mulți ani în umă, un popor a fost pus în fața unei dileme, la care se cerea doar un singur răspuns pozitiv și unul negativ. Trebuia să facă o alegere corectă din punctul lor de vedere și din punctul de vedere politic al țării lor.

     Doi oameni. De făcut o deosebire dintre doi oameni, dintre alb și negru. Era necesar doar să fie anunțat cine este alb și cine este negru. Ambii erau vestiți în popor, și deci faptele lor erau cunoscute în toată țara. Ambii erau condamnați la moarte. Unul a stricat așteptările oamenilor de a elibera țara de cotropitori, altul le inspira nădejde de luptă pentru eliberare. După o luptă interioară, poporul a ales ca albul să fie negru și negrul să fie alb.  Au ales pământul în locul cerului.Oribil.

     Și așa a fost eliberat Barabba în săptămâna pregătirii Paștelui. Iar Hristos a fost condamnat la moarte.

     Cine era Barabba?

În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. (Ev.Marcu 15:7)

     Barabba de fapt sunt eu și tu. În persoana lui Barabba suntem noi toți, pentru că toți au greșit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu (Rom.3:23). Noi toți trebuie să fim răstigniți pentru păcatele noastre, dar această a făcut-o El, Fiul lui Dumnezeu. Hristos a luat locul nostru pe cruce. Tot ceea ce a suferit El, trebuia să le sufer eu și tu, dar am fost înlocuit din mila lui Dumnezeu.

Hristos a ales să fie negru, pentru ca eu și tu să fim albi.

    

E-mail: energycross@mail.ru

    

Roadele...

     Îmi aduc aminte de prima sărbătoare a Roadelor. Eram mic, aveam vre-o șase ani și nu prea tare mi s-a întipărit toate detaliile. Această sărbătoare era petrecută și în URSS, dar nu cu mulțămiri lui Dumnezeu, dar cu mulțumiri la  PCUS (Partidului Comunist al Uniunii Sovietice ) și președinților de kolhoz, și deasemenea oamenilor care au muncit din greu. La aceste sărbători se decorau cei mai harnici muncitori și agricultori, se desfășurau diferite concursuri, și ca de obicei se organiza un concert pentru toți, chemând artiști emeriți. În regiunea noastră , așa sărbătoarea s-a petrecut în satul Țahnăuți, unde la marjinea pădurii exista un restaurant „Cosulea” (deja nu mai este în forma inițială) și o scenă de pe care cântau cântăreții. De ce mi s-a întipărit acea zi? Pentru că a fost un oaspete mare - Evghenii Morgunov! În carne și oase!

     Acum de douăzeci de ani încoace sărbătoresc sărbătoarea Roadelor, dar nu mulțumiesc PCUS-ul, sau oameni de onoare, ci mulțumim pe Dumnezeu. El este acela, care se ocupă de sămânța pusă în pământ, și de fapt noi i-o dăm Lui și El are grijă ca ea să încolțească, să prindă rădăcini, să crească, să dea rod. Este adevărat! Dar tot este adevărat și faptul, că dacă nu suntem în duh de rugăciune, Dumnezeu va da rod, conform credinței noastre. De câte ori ni s-a întâmplat să vedem nori de ploaie și să nu fie ploaie? Totul vine de la El.

     Biserica lui Hristos, sărbătorește sărbătoarea Roadelor în diferite metode, dar în una este unită - mulțumește lui Dumnezeu.

     În anul 2016 am avut și noi o sărbătoare a Secerișului, cu program bine pregătit și cu oaspeți mari ca, primarul orașului - Tatarov S., viceprimarul - Gîncu G., și reprezentanta Asistenței Sociale a raionului Rezina - Popa L. Ne-am bucurat de ei  fiind în mijlocul nostru la această zi de mulțumire lui Dumnezeu, pentru roadele strânse de pe holdele oamenilor gospodari.

     E-mail: energycross@mail.ru
 

Duhul Sfânt...

     Cine a zis , că să trăieşti ca un creştin este greu? Deloc nu-i greu, pur şi simplu este imposibil! Doar un singur om din toată istoria omenirii  a putut să trăiască întradevăr o viaţă de creştin – Isus Hristos.

     Dar nu totul este aşa de descurajator cum vă pare. Când Hristos s-a înălţat la ceruri , el ne-a trimis nouă Duhul Său Sfânt ca Acela să ne ajute în aşa fel cum este imposibil.

 Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi. (Ioan 14:15-17)

 În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.
 Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,
 pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:2-4)

     Duhul nu numai ne dă o viaţă nouă în Hristos, El ne ajută să trăim o viaţă de creştini , ne ajută permanent să fim într-o strânsă relaţie cu Hristos.

Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.

     Iată cum se ruga odată un om: „ Astăzi , Doamne, până ce eu m-am comportat cum trebuieşte. N-am clevetit, pe nimeni nu m-am supărat, nu am fost zgârcit, nu am cârtit, şi nu mi-am împins firea la păcate. Îţi mulţumesc pentru aceasta. Dar peste câteva secunde, Doamne, eu am să scol din patul meu. Şi iată atunci o să am nevoie de ajutorul Tău, ca să mă abţin de la toate acestea”.

     Şi cât de bine este , că Dumnezeu cu adevărat pe noi ne ajută. Credincioşii au pe Duhul Sfânt a lui Dumnezeu! Şi atunci se ridică întrebarea: „ Dar ce anume noi nu vom putea face fără Duhul Sfânt?” Este doar un singur răspuns la această întrebare: „ Nimic!” Creştinului are nevoie de Duhul Sfânt în toate.

„Ceea, ce a făcut pentru noi Hristos, în noi face Duhul Sfânt”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Gunoi...

Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. (Filip.3:12-14)

 

        Dacă să începem o discuție despre apostolul Pavel, va fi nevoie de multă cafea și multe zile. Dar vom atinge doar un aspect din viața sa, despre care el singur amintea cititorilor săi, și anume perioada vieții sale de până la,și după întâlnirea sa cu Hristos.

        Din cartea Faptele Apostolilor, aflăm că Pavel, pornește spre Damasc, având la sine scrisori către sinagogile orașului, ca să prindă pe cei ce umblă pe Calea nouă (adică pe creștini),și să-i aducă legați la Ierusalim. Era însuflețit să facă această lucrare, crezând că o face pentru Dumnezeu. Pe drum spre Damasc, Pavel, se vedea deja acolo cum prinde pe ucenici, cum îi leagă, cum îi aduce la Ierusalim. El avea un scop, avea un gând, care l-a prins, care l-a legat și ardea de dorință să-și împlinească scopul. Alerga spre țintă. Pe acel Pavel, care era tăiat împrejur în a opta zi, fiind din neamul lui Israel, seminția lui Beniamin, Evreu din Evrei, Fariseu, prigonitor al Bisericii, neprihănit după Lege, părea că nimic nu poate să-l oprească, pentru că el era deja o autoritate în ochii celor din jur, și de temut pentru primii creștini. Și iată, că în limina strălucitoare, care i-a orbit ochii lui, el se întâlnește cu Hristos, care îi dă peste cap toate valorile sale, la care el ținea așa de mult. Toate lucrurile, scopurile vieții sale s-au dus de râpă. Nimic, din lucrurile precedente  nu-l mai însiflețea. Ele deja nu mai aveau nici o valoare. Ele nu-i preocupa gândul. Pentru că:

 

Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.

 

        Descurajarea este urmarea unui eșec. Mulți oameni își planifică viața lor pe o zi, săptămână, lună, ani, punând în socoteală toate lucrurile ca nimic să nu le iasă din control, ca atunci când dau în bară în urma unui eșec -  să le seară „țandăra”. (Cred că așa se întâmplă deseori și cu cel ce citește aceste rânduri). Descurajarea aduce pe oameni în fața unei uși, prin care poate fi rezolvată problema, dar fiind orbiți de eșecul său, ei nu văd nimic, doar un loc pustiu, care te deprimează mai mult, mărind șansele de sinucidere.

 

        Apostolul Pavel a socotit toate lucrurile la care ținea așa de mult, ca pe un gunoi:

 

Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos

        Cu toții cunoaștem ce este un aerostat. Ca aerostatul să se ridice mai sus este nevoie de aruncat tot balastul (greutățile).

 

        La fel și Pavel, ca să-l câștige pe Hristos, a aruncat tot ce-l ținea să nu facă acest lucru. Ba mai mult, a socotit toate lucrurile pe care le-a aruncat de bună voie, ca un gunoi, care nu poate fi bun la nimic. 



 

Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.

 

        Interesant este că, mai întâi Hristos l-a apucat pe Pavel, ca apoi Pavel să alerge, căutând să-l apuce pe Hristos. Cum așa? După ce Hristos L-a apucat pe Pavel, acesta nu mai avea alte gânduri sau alte scopuri, decât să-L câștige pe Hristos. Toată personalitatea apostolului era preocupată de a câștiga pe Hristos, marele premiu. Așa cum un sportiv gândindu-se la premiul care-i stă în față, se leapădă de toate obiceiurile care l-ar putea impiedica să câștige marele premiu, aruncând balastul care-l trage la pământ și îi îngreunează sau stopează alergarea doar pentru ca să-și împlinescă visul, așa și Pavel uitând ce a aruncat în spatele alerga spre premiul chemării cerești.

 

        La fel și noi să procedăm ca și apostolul Pavel. Dacă simți că nu te mai ridici în cer, aruncă din balastul care te ține, sau te leagă de acest pământ. Sunt multe deprinderi și obiceiuri care nu sunt de folos și de fapt ele și te țin. Și dacă le arunci, nu mai încerca să te întorci la coșul de gunoi, răscolind și căutând ce ai aruncat cândva. Că nu ai aruncat diamante, ci gunoi. Diamantele sunt la finish. Și cu cât dispreț noi privim la cei ce caută prin gunoi, dar nu ne disprețuim pe noi înșine, atunci când ne întoarcem la ceea ce am vărsat, aruncat, ca să ne mai amintim de vremurile din tinerețe, vremurile fără Hristos, vremurile de destrăbălare, ca nu cumva să uităm gustul ... gunoiului.

 

-------------

e-mail : energycross@mail.ru

 

 

       

 

 

 

Fii alături de mine...

Călin Bolganschii

 Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” (Isaia 6:8)

Cine sunt?

        Mă numesc Bolganschii Călin. sunt născut pe 17 mai 1993, în or.Șoldănești. De mic copil am crescut fără tată, am avut o copilărie grea. Într-o zi de iarnă a venit la noi 2 persoane, erau misionari, au împărtîșit evanghelia cu noi. De atunci am început să frecventăm biserica. La o tabără de vară mi-am predat viața lui Isus. După acea am avut multe căderi, dar Dumnezeu a fost cu mine și ma păstrat în brațul Său.

Universitatea  Teologică: Divitia Gratiae.

        În toamna anului 2011 mi-am început studiile la Universitatea teologică Divitia Gratiae. Acolo am avut posibilitatea să Îl cunoscu mai mult pe Dumnezeu, La fel am căpătat diverse competențe noi, cum ar fi: să predic, să lucrez cu tineri, si altele. În vara anului 2015 am absolvit Universitatea. Însă în ultemul simestru al anului 4 urma să i-au o decizie, ce voi face mai departe, După multe rugăciuni Dumnezeu mi-a pus o dorință arzătoare de a merge în misiune mondială.

India 2015

        Dumnezeu mi-a dat o dorință pentru misiune mondială, eu am spus Doamne dacă Tu mă dorești să merg în altă țară atunci deschide uși, Dumnezeu a făcut asta și în vara anului 2015 am mers cu o echipă de 7 oameni în India, unde timp de o lună am slujit copiilor de la 4 orfelinate creștine, am învățat multe lucruri acolo, și cel mai important dorința mea de a  merg în misiune mondială creștea tot mai mult.

Programul Provocare La Misiune -  Slujind cu OM Moldova.

        În toamna  anul 2015. Apoi primăvara anului 2016 am participat la 2 programe: Provocare La Misiune, unde am descoperit cât de mulți oameni se duc cu duiumul în iad, cât de mulți oameni nu au întâlnit măcar un singur creștin, care nu au auzit niciodată numele Isus, și nu au nici o speranță , asta ma provocat să mă gândesc și mai serios la misiune mondială.

        Apoi în vara anului 2016, m-am alăturat Echipei OM Moldova  coordonând echipe în evanghelizare prin satele Moldovei. Aici  după zile petrecute în post și rugăciune, am luat decizia să merg pentru doi ani în Filipene, unde voi sluji printre oameni din triburi din Insula Palawan. Dorința mea este  să aduc: salvarea, fericirea și speranța care le poate da doar Dumnezeu, oamenilor care nu le au.

 

Filipine

 

      Dumnezeu mi-a pus în inimă dorința  de a merge în Filipine.

 

      De aceea pentru următorii 2 ani, începând cu luna august voi merge acolo. mă voi bucura mult dacă vă veți alătura  cu mine în această luptă pentru câștigarea sufletelor pierdute.

 

      Filipine este situată în sud-estul Asiei. Este formată din aproximativ de 7100 insule, din care doar 880 sunt populate.

 

      Limba oficială este: Tagalog și Engleză. Dar sunt și multe dialecte.

 

        În Filipine mai sunt și trburi, care trăiesc departe de civilizație având dialectul lor, cultura lor și religia lor.

 

        Religiile predominante în Filipine sunt: creștinismul, Islam, Budism, Anemism.

 

        Numărul populației este de 98,5 milioane oameni, dintre care 26,3% trăiesc în sărăcie.

 

Slujirea mea în Filipine

 

        Voi merge pe insula Palawan, care este cea mai neevanghelizată insulă din Filipine.

 

     Pe această insulă trăiesc câteva triburi: Badjao și Batak,care se hrănesc din pescuit și vânat.

 

    Mă voi implica cu Biserica locală care este acolo, evanghelizând acești oameni din triburi și cu tinerii lor.

 

    În secolul XXI încă mai sunt oameni care nu au auzit niciodată de Hristos și care se duc în iad. Împreună putem să aducem slavă prin Hristos, lumină, pace și speranța mântuirii.

 

 

Ce facem noi când sub ochii noștri mor atâtea suflete fără să audă măcar o singură dată despre Mântuitor?

 

Ce putem face?

 

1. Să ne rugăm.

2. Să jertfim din puținul nostru.

3. Să mergem.

 

 

 Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.”Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? ( Romani 10:13-15a)

 

Rugați-vă pentru:

 

1. Pregătirea pentru a pleca în Filipine

 

2. Finanțe pentru viză, suport lunar, asigurare, bilet la avion. Când voi fi în Filipine voi avea nevoie de suport financiar pentru : lucrare, chirie, hrană și lucruri personale.

 

3. Pentru o echipă de oameni, biserici care să mă susțină în rugăciune și financiar.



 

 Am nevoie de:

Rugăciuni,

Suport şi Incurajările Dvs.

 

„De ce așa puțini să audă Evanghelia, când așa de mulți nu au auzit-o nici măcar o dată?” Oswald Smith.

 

 

Moldova

 

Ce este?

OM lucrează în Moldova să ajute bisericile la: evanghelizare, ucenicizare, plantare de biserici şi programe în folosul comunităţii.

        De asemenea se implică în comunitățile care sunt cele mai puțin evanghelizate.

 

 

Fii alături de mine !

 

 

          Dacă simți că Domnul dorește să fii alături de mine în acești 2 ani ( începând din august 2017), atunci te rog să trimiți un e-mail sau o scrisoare pe adresa de mai jos în care să indici:

• Doresc să primesc scrisoarea de rugăciune.
• Doresc să susțin financiar.
• Doresc să aflu mai multă informație.

 

Adresa mea:

 

Bolganschii Călin

C.P. 2366

Chişinău

MD– 2012

Republica Moldova

 

-----------

calin.bolganschii@om.org

+373 60192725

Facebook: Bolganschii Calin