Corpul uman constituie 123 trilioane de celule. Iar celulele sunt unitățile
de bază ale vieții. Din ele sunt alcătuite organele noastre, mușchii, oasele,
creierul și toate celelalte părți a organismului nostru.
Ultimele descoperi ale savanților le-au dat posibilitate să privească viața
din interiorul celulei, cum nu au putut s-o facă niciodată, și să poate observa
interacțiunea fiecărei parte a celulei una cu alta.
Cu cât mai bine cunoaștem lumea ce ne înconjoară, cu atât ni se pare că
este mai simplă, dar cu celula este altfel, cu cât cunoaștem mai mult cu atât
totul devine mai complicat.
Acolo în interiorul organismului
totul pare ca la un război nesfârșit dintre celulă și viruși. Ca în linia întâi
al bătăliei la cel mai lung război din istorie. Bătălia care vine din secole
adânci. În fiecare zi celulele noastre se luptă cu acești dușmani, viruși, care
cu nemiluita vor să distrugă și să se reproducă.
În interiorul celulei se află mecanismul de luptă cu virușii, și de care
nimeni n-a bănuit vre-o dată. Este ca un film fantastico-științific sau scy-fy,
care se petrece înlăuntrul nostru în toată perioada vieții noastre.
În fiecare din noi este ascunsă o lume de miliarde de mecanisme
microscopice care acționează în ansamblu pe tot parcursul vieții.
Fiecare din noi este alcătuit din 123 trilioane de celule, care, da sunt
diferite dar fiecare din ele conține aceleași instrucțiuni. Celulele sun
asemenea copiilor nou născuți fiind asemenea una cu alta. Copiii cresc, învață
să vorbească și fiecare țară are limba lor de vorbire. La fel este cu celulele
care au limbajul lor. Unele vorbesc în limbajul inimii, altele vorbesc în
limbajul ficatului, altele sunt doar niște ascultători lucrători ai aceste
uimitoare lumi. Alte celule, construiesc structuri interesante, ca un schelet
interior, care menține integritatea celulei. Aceste construcțiii tot timpul se
modifică luând în considerație faptul de deformație sau tensiune exterioară,
pentru ca să celula să fie cât mai rezistentă.
Mai sunt și proteine-transportori care au funcția de a aduce produsele
alimentare care constituie materiale de construcție sau de reacții chimice
acolo unde este nevoie. Savanții tot timpul se întreabă, cum proteinele acestea
știu unde este nevoie de produsele pe care ei le transportează, și de fapt cum
știe tot ce alcătuiește celula cum să activeze și să nu împiedice în lucrare pe
alte părți a celulei.
Alimentarea celulei se efectuiază cu ajutorul stațiilor electrice care
crează energie electrică, numite mitohondrii. Turbinele se rotesc cu viteza de
2000 de rotații per minut, încărcând miliarde baterii minuscule. Orice lucru pe
care-l facem, orice bătaie al inimii, orice mișcare, orice gând se alimentează
de la baterii care se încarcă de la aceste stații electrice.
Și totul în lumea această lucrează datorită planului general. Și acest plan
se află în nucleul fiecărei celule. Nucleul celulei este depozitul care conține
instrucțiunea întregii vieți – ADN.
ADN-ul, reprezintă un lanț de legături chimice unificate în gene. Fiecare
gen conține o instrucțiune de creare a unei proteine anumite. Fiecare spiră are
mai mult de o mie de instrucțiuni, care arată celulei ce să facă când și cum,
cum să construiască, cum să activeze și multe altele. În fiecare celulăa
corpului este la vre-o 2 m de ADN și dacă să le punem într-o linie dreaptă,
atunci ADN-ul unui corp uman ar fi așa de lung, că am putea să atingem Luna de o mie de ori.
Dar această legătură chimică, ar fi neutilă, fără mecanismele microscopice
care se deplasează de-a lungul ei, reparând-o, decodificând-o astefel ca ADN-ul
să devină o instrucție clară pe care celula poate s-o înțeleagă. După ce genul
este copiat, instrucțiunea se îndreaptă spre exteriorul nucleului și fabricile
mobile ale celulei o citesc și o prefac în proteine.
Există aproape 2 milioane de proteine de diferite feluri și fiecare are
forma ei specifică și destinație. Celula are foarte puține deșeuri. Proteinele
utilizate, sunt măcinate,ca să devină din nou un material de construcție util.
Fiecare celulă are strânsă legătură una cu alta, deaceea proteinele
măcinate, care au devenit materiale de construcție utile și pentru alte celule,
sun exportate în exteriorul celule, unde ele sunt verificate încă o dată de
rețeaua imună – leucocitele. Aceste patrule, verifică fragmentele dacă n-au
defecte.
Dar celulele noastre tot timpul sunt atacate de dușmanii lor –viruși. Și
această celulă, degrabă se va întâlni cu dușmanul ei vechi, care este și
răspândit în exterior – gripa.
În fiecare zi celulele noastre sunt bombardate de viruși și bacterii. Dar
noi avem în calitate de prima linie de apărare – pielea noastră care reține
atacurile lor, dar avem și locuri slabe
– gura, ochii, căile nazale și urechile. Noi ne atingem de obiecte, ștergem cu
mâna buzele, atingem cu degetele ochii, nasul și multe alte mișcări pur și
simplu automate. Prin aceasta dușmanii celulelor nimeresc înlăuntrul nostru.
Virușii sunt milioane de cotropitori, care sunt programați de a distruge
celulele. Cel mai răspândit virus cunoscut de toți este adenovirus Fiecare
din ei are doar un singur scop de a rupe rezistența celulei și de a ajunge la
nucleu. Dacă vre-un virus va nimeri în interior, el poate să i-a controlul
asupra întregii celule și să reproducă 10 mii de viruși asemeni lui. În rezultat
poate să apară o răceală, pneumonie și chiar moarte. Dar celulele noastre sunt
pregătite pentru apărare.
Pe măsură ce virușii se apropie de celulă, ei întâmpină un nor de
rezistență alcătuit din anticorpuri, care patrulează spațiul dintre celule, în
căutarea dușmanilor ei. Lipindu-se de viruși, ei atrag virușii unul de altul
care devin vizibile pentru leucocite ca să fie închițite de ele. Leucocitele
după cum am menționat alcătuiesc sistemul nostru imun, dar el este doar prima
linie a rezistenței noastre interioare.
ADN-urile noastre înregistrează în formă codificată, cum să ne luptăm cu
virușii.
Necătând la reacția sistemului imun, sute de mii de viruși pătrund spre
celule. Dar la suprafața celulei ei întâlnesc o nouă împotrivire – membrana
celulei sau „pielea„ celulei. Suprafața
celulei are o construcție foarte complicată și pe suprafața ei tot timpul sunt
proteine care se mișcă pe ea verificând moleculele care vin din interior spre
exterior și invers. Moleculele mici, ca hidrogenul (H) și oxigenul (O), cu
ușurință pot să treacă prin membrană, iar moleculele mai mari, ca glucoza sunt
trecute prin membrană prin niște pompe. Dar pentru o încărcătură mai mare
este nevoie de o cheie, care este în capul fiecărei antene al virusului.
Anticorpurile se alipesc de aceste chei false, pentru a bloca posibilitatea de
a intra în celulă, dar din păcate nu toate cheile false sunt blocate. Unul după
altul, patrula de la suprafața membranei este dusă în eroare și virușii intră
liber în interior.
Fiecare din virușii pătrunși în celulă are încă multe surprize pentru ea.
Și totuși savanții până acum nu știu cum să clasifice virușii: ca vii sau
nevii. Virusul nu produce energie, dar se comportă în așa fel de parcă ar fi
vii. El nu poate să se reproducă fără ajutorul cuiva din exterior și în cazul
lui este o parte din celula vie.
Fiecare „banderolă„ care vine
în celulă, nimerește în stația de sortare numită Lizosomi, unde se prelucrează
materialul intrat în celulă și aici se hotărăște în care parte a celulei
materialul trebuie să fie expediat.
Primul pas în acest proces este desmembrarea pe părți. Pe pereții stației
de sortare sunt instalate pompe speciale
de proteine, care pompează în interior un fel de acid, făcând o baie
materialului primit. Acidul desmembrează materialul în părți mai mici, pentru
ca să fie mai ușor transportate. După ce acidul începe a mânca partea
exterioară a virusului, acesta începe a se descompune și aceasta ar trebuisă
însemne o catastrofă pentru virus. Dar acidul este o parte al planului său.
Antenele virusului se desprind de el, și prin aceasta se eliberează un
protein special, ascuns în interiorul virusului, care se îndreaptă spre
membrana stației de sortare, deteriorând-o dând drumul virusului la libertate.
Dar nu toți virușii pot să fugă, mulți din ei până acum mai au alipiți de
ei anticorpi. Pentru 90% din armata virușilor lupta se va termina aici în
spațiul celular, sau intercelular.
Scopul virușilor este, după cum am spus – nucleul celulei, dar ei nu se pot
deplasa spre nucleu și nici nu pot folosi energia produsă de mitohondrii.
În interiorul fiecărei mitohondrii, mâncarea pe care o mâncăm și aerul pe
care îl respirăm, face ca să se miște milioane de rotori, care încarcă miliarde
baterii minuscule.
În spațiul celular se deplasează liber proteine transportatoare,care
așteaptă ca să se întâlnească cu materialul ce trebuie transportat spre nucleu.
Și după ce ele se alipesc de virus, el poate să folosească energia
metohondriilor. Virusul folosește sistemul de transport al celulei și se mișcă
acum spre nucleu ca la final să ajungă la ADN-ul celulei să poată lua control
asupra ei. Acești transportori au viteza de 100 de pași per secundă.
A trecut aproape o oră de când virușii au atacat celula. Peste o oră ei vor
ajunge la nucleu.
Însă sistemul de apărare a
celulei încă mai
funcționează prin proteine speciale care se deplasează de-a lungul sistemului
de transportare, identificând virușii. După ce a fost identificat un virus,
aceste proteine se alipesc mai multe una de alta ca apoi să lovească virusul și
să-l descompună. Identificarea se face pe baza anticorpilor alipiți de virus
din exterior și de care acum s-a alipit
proteinele speciale, care a înseamnă virusul pentru a fi distrus. Și
aici trebuie de aștepta până ce vor apărea prelucrătorii, care rup virusul în
bucăți. Și poate undeva în interiorul organismului vostru această luptă se
produce chiar acum.
Suprafața nucleului este
alcătuită din acelaș material ca și membrana celulei, dar intrarea în această
lume se controlează puțin mai altfel.
Nucleul celulei are niște găuri microscopice numite pori, prin care e
posibil accesul în interior. La fiecare „intrare” există niște perii de
control, care în cazul dat a depistat că materialul dat nu este bun pentru
nucleu. Proteinele transportatoare trage virusul în sensuri opuse, ceea ce face
ca el să se dezmembreză în fața găurii, prin care cu ușurință nimeresc în
centrul de conducere a celulei fragmente le și ADN-ul virusului.
În nucleu celulei sunt aproape 23 trilioane de gene, care codează 1000 de
reacții biochimice, la virusul dat sunt doar 40. Dar datorită doar acestor 40
de reacții biochimice el poate să facă lucruri foarte uimitoare. Virusul dat
este numit ca maiestrul minciunii, pentru că folosește celula și procesele ce
se petrec în ea în folosul său. Proteinele ce decodifică ADN-ul celulei, face
la fel și cu ADN-ul virusului, ca urmare să fie expediată către ribosomi care
se află în afara nucleului informația de a construi proteine de tip nou, care
vor sta la baza altor viruși.
În ultima clipă din nucleu este
transmisă o informație către exterior cu un fragment al virusului pentru a
preântâmpina celulele de primejdie și tot odată pentru a preântâmpina
leucocitele care patrulează spațiul dintre celule, că celula dată este infectaă
și el la rândul său o va lichida cu tot cu virusul aflat în ea. În caz dacă
leucocitele nu depistează această informație, ca urmare virusul se va transmite
la celelalte celule.