joi, 7 decembrie 2017

Acțiuni corecte în situații incorecte...

  1 Corinteni 8:2
Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.
 
Isaia 5:21
 Vai de cei ce se socotesc înţelepţi şi se cred pricepuţi!
 
Vârful este destinația noastră, însă măsura noastră în viață e dată de povârnișurile de la coborâre. Tom Selleck a zis: „Ori de câte ori devin plin de mândrie cu privire la mine, îmi aduc aminte de acea pereche simpatică care într-o zi, pe străzile din Honolulu, s-a apropiat de mine cu un aparat foto. Când am zâmbit pentru poză, omul mi-a zis: „Nu, nu. Vrem ca dumneavoastră să ne faceți nouă o poză”.

Smerenia ne aduce în locul potrivit; ne dezbracă de haina mândriei ce se lipește de noi pe măsură ce călătorim prin momentele de reușită ale vieții.

Un om cu adevărat înțelept este schimbat de înțelepciunea lui Dumnezeu; chiar și înfățișarea sa reflectă umilința. El știe cât de multe sunt cele pe care nu le știe fiindcă îl știe pe Acela care știe. Are acces la înțelepciunea lui Dumnezeu și aceasta îi e de ajuns.

Solomon ne spune că un om înțelept îți cunoaște propriile limite în materie de cunoaștere. Acest tip de umilință luminează fața omului și înlătură asperitățile rigidității de pe chipul său. Poate e timpul să te ocupi mai puțin de produsele cosmetice și să îți rezervi mqai mult timp făcându-ți chipul să lumineze prin înțelepciunea lui Dumnezeu.

„Chipul unei persoane este semnătura sufletului său”. ( William L. Stridger )

Smerenia înseamnă a ști când să te supui și să asculți, chiar și în situații pe care nu le înțelegi.

Trebuie să ne supunem șefilor pe care nu îi respectăm întotdeauna. Trebuie să studiem manualele cu ale căror premise nu suntem de acord. Biserica s-ar putea să ia o decizie sau două care să nu ne convină. Când anume ne abandonăm  slujba și părăsim biserica? E greu de spus; ne smerim și ne apropiem de Dumnezeu ca să primim îndrumare. Sunt multe lucruri pe care nu le putem schimba și pe care trebuie pur și simplu să le lăsăm în voia Lui.

Ai mania controlului? Poate că ai fost într-o situație în care altcineva deținea controlul și asta te-a scos din minți! Sau poate tu însuți ai pierdut controlul asupra unei situații de muncă, sănătate sau în familie. Unii oameni sunt părăsiți de partenerul de viață sau sunt obligați să consimtă la divorț, iar sentimentul covârșitor este acela de furie la gândul că nu au nici cel mai mic control asupra a ceva atât de personal  și de profund.

Al 8-lea capitol al Eclesiastului definește smerenia în 5 moduri:

-          A ști cât de mult nu știi
-          A te împăca cu ceea ce nu-ți face plăcere
-          A accepta ceea ce nu poți schimba
-          A te bucura de ceea ce nu poți explica
-          A descoperi ceea ce nu poate fi descoperit.
 
 

 
 

joi, 30 noiembrie 2017

Ușierul...


Genesa 7:16

Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.

 Un lucru important este că în cele ce urmează, Domnul a închis ușa. Făcând așa, Dumnezeu demonstrează că harul aclor vremuri s-a închis. Și cel ce a închis ușa este Dumnezeu. Arca a fost unica scăpare de coșmarul viitor. Și cine a crezut? Doar opt.

La fel e și astăzi. Hristos a zis că El este Ușa, care s-a deschis pentru oameni, ca oricine intră prin ea să aibă viață veșnică. Și într-o zi necunoscută de noi, Dumnezeu va închide și această ușă. Și cine a crezut? Doar ...

luni, 27 noiembrie 2017

Un cui de potcoavă...

Muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot aşa puţină nebunie biruie înţelepciunea şi slava.Inima înţeleptului este la dreapta lui, iar inima nebunului la stânga lui. Şi pe orice drum ar merge nebunul, peste tot îi lipseşte mintea şi spune tuturor că este un nebun!
 
 
Dacă înțelepciunea este pentru tine cel mai înalt punct de referință, atunci vei privi nebunia ca o nenorocire a vieții. Solomon a văzut acest lucru și aceasta l-a scârbit. În cele trei cărți ale sale el folosește cuvintele nebun, nebuni, nebunie de 128 de ori – incredibil! În acest capitol el folosește acest cuvânt de 9 ori.
Solomon știe că între înțelepciune și nebunie e ceva mai mult decât o linie despărțitoare – un canion! El ne avertizează să nu ne apropiem de margine. Caută să ne pună la dispoziție indicatoare și semne de avertizare ca să putem rămâne pe partea sigură a vieții.Ne avertizează cu privire la nebunie în patru domenii majore ale vieții: în lucrurile mici, în cârmuire, în muncă și vorbire.
           Pentru a ilustra ideea că lucrurile mici pot crea probleme mari, Solomon folosește o pildă oarecum neobișnuită referitoare la parfumuri. Bogatul împărat dispunea de cele mai rare și mai scumpe parfumuri din vremea sa.
 Să presupunem că ți-ai cumpărat o sticluță de parfum foarte scump. Ai dus-o acasă și ai pus-o la un loc sigur. La câtva timp după aceea, deschizi sticluța și observi o musculiță moartă plutind deasupra. Insecta, aproape putrezită a acrit parfumul. Acesta e modul grafic al lui solomon de a ilustra felul în care puțină nebunie poate distruge puternica mireasmă a demnității și reputației unei persoane.
Se spune că diavolul se ascunde în detalii, lucru care poate fi foarte adevărat. Detaliile sunt cele care ne prind pe picior greșit. Suntem martorii prăbușirii unui politician sau a unui cunoscut creștin și ne întrebăm cum de un lucru așa de mic, ușor de evitat, a dus la ruinarea unui mare om.
Mereu și mereu uriașii sunt răpuși prin detalii. 1 Corinteni 5:6 – dacă ai copt vreodată pâine de casă, știi că nu e nevoie de prea multă drojdie ca aluatul să sporească.
„Păcatele mici nu seamănă cu un centimetru de lumânare care curând se stinge, ci cu o dâră de praf de pușcă, ce duce focul până la butoiul care explodează cu trosnet”.
Mare scofală, zicem noi,  e ceva mic de tot. O „mică” relație, un mic „flirt” la birou, o „mică” asprime în tonul vocii, o „mică”cheltuială în plus, o „mică” experimentare a lucrurilor greșite – lucruri mici.
O zicală spune:
Lipsind un cui, s-a pierdut o potcoavă,
Lipsind o potcoavă, s-a pierdut un cal,
Lipsind un cal, s-a pierdut un călăreț,
Lipsind un călăreț, s-a pierdut o bătălie,
Lipsind o bătălie, s-a pierdut o împărăție,
Toate acestea, lipsind un cui din potcoavă.
Gândește-te puțin . În lipsa unui cui s-a pierdut o împărăție. Gândești că e imposibil, dar fiecare detaliu din viață declanșează un lanț de evenimente pe care nu le putem intrevedea.
Ispitirea lui Isus în pustie.
În lipsa refuzului de a te abține de la o coajă de pâine, s-ar pierde un post.
În lipsa unui post, s-ar pierde o rugăciune.
În lipsa unei rugăciuni, s-ar pierde o viziune.
În lipsa unei viziuni, s-ar pierde o misiune.
În lipsa unei misiuni, s-ar pierde o jertfă.
În lipsa unei jertfe, s-ar pierde o împărăție eternă.
Dacă Isus ar fi cedat ispitei lucrului mic într-un anume moment, tot ce a urmat ar fi fost imposibil de realizat.
Dar viața ta? Care sunt cuiele de potcoavă, micile coji de pâine, minusculele tentații ce afectează direcția vieții tale? Așa cum spune Solomon, nebunul e cel care plătește cumplitul preț pentru o momeală mică.
 
 
 
 

luni, 20 noiembrie 2017

Pustiu în vârf...

Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune. Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare? ( Ecles. 1:1-3)

Imediat ne poticnim de cuvântul deșărtăciune, care apare în această carte mai bine de 30 de ori. Astăzi asociem deșărtăciunea cu egocentrismul – cu bărbatul sau femeia aceia care este excesiv de preocupat sau preocupată de sine. Deșărtăciunea se bazează întotdeauna pe o iluzie.

Deșărtăciunea se aseamănă cu un abur care durează o clipă după care piere, nelăsând nimic în urma sa. Fum, nimic decât fum.

Imaginează-ți că ajungi în vârf și descoperi că totul e fum, iluzie, abur, nimic, vid. Solomon a urcat aceeași scară și a făcut aceeași descoperire. Nu e nimic aici; totul e deșărtăciune. Repetarea acestui cuvânt de multe ori , în ebraică are sensul de: ”Viața e totalmente, absolut, definitiv și categoric lipsită de orice sens.” Solomon petrecuse 40 de ani pe acoperișul lumii, doar ca să simtă aceeași sâcâitoare enigmă a anticlimaxului. Viața, cu tot ce cuprinde ea, e un mănunchi de electroni ce străbat în tăcere rotirile atomice prescrise lor; niște celule care se divid la nesfârșit; natura își reciclează ad infinitum ritualurile.

Ce ai descoperit pe Everestul propriei tale vieți?

Visurile se îndeplinesc, dar nu pe gratis, și parte din preț e conștientizarea că, vai, încă o dată, acea nestatornică fericire ne-a scăpat printre degete. Și în adâncul tăcerii sufletului, ceva ne arată că din nou am căutat în locul greșit. Căutarea trebuie să continue în altă parte.
Ți s-a întâmplat vreodată să mergi prin pădure dintr-un punct oarecare și după multă luptă cu tufișurile întâlnite în cale să descoperi spre mirarea ta că de fapt ai făcut un înconjur mare, ca să ajungi la locul de la care ai pornit?

Ne învârtim roțile. Ne aruncăm înainte, avântându-ne înspre vreun țel care pare a fi rostul vieții înseși. Apoi descoperim că s-ar putea să fi alergat un maraton pe o roată de moară – fără să fi ajuns nicăieri. Suntem exact în locul de unde am pornit.

”Ce folos are omul din toată truda pe care și-o dă sub soare?”


vineri, 17 noiembrie 2017

Astăzi...

Astăzi
Toți iubim „frumoșii ani de demult” – chiar și tinerii care nu i-au trăit. Topurile de muzică pop sunt astăzi mai pline ca oricând de remixuri după piese din anii 60-70. Copiii numesc asta moda „retro” și ceea ce înseamnă mai demult „avangardist” astăzi li se pare cool.

Ceva înlăuntrul nostru zâmbește și suspină când reflectăm asupra anilor trecuți. Ceva din interior ne spune insistent că era mai bine atunci – muzica era mai melodioasă, filmele mai distractive, știrile mai încurajatoare și viața în general mult mai ușoară. În orice moment ne-am afla, cea mai bună perioadă de a fi în viață era acum 20 sau 30 de ani – perioadă deseori cunoscută sub formula „când eram de vârsta ta”.
Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?”, căci nu din înţelepciune întrebi aşa.


„Frumoșii ani de demult” e în fapt o stare sufletească care nu are nici un corespondent în realitate. E la câteva străzi distanță, către sud, față de pocalul cu aur de la capătul curcubeului, și la alte câteva străzi distanță, către est, față de cealaltă poartă spre tărâmul fanteziei, lumea lui „ce-ar fi putut să facă”...

E greu de imaginat, fiindcă prezentul nu pare deloc a fi deosebit pentru oamenii care-l trăiesc. Zilei de astăzi îi lipsește întotdeauna ceva față de strălucirea zilei de ieri, are mereu cu ceva mai puțin decât promisiunea de mâine. Dar ziua de astăzi este tot ce avem. Totul depinde de ea. Astăzi e singura zi în care putem avea un impact în mod direct, iar toate speranțele noastre într-o viață mai bună se află chiar aici, în chenarul acesta din calendar în care ne aflăm – ziua numită astăzi.

Chiar și o viață de două mii de ani e, din perspectiva veșniciei un abur; prezent astăzi, trecut mâine - și nici nu mai vorbim de faptul că la câțiva metri distanță, în același cimitir dăm peste oameni din „frumoșii ani de demult” îngropați tocmai lângă cei din „minunata noastră lume nouă”.

Problema în viață nu sunt vremurile, afacerile sau salariul. Totul se rezumă la întrebarea „ce faci cu ziua de azi?”. Ești oare înflăcărat de perspectiva a ceea ce Dumnezeu poate să facă în viața ta în această fereastră numită Astăzi? În definitiv putem face totul în Hristos și El însuși ne-a promis că vom face lucruri mai mari ca El (Iaon 14:12). Acestea nu sunt versete despre zile bune de odinioară sau despre lumea viitorului – acestea sunt cuvintele lui Astăzi.

Ideea de rai pe pământ este o idee pentru Astăzi. Îți mai amintești felul în care israeliții făceau trei pași înainte înspre Țara Promisă și doi pași înapoi spre nostalgie? Robia nu păruse niciodată mai atractivă. Până la urmă acei stăpâni egipteni chiar își hrăneau sclavii din când în când, ba chiar erau zile când nu erau biciuiți, aveau pauze de 15 minute după ce cărau acele blocuri uriașe de piatră. Israeliții erau neliniștiți cu privire la sălbăticia lui Astăzi, lucru care i-a ținut departe de promisiunea lui Mâine. În mare parte facem același lucru, uităm că tot acest tablou minunat al vieții noastre este pictat pe pânza lui Astăzi.
Până una alta realitatea supremă în viață este Dumnezeu, care vrea să-ți umple viața cu puterea și prezența Sa aici și acum. Raiul pe pământ nu are nimic cu trecutul, nici cu ceea ce urmează a fi. Raiul ce ne așteaptă, când vom ajunge față în față cu Mântuitorul nostru va fi un etern Acum.
Din perspectiva umană Împărăția lui Dumnezeu pare întotdeauna cu susu-n jos. Ni se pare stranie ideea de a muri pentru a trăi, a dărui pentru a primi, a sluji pentru a cârmui. Solomon surprinde eterna enigmă a valorilor privite în oglindă, întocmai cum le descrie Isus în predica de pe munte. El ne îndeamnă să adoptăm mai degrabă întristarea decât veselia, mustrarea decât lauda, calea lungă decât cea scurtă, ziua de astăzi decât ziua de ieri.
Adevărul e că nu Împărăția lui Dumnezeu e cu susu-n jos – ci lumea. Nu Cuvântul lui Dumnezeu întoarce viața pe dos – lumea este cea care a inversat toate ecuațiile hărăzite de către Dumnezeu pentru viața noastră.
Lumea aceasta pare scăpată de sub control, deaceea trebuie să mă bizui pe Duhul Sfânt care să mă ajute. Dar, în definitiv, știu că Dumnezeu deține controlul deplin. Nimic din ceea ce se întâmplă în viața mea nu-i scapă. Aceasta înseamnă că sunt liber să trăiesc paradoxal în lumea aceasta, liber să îmbrățișez adevărurile împărăției lui Dumnzeu sfidând învățăturile contrare ale majorității.
Eclesiastul ne ajută să vedem că planul lui Dumnezeu este bun și clar, dar uneori misterios.
Te încurajez să accepți întristarea când vine pe calea ta, mustrarea, atunci când îi simți înțepătura, calea cea grea, atunci când atunci când e calea cea bună, și în mod deosebit, puterea lui Astăzi – carpe diem! Trăiește clipa pe care El ți-a dat-o. Aceasta este ziua pe care El a creat-o, bucură-te și veselește-te în ea.
 
 
 
 

joi, 16 noiembrie 2017

Plecarea...


Am fost tare mișcat de această istorioară, deaceea am postat-o pe blog
 
Pe 7 februarie, Ruth Scully, din Maryland, şi-a luat adio pentru totdeauna de la fiul său. Nolan se lupta cu o formă rară de cancer... Avea doar 4 ani când a murit... În ciuda vârstei fragede, băieţelul a dat dovadă de maturitate şi de un curaj extrem.

Timp de doi ani, din cei patru de viaţă, Nolan a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să învingă boala înfiorătoare... Încercând să lupte cu boala şi cu tragedia, mama băieţelului, fiind conştientă că urma să-l piardă, i-a făcut o pagină pe Facebook dedicată, pe care aceasta posta, zi de zi, imagini şi informaţii legate de fiul său. Îşi dorea ca, în acest fel, să ajute şi alţi părinţi care treceau prin ceva asemănător...

Într-una dintre postari, Ruth îşi aminteşte cum s-a defăşurat ziua în care cei doi, mama şi fiul, şi-au dat seama că drumul lor împreună se apropia de sfârşit...

"Când l-am dus pe Nolan la spital pentru ultima dată, ştiam că ceva este în neregulă, altceva decât bacteriile care i-au cuprins trupul firav... Pur şi simplu ştiam, simţeam asta. În plus, şi fiul meu părea alt om... Se schimbase... Ştia...", scrie Ruth.

Pe 1 februarie, aceasta a chemat medicii şi i-a întrebat ce se întâmpla cu fiul său. "Când doamna doctor oncolog a început să vorbească, am văzut cum i se umplu ochii de lacrimi. A fost tot timpul sinceră cu noi. În ultima vreme, însă, analizele lui Nolan au arătat că fiul meu avea mai multe tumori noi, care se dezvoltau alarmant de repede şi care, la doar 4 săptămâni de la intervenţia chirurgicală pe cord deschis pe care o suferise, îi agravau boala... Cancerul se răspândea în tot corpul, ca un incendiu sălbatic... Niciun medicament nu reuşea să-l oprească...", a mai povestit aceasta.

Medicii nu-i mai puteau salva viaţa şi deveniseră conştienţi de asta.

Deşi i-a fost imposibil să treacă peste gândurile negre şi să-şi ascundă durerea, Ruth a început să vorbească deschis cu băieţelul.

"Îmi aduc aminte că Nolan stătea în scaunul meu roşu. Devenise şi locul lui preferat. Se uita cuminte pe YouTube... La un moment dar, mi-am apropiat fruntea de a lui şi am purtat următoarea conversaţie:

'Eu: Dragul meu, te doare, nu-i aşa? Te doare când respiri...
Nolan: Da, mă doare...
Eu: Te doare rău?
Nolan (uitându-se în jos, spre piept): Da...
Eu: Pui mic, mă scoate din sărite cancerul ăsta... Ştii ce? Nu trebuie să te mai lupţi cu el...
Nolan (brusc, se luminează la faţă): Nu mai trebuie să lupt? Dar o să lupt pentru tine, mami...
Eu: Nu, puiule! Asta ai făcut tu până acum? Te-ai luptat cu el pentru mama?
Nolan: Da!
Eu: Nolan, ce treabă are mami?
Nolan (zâmbind larg): Să mă apere!
Eu: Dragul meu, nu mai pot să fac asta aici... Nu mai pot să te apăr decât dacă ajungi în Rai! (Simţeam cu inima bate să-mi iasă din piept...)
Nolan: Atunci o să mă duc în Rai şi o să mă joc cuminte până o să ajungi şi tu... Vii şi tu, da?
Eu: Bineînţeles! Doar nu crezi că poţi să scapi de mămica ta atât de uşor!...
Nolan: Mulţumesc, mami! Atunci mă duc să mă joc!'

În zilele ce-au urmat, Nolan a dormit mai tot timpul", a continuat aceasta.

Apoi, Ruth a trebuit să mai treacă printr-un şoc: trebuia să declare, în scris, că nu mai doreşte ca fiul său să fie ţinut în viaţă de aparate.

"Şi acum îmi aduc aminte cum stăteam în uşa salonului, cu pantofiorii lui în mână... Cumva, îmi era teamă să le dau drumul... Am decis să-l duc acasă în seara aceea. Era ultima şi doream să mai stea o zi cu mine. Acasă... Când s-a trezit, şi-a pus căpşorul pe mâna mea şi mi-a şoptit: 'Mami, nu-i nimic, hai să stăm aici...' Copilul meu de doar 4 anişori făcea tot ce putea ca să mă facă să uit suferinţa... Am petrecut ultimele ore împreună jucându-ne, uitându-ne când la televizor, când pe YouTube şi zâmbind ori de câte ori puteam... Cu o oră înainte să-şi dea ultima suflare, mi-a spus cum vrea să fie înmormântat... Mi-a spus chiar şi cum vrea să ne îmbrăcăm la înmormântarea lui... cum vrea să ne amintim de el... Fireşte, ca poliţist!", a continuat Ruth.

Era 9 seara când Ruth a avut ultima discuţie cu fiul său...

"Ţin minte că l-am întrebat dacă pot să mă duc să fac şi eu un duş. Nu aveam voie să-l părăsesc, trebuia să mă atingă tot timpul. Eram de nedespărţit! Mi-a spus: 'Bine, mami. Cheamă-l pe unchiul Chris să stea cu mine, să mă ţină de mână... Eu o să stau cu faţa spre tine, să te văd...' Am intrat în duş, m-am întors spre el şi i-am spus: 'Uită-te la mine, puiule, ies imediat!' Mi-a zâmbit şi am închis uşa la cabină. Când am închis uşa, mi-au spus că Nolan a închis şi el ochii... Intrase într-o stare de amorţeală, trecea dincolo... Toţi cei care erau în cameră mi-au spus, cu lacrimi în ochi, că acum se liniştise... 'Acum nu mai simte nimic... Plămânul drept i-a cedat, abia mai respiră... Se duce...', mi-au spus medicii. În secunda următoare, l-am luat în braţe şi l-am aşezat pe pat. L-am mângâiat uşor pe obraz... Atunci, s-a petrecut un miracol pe care n-o să-l uit cât voi trăi! Îngeraşul meu a respirat adânc, a deschis ochii, mi-a zâmbit şi, cu vocea tremurândă, mi-a şoptit: 'Te iubesc, mami!' Apoi a închis ochişorii şi s-a dus... În tot acest timp, eu îi cântam, la ureche, 'Tu eşti raza mea de soare'... Nici acum nu-mi vine să cred! Copilul meu s-a trezit din comă pentru o fracţiune de secundă, cât să-mi spună că mă iubeşte şi să-mi zâmbească pentru ultima dată...", a încheiat Ruth.

marți, 14 noiembrie 2017

Așteptare...



Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea.

 Apostolul Pavel se afla în închisoarea din Roma când a scris aceste cuvinte. Au fost zile de așteptare pentru Apostolul Pavel, care nu a vrut să fie în închisoarea Romei, ci a vrut să fie liber să predice celor din Roma. Nu știm cât a avut de așteptat până la proces, dar reiese din acest text că urma să fie pus în fața cezarului. Acolo se aștepta și nădăjduia să nu fie dat de rușine cu nimic. Nu cred că Apostolul Pavel credea că cezarul avea vreo acuzație împotriva lui, dar se știa ce cruzime era la cezarii Romei. Dar chiar dacă cezarul ar fi găsit cu ce să-l condamne, el a dorit ca Domnul Isus să fie proslăvit, adică glorificat cu îndrăzneală fie prin viața lui, fie prin moartea lui. Ce creștin deosebit a fost Apostolul Pavel! Și viața și moartea erau egale pentru el. Nu ținea neapărat la viața lui, ci era gata oricând de moarte.

Cum suntem noi oare?

luni, 13 noiembrie 2017

Eclesiastul 7:1
 
Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, şi ziua morţii, decât ziua naşterii
 
 
Sunt două zile din viața noastră în care numele nostru iese în evidență: ziua în care ne primim numele la naștere, și ziua în care numele nostru e trecut la „decese”. Ceea ce se întâmplă între aceste zile stabilește dacă numele nostru este un untdelemn mirositor sau o miasmă înțepătoare.
Observă felul în care consemnăm întreaga viață a unei persoane. Îi scriem numele și dedesubt trecem ceva de genul : 1934 – 2007. Trecem anul nașterii și anul morții. Ce apare între ani? O liniuță.
Tot ce vom reuși să facem pe pământ, toată influiența pe care o vom acumula, toată reputația pe care ne-o vom construi sunt rezemate printr-o simplă liniuță între un an și altul.
Solomon voia să spună că dacă mori având un nume bun, nu mai poți face nimic ca să-l pătezi. Dar în ziua nașterii tale, ai o viață întreagă înaintea ta încă nescrisă. În acest sens dacă ai o reputație bună, ziua morții este mai bună decât ziua nașterii. A privi în urmă la o viață trăită bine e mai ferice decât a privi înainte spre o viață încă netrăită. Sfârșitul unei vieți bune e mai bun decât începutul unei vieți necunoscute.
 
 
 
 
 
 
 

duminică, 12 noiembrie 2017

Consacrare...


Psalmul 40:7-8

Atunci am zis: „Iată-mă că vin! – în sulul cărţii este scris despre mine –
vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!”

Consacrare

CONSACRÁRE -  Acțiunea de a (se) consacra; dedicare, consfințire; spec. stabilire a capacității, a meritelor deosebite ale cuiva într-un anumit domeniu.

A consacra înseamnă a îi oferi ceva anume, cu sinceritate şi în mod total şi necondiţionat, lui Dumnezeu, cu scopul de a sfinţi acel „ceva” prin comuniunea tainică cu Dumnezeu.

. Consacrarea nu este un act ritual religios, ci o modalitate de a proceda pe care o poate aborda orice fiinţă umană pentru a aprofunda relaţia ei directă şi nemijlocită cu Dumnezeu Tatăl, în acelaşi mod în care fiecare fiinţă umană poate să se roage direct la Dumnezeu şi nu are nevoie pentru aceasta de niciun intermediar.

Isus foarte mult a menționat sfințirea în rugăciunea Sa de la In.17:

v.16 - Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.

Și această afirmație este zisă mai înainte de :

v.17 - Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.

Sfințirea – este o veșnică despărțire pentru Dumnezeu.

Toți credincioșii întră în această stare din momentul nașterii din nou.

Sfințirea – este partea cea mai complicată în viața credinciosului.

Sfințirea – are două poziții în viața credinciosului:

- o despărțire definitivă pentru Hristos

- o practică progresivă de sfințire în viața credinciosului, stand în așteptarea lui Hristos, care ca final va avea o despărțire totală de puterea păcatului.

Matei 25:1-13

1 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui.
2 Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
3 Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn;
4 dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.
5 Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit.
6
La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”
7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.
8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.”
9 Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.”
10
Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa.
11 Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”
12 Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!”
13 Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.

 (Prov.20:27) Suflarea omului este o lumină a Domnului, care pătrunde până în fundul măruntaielor.

 ( Rom.12:11) Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului.

( Ps. 18:28) Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu.

(Lev. 6:12-13) 12 Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea de tot pe ele şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţumire.
13 Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.

În NT găsim scris, că Hristos chema la o sfințire lăuntrică, interioară. Merge vorba despre sfințirea minții și a inimii. Poporul Israel, și în deosebi cărturarii și fariseii, stăruiau să împlinească Legea doar pe dinafară (exterior), și nu în interior. Erau curați în exterior , și de loc în interior în inimile și gândurile lor.

 (1 Cor. 6:19-20) 19 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?
20 Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

miercuri, 8 noiembrie 2017

Parfumul timpului...


” O oră nu este o oră, ci o viață umplută de parfumuri, de sunete, de proiecte, de atmosfere. ” ( M. Proust )

Primăvara. Anotimpul după care tânjim, când iarna mai are câte o zi insorită și caldă. Ne gândim la primăvară, de îndată ce intrăm în iarnă. Este un anotimp așteptat de tot ce e viu.

Orice anotimp își are farmecul său. Însă din cele patru anotimpuri prin care avem ocazia de a trece, sunt doar două care lasă o brazdă adâncă în viețile noastre. Primăvara și toamna. Ele sunt perioade de trecere de la frig la cald și de la cald la frig. Și așa mii de ani la rând.

Și aceste două anotimpuri care sunt bogate în farmece, în taine plăcute, în sunete neuitate și parfumuri împrăștiate sunt reamintite de toți poeții din trecut și prezent.

Și totuși primăvara este un anotimp mai deosebit decât toamna, pentru că nu este un anotimp fix, care să aibă un început și un sfârșit clar. Deseori se întâmplă că nici nu ne dăm seama când am ieșit din iarnă și am intrat în vară. Așa de repede trece ea, ca un nor mânată de vântul timpului nemilos. Necătând la acele clipe scurte a primăverii, noi încercăm să savurăm din plin acest anotimp de trecere de la frig la cald.

S-a întâmplat ca într-o zi de duminică din această primăvară să fac o vizită la niște cunoscuți la Saharna-Veche. Nu odată am vizitat acele locuri, cu care deja mă deprinsesem că sunt pitorești, că nici nu mai observam nimic nou în ceea ce puteai să vezi. Sat ca toate satele din Moldova, dealuri ca toate dealurile. Nimic neobișnuit.

Dar la întoarcere spre casă, am hotărât să merg pe jos prin sat, sau mai bine zis pe șoseaua din marginea satului. Era o zi rece, cerul fiind acoperit cu nori rupți de vântul care zbura pe undeva pe sus și care ne mai da o ocazie să admirăm lumina solară din acea zi. La un moment  mi-a venit un gând să cobor de pe șosea spre Nistru și îndată m-am pomenit într-o ... poveste. Acelaș sat, aceleași dealuri, dar ceva nu era în regulă. Aveam impresia că s-a rupt perdeaua și am intrat în sfânta sfintelor, unde trecutul s-a amestecat cu prezentul, și așa mergeau mână la mână. Privirea era ațintită asupra unui salcâm căruia i s-au tăiat crengile și s-a prefăcut într-o ciotcă cârnită de vremi, ca un bătrân împovărat de ani și uitat de toți. Era singur, înconjurat de apă și de copacii mai tineri care au fost cruțați de mâna omenească. Apoi îmi întorc privirile și văd un frasăn care creștea sub un unghi față de drum, de parcă dorea să se ferească de realitate ca să nu piardă legătura cu străvechiul. Era puțin mai nalt decât papura din preajmă, așa că crengile pot să  admire apele bătrânului Nistru, și mă gândesc că se șoptesc unul cu altul.

Călcam atent pe frunzele tomnatice care aveau un miros de umezeală amestecată cu putrezire și care s-au înnegrit și erau gata să intre în brațele pământului prefăcându-se în îngrășăminte pentru plantele peste care au căzut. Încetul cu încetul am ieșit din nou la șosea. Mergeam pe marginea ei , ca pe un hotar nevăzut , ce desparte realitatea de trecut. Din când în când mai apăreau cărărușe  spre Nistru care mă chemau și pe care le urmam până ce dădeam de apa care s-a revărsat  din râu . Priveam la papură, care crește așa de des, că nu poți să observi nimic ce se petrece după ea, fiind ca un grănicer pentru ochii curioși, și ascunzând în sine viața feluritor viețuitoare. Apoi observ copaci sădiți în rânduri și un drum încrezut care se pierde lin în apa Nistrului revărsat, ca apoi să apară din nou. Alături de mine văd o băltoacă cu apă limpede ca cristalul și îmbrăcată cu verdeață abundentă și nerăbdătoare de a împânzi pământul odihnit. Cu cât mai mult mă apropiam de răscrucea care duce spre mănăstire, cu atât mai tare se observa un simbioz dintre sat și natură. Și această legătură o făceau păsările care cântau melodii cerești pe care poți să le auzi doar în pădure și nicidecum prin sate. Atunci m-am simțit străin. Străin de toată frumusețea de care eram înconjurat. Și m-a năpădit o tristețe. Apoi o cărărușă m-a dus la niște copaci  coaja cărora era acoperită cu verdeață pe care noi în popor îi numim mușchi. Am avut onoarea să pun mâna pe ei, că mă temeam să mă ating de aceste plante cu frunzulițe mici, care ca o haină ce acoperă goliciunea au îmbrăcat copacii. Mister.

Cu greu m-am înduplecat să părăsesc acele locuri care au năvălit peste mine ca un parfum frumos al timpului nemilos. Adio. Pentru că așa clipe vor fi, dar cu alte sunete, parfumuri și priveliști.

31 martie 2013

marți, 7 noiembrie 2017

Isaia 41:24...



Iată că nu sunteţi nimic, şi lucrarea voastră este nimic; o scârbă este cine vă alege pe voi.

Cu alte cuvinte: „Iată că sunteți zero și lucrarea voastră este zero; o scârbă este cine vă alege pe voi.” Este dureros să auzi așa cuvinte după ce realizezi un proiect oarecare. Orice alegere se face după o promisiune. Și cei ce fac alegerea știind că nu se va face nimic este o scârbă pentru restul care au ales din neștiință.

luni, 6 noiembrie 2017

Exodul 14:13 ...



Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată.

„Nu vă temeți de nimic”. Frica este o mare problemă atunci când se exprimă în masă. De unul singur te încurajezi de la alții, dar când toți sunt cuprinși de frică nu ai cum să te încurajezi, afară de cazul când ești un credincios adevărat și nu cauți în jur să te încurajezi, ci cauți în sus. Dacă am schimba acum cuvântul nimic cu cuvântul zero, ce vom vedea? „Nu vă temeți de zero”. Adică frica voastră nu este valabilă, când Domnul izbăvește.

sâmbătă, 28 octombrie 2017

Aleg : - Răscumpărare interzisă ...



Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare,

De ce am întitulat predica în felul acesta? Răspunsul vine în curând.
         Ce este răscumpărare în înțelesul nostru?

DEX : RĂSCUMPĂRÁRE, 

1. Plătirea unei sume pentru a readuce în stăpînire un bun înstrăinat.

2. Obținerea eliberării unui rob sau a unui prizonier (în schimbul unei sume de bani)

3. Compensație.

Prima explicare se referă la un act juridic. Vânzarea cu opţiune (pact) de răscumpărare, este o varietate a vânzării prin care „vânzătorul îşi rezervă dreptul de a răscumpăra bunul sau dreptul transmis cumpărătorului”, restituind cumpărătorului preţul, cheltuielile şi uneori şi sporul de valoare.

Răscumpărarea bunului înstrăinat este însă numai o opţiune, o facultate dată vânzătorului, care o poate exercita (caz în care vânzarea se desfiinţează cu efecte de la data încheierii contractului, iar vânzătorul redobândeşte proprietatea lucrului înstrăinat) sau nu (caz în care vânzarea se consolidează, iar cumpărătorul rămâne definitiv proprietarul lucrului).

În practică, instituţia vânzării cu pact de răscumpărare este folosită ca instrument de garantare indirectă a unor împrumuturi băneşti realizate între persoane fizice.

A doua explicare o cunoaștem foarte bine din filme artistice, din mass-media ș. a.surse.

A treia explicare este bine cunoscută de cei ce primesc, au primit compensații bănești. Răsplată pentru o muncă, despăgubire pentru o pagubă.

Operație financiară de reglare a vânzărilor și cumpărărilor prin virament reciproc.

 Acțiunea de a compensa.Despăgubire.

Sistemă după care suma bunurilor și relelor s´ar împărți egal între toțĭ oameniĭ.

 Reparație (fig.); recuperare, redobîndire, recîștigare, recăpătare; recompensă, răsplată, răsplătire.

 Restituire, restituție, înapoiere.
 
 Ajutor, susținere, sprijin.
Creştinismul este religia răscumpărării. El susţine că omul este salvat de degradarea adusă de păcat prin ceea ce a făcut pentru el altcineva, adică Domnul Isus. Religia creştină nu este o religie a legii, în care omul poate scăpa de condamnare prin eforturile sale de a face fapte bune. Este o religie a răscumpărării, întrucât, potrivit Bibliei, fără Hristos, noi suntem robi ai păcatului
 Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. (Ioan 8:34)
 şi ne aflăm sub condamnarea la moarte
Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 6:23).
Noi nu putem ieşi singuri din această stare. Situaţia în care se află păcătosul impune o intervenţie din exterior, iar intervenţia aceasta presupune plătirea unui preţ. Potrivit învăţăturii clare a Noului Testament, preţul acesta a fost moartea lui Isus pe cruce.
31 Să nu primiţi răscumpărare pentru viaţa unui ucigaş vinovat de moarte, ci să fie pedepsit cu moartea.
Apostolul Petru la Rusali a menționat un lucru foarte interesant:
Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş.
Pe atunci aveau un întemniţat vestit, numit Baraba.
 Baraba este prototipul omului viclean, al tâlharului, care nu doar că nu își asumă faptele, dar este convins că altul trebuie să plătească în locul lui.
În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală.
Când erau adunaţi la un loc, Pilat le-a zis: „Pe care voiţi să vi-l slobod? Pe Baraba sau pe Isus, care Se numeşte Hristos?”
Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare.
Dregătorul a luat cuvântul şi le-a zis: „Pe care din amândoi voiţi să vi-l slobod?” „Pe Baraba”, au răspuns ei.
Conform numelui său, Baraba era de fapt conducătorul răscoalei. De aceea spune Matei, că era foarte vestit. Pe atunci conducătorul unei răscoale era privit ca un Mesia, ca un eliberator, care aduce pace şi bunăstare poporului. Baraba era deci o figură mesianică.
 Întrebarea lui Pilat înseamnă: la care acuzație doriți să renunțați – la cea de blasfemie sau la cea de răzvrătire împotriva imperiului?
 În faţa lui Pilat, mulţimea avea de ales între două figuri mesianice, între două mesii cu numele Isus, Isus, numit fiul tatălui și Isus, numit Mesia: primul, Baraba, un luptător pentru drepturi, pentru libertate şi bunăstare, care vrea şi promite o ţară liberă, fără cuceritori şi robi. Al doilea mesia, e unul mistic, mai greu de înţeles şi de urmat, care afirmă clar: „cel ce vrea să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” (Marcu 8,34). Din punct de vedere istoric, evreii asteptau un Mesia care sa ii elibereze de romani, cel mai probabil motiv care sa justifice alegerea eliberarii lui Baraba.
 Baraba este prototipul omului viclean, al tâlharului, care nu doar că nu își asumă faptele, dar este convins că altul trebuie să plătească în locul lui.
 Un angajat al unei companii a observat că un coleg a intrat pe ascuns pe site-ul firmei și a urcat informații despre produsele pe care le produce, pentru a le comercializa. Nu era prima dată când observa că face acest lucru. În consecință, a anunțat conducerea companiei.
După acest incident, o parte dintre colegi au început să murmure împotriva celui care a făcut sesizarea. Se pare că aveau un coleg hain, cu sufletul mic.
Întrebarea care se ridică aici este: Putea angajatul să se facă că nu a văzut nimic? Putea, desigur. Putea să-și lase colegul să creadă că i-a păcălit pe toți, să-i lase ușa deschisă pentru a continua? Desigur, putea.
Din punctul meu de vedere, însă, cât timp ’’vom închide ochii’’, Baraba va învinge în sufletul nostru și în societatea în care trăim.
Bunătatea nu înseamnă lipsă de atitudine împotriva unui lucru greșit, după cum nici smerenia nu este slugărnicie, ci o stare firească de demnitate și adevăr, după scrierile Sfinților Părinți. Cineva spunea că lucrurile rele există tocmai pentru că oamenii buni nu fac nimic.
Fie că vorbim de societatea în care trăim, fie că vorbim de un abuz în familie, de o nedreptate la locul de muncă, cât timp ’’vom închide ochii’’ lucrurile nu se vor schimba niciodată în bine. Omul care ’’închide ochii’’ devine complice și aliat la nedreptate.
Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit.
        Zelot (în greacă Ζηλωτές zelotes) este denumirea unei secte iudaice, cunoscută mai ales prin opoziția agresivă față de stăpânirea romană, dar și față de politeism. Gruparea zeloților a avut o aripă extremistă, renumită pentru terorismul și asasinatele ei.
31 Să nu primiţi răscumpărare pentru viaţa unui ucigaş vinovat de moarte, ci să fie pedepsit cu moartea . (Num 35)
Din perspectiva Noului Testament, moartea răscumpărătoare a lui Isus Hristos este sacrificială şi înlocuitoare. El S-a aşezat în locul nostru, S-a jertfit în locul nostru şi a suferit de dragul nostru soarta noastră, pentru ca noi să nu mai avem parte de ea. Unii resping ideea aceasta fiindcă nu pot accepta gândul ca un om să sufere în locul altui om (în special în locul unuia care este vinovat), dar ea este esenţa mesajului Evangheliei.
Aşadar, când vorbeşte despre răscumpărare, Noul Testament vrea să spună că Hristos a plătit preţul de răscumpărare … În măsura în care preţul plătit trebuie să corespundă achiziţiei făcute, lucrul acesta indică echivalenţă, o substituire.”
 
Încă mai avem vreme să ne adresăm această întrebare:
Pe cine alegem în viața noastră?
 Pe Hristos sau pe Baraba?
Chipul cui se va contura în interiorul nostru?
Încă mai avem vreme să alegem…