Pustiu în vârf...

Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune. Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare? ( Ecles. 1:1-3)

Imediat ne poticnim de cuvântul deșărtăciune, care apare în această carte mai bine de 30 de ori. Astăzi asociem deșărtăciunea cu egocentrismul – cu bărbatul sau femeia aceia care este excesiv de preocupat sau preocupată de sine. Deșărtăciunea se bazează întotdeauna pe o iluzie.

Deșărtăciunea se aseamănă cu un abur care durează o clipă după care piere, nelăsând nimic în urma sa. Fum, nimic decât fum.

Imaginează-ți că ajungi în vârf și descoperi că totul e fum, iluzie, abur, nimic, vid. Solomon a urcat aceeași scară și a făcut aceeași descoperire. Nu e nimic aici; totul e deșărtăciune. Repetarea acestui cuvânt de multe ori , în ebraică are sensul de: ”Viața e totalmente, absolut, definitiv și categoric lipsită de orice sens.” Solomon petrecuse 40 de ani pe acoperișul lumii, doar ca să simtă aceeași sâcâitoare enigmă a anticlimaxului. Viața, cu tot ce cuprinde ea, e un mănunchi de electroni ce străbat în tăcere rotirile atomice prescrise lor; niște celule care se divid la nesfârșit; natura își reciclează ad infinitum ritualurile.

Ce ai descoperit pe Everestul propriei tale vieți?

Visurile se îndeplinesc, dar nu pe gratis, și parte din preț e conștientizarea că, vai, încă o dată, acea nestatornică fericire ne-a scăpat printre degete. Și în adâncul tăcerii sufletului, ceva ne arată că din nou am căutat în locul greșit. Căutarea trebuie să continue în altă parte.
Ți s-a întâmplat vreodată să mergi prin pădure dintr-un punct oarecare și după multă luptă cu tufișurile întâlnite în cale să descoperi spre mirarea ta că de fapt ai făcut un înconjur mare, ca să ajungi la locul de la care ai pornit?

Ne învârtim roțile. Ne aruncăm înainte, avântându-ne înspre vreun țel care pare a fi rostul vieții înseși. Apoi descoperim că s-ar putea să fi alergat un maraton pe o roată de moară – fără să fi ajuns nicăieri. Suntem exact în locul de unde am pornit.

”Ce folos are omul din toată truda pe care și-o dă sub soare?”