Consacrare...

Psalmul 40:7-8

Atunci am zis: „Iată-mă că vin! – în sulul cărţii este scris despre mine –
vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!”

Consacrare

CONSACRÁRE -  Acțiunea de a (se) consacra; dedicare, consfințire; spec. stabilire a capacității, a meritelor deosebite ale cuiva într-un anumit domeniu.

A consacra înseamnă a îi oferi ceva anume, cu sinceritate şi în mod total şi necondiţionat, lui Dumnezeu, cu scopul de a sfinţi acel „ceva” prin comuniunea tainică cu Dumnezeu.

. Consacrarea nu este un act ritual religios, ci o modalitate de a proceda pe care o poate aborda orice fiinţă umană pentru a aprofunda relaţia ei directă şi nemijlocită cu Dumnezeu Tatăl, în acelaşi mod în care fiecare fiinţă umană poate să se roage direct la Dumnezeu şi nu are nevoie pentru aceasta de niciun intermediar.

Isus foarte mult a menționat sfințirea în rugăciunea Sa de la In.17:

v.16 - Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.

Și această afirmație este zisă mai înainte de :

v.17 - Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.

Sfințirea – este o veșnică despărțire pentru Dumnezeu.

Toți credincioșii întră în această stare din momentul nașterii din nou.

Sfințirea – este partea cea mai complicată în viața credinciosului.

Sfințirea – are două poziții în viața credinciosului:

- o despărțire definitivă pentru Hristos

- o practică progresivă de sfințire în viața credinciosului, stand în așteptarea lui Hristos, care ca final va avea o despărțire totală de puterea păcatului.

Matei 25:1-13

1 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui.
2 Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
3 Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn;
4 dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.
5 Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit.
6 La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”
7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.
8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.”
9 Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.”
10 Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa.
11 Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”
12 Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!”
13 Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.

 (Prov.20:27) Suflarea omului este o lumină a Domnului, care pătrunde până în fundul măruntaielor.

 ( Rom.12:11) Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului.

( Ps. 18:28) Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu.

(Lev. 6:12-13) 12 Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea de tot pe ele şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţumire.
13 Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.

În NT găsim scris, că Hristos chema la o sfințire lăuntrică, interioară. Merge vorba despre sfințirea minții și a inimii. Poporul Israel, și în deosebi cărturarii și fariseii, stăruiau să împlinească Legea doar pe dinafară (exterior), și nu în interior. Erau curați în exterior , și de loc în interior în inimile și gândurile lor.

 (1 Cor. 6:19-20) 19 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?
20 Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.