După care GPS te conduci?...

   Există momente în viața fiecărui om, când timpul parcă s-ar opri și în câteva clipe vezi unele momente din trecut, dar sub alt unghi, din alt punct de vedere, nu așa cum îl cunoșteam până atunci. Îmi dădeam întrebarea zilele acestea; - de când știu că există Dumnezeu?

   Stăteam în fața unui dulap de cărți al familiei noastre. Căutam ceva să citesc. Noi în casă aveam multe cărți, că pe rafturi erau poziționate în două rânduri și când trebuia să cauți vri-o carte din al doilea rând era nevoie să scoți câteva cărți din primul rând și să miști cărțile ca să vezi pe cele din al doilea rând. Asta o făceam de fiecare dată când căutam vre-o carte. Dar de data aceasta pur și simplu stăteam în fața dulapului și priveam la primul rând pe raftul de sus. Și văd o carte de culoare gri (sură). De vre-o 4 cm grosime. Era o carte scrisă în limba moldovenească cu litere chirilice ”Леженде Библиче” - ”Legende Biblice” scrisă de Zenon Kosidovskii. Nu știu cum, dar după citirea acestei cărți, am înțeles că Dumnezeu există. Era anul 1985, aveam 12 ani și eram în clasa a V-a.

   Nu doresc să fac reclamă la această carte, dar am găsit ceva informație despre ea. Cam așa arată cartea. Cu părere de rău nu am găsit o poză a cărții în limba moldovenească. Dar iată ce am găsit.

   Autorul prezintă că Biblia nu este insuflată de Dumnezeu și este doar o carte care este plină de mituri și legende.

   În viața noastră sunt momente când de parcă ne trezim și privim lucrurile altfel. Dar aceasta se întamplă doar în cazul când puțin analizăm trecutul din alte puncte de vedere.

   În timpul interzicerii comuniste de a avea o Biblie în casă, oamenii cumpărau  cartea ”Legende Biblice” și citeau din ea altora adevărul care este în Biblia adevărată. Nu eram eu singur care am înțeles altfel. Acum, când se permite, avem în casă o Biblie. Și nu o singură carte la toată familia, ci fiecare are o carte a lui, o Biblie a lui din care citind se face o creștere spirituală a sufletului nostru, care nu face parte din lumea materială - tri-dimensională, dar care face parte dintr-o lume fără timp, din lumea lui Dumnezeu - o lume veșnică. Un prezent continuu.

   Deci, de tine depinde creșterea duhovnicească a sufletului tău. Cât de des îți hrănești sufletul? Sau poate nu-l hrănești de loc? Altă hrană, în afara celei din Scriptură,  pentru el este periculoasă, și consecințele în final sunt groaznice. Dumnezeu a creat un loc de pedeapsă, doar pentru satan și îngerii căzuți care-l slujesc. Acest loc noi îl numim - IAD.

   Iadul nu a fost creat pentru oameni! El a fost creat doar pentru ființe dintr-o altă dimensiune, care s-au răsculat împotriva lui Dumnezeu. Faptul că omul nu dorește să asculte de Dumnezeu și alege o altă cale, în afara celei propuse de El, îl va aduce pe om în locul cel groaznic.

   Mulți zic, că Dumnezeu este dragoste, și nu poate să ducă pe oameni în așa loc groaznic.

   Da, Dumnezeu este dragoste, dar El nu impune pe nimeni să aleagă alte căi în afara de calea Lui, pentru că a dat omului un drept, pe care nu dorește să il ia. Alegerea !

   Este un drept pe care nu poate să-l aibă nici o altă ființă în lumea materială. Doar omul. Restul ființelor sunt înzestrate cu instict, care îi îndeamnă să se ferească de pericol.

   Alegerea ne face liberi. Noi mai zicem, libertatea de alege. Și dacă tu alegi o altă cale, care vine din propriile tale dorințe și este în contradicție cu părerea lui Dumnezeu, cum poți să mai speri că El te va feri de iad, dacă tu însuți alegi să mergi acolo. Este dreptul tău de a alege!

   De fiecare dată, când trebuie să faci o alegere tu ești ca într-o intersecție unde este o cale corectă și trei greșite. Dumnezeu îți arată o cale, Satan mai multe.

   Nu te încrede în GPS -ul tău personal, pentru că el te duce pe căile pământești, ci lasă-l pe Dumnezeu să intre în viața ta, și prin Duhul Sfânt, care este un GPS duhovnicesc vei putea deosebi bine și clar la orice intersecție de alegere a vieții tale aici pe pământ calea corectă.

   Tu alegi!!

Despre ghicire...

   Să vedem ce zice scriptura cu privire la ghicire:
 

  Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător,

 Nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morţii.

 Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea, şi pentru această urâciune îi izgoneşte Domnul Dumnezeul tău de la faţa ta. ( Deuteronomul 18:10-12)

   Care este pericolul acestor forme de neascultare de Dumnezeu?

   Pericolul este că oamenii devin dependenți de ceea ce li s-a ghicit, prevestit. Omul își pierde voința. El crede într-o putere care poate să-i controleze viața și printr-o forma magică să-i comunice viitorul. Sunt oameni care nu cred nici în Dumnezeu, nici în Satan, și totuși cred în puterea magică a destinului lor.

   Esența este, că Satan este indiferent dacă crede omul în el sau nu, important este ca omul să fie manipulat de el, să fie sub influieța lui.

   Ghicirea

   Satan ofereă mai multe metode pentru a vedea viitorul. În antichitate oamenii ghiceau prin zborul păsărilor, zborul săgeților, după poziția ficatului la unele animale sacrificate, prin explicarea sau tâlmăcirea de vise, ghicirea prin cărți, după liniile de pe palmă (hiromantie), chiar și prognozele astrelor (astrologia), este un fel de ghicire. Toate acestea și multe altele asemănătoare sunt după cum ne relatează scriptura, sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu. 

   Nu pot să înțeleg, cum poate cineva să practice aceste lucruri și să mai zică că este un creștin. Cuvântul creștin, înseamnă să fii asemeni lui Hristos, sau ucenic a lui Hristos. 

   Ghicirea în cărți

   Mulți poate să zică că tot ce li s-a prezis s-a îndeplinit. Ce fel de puteri stă în spatele acestui fel de ghicire? Dacă în ochii lui Dumnezeu aceasta este o urâciune, atunci reiese că totul vine de la satan.

De obicei se zic un fel de cuvinte la general " Pe tine te așteaptă un drum lung, cu multe cheltuieli, dar până la urmă vei găsi adevărata dragoste"

   O doamnă, care în trecut a fost o ghicitoare, dar a primit iertare de la Dumnezeu și care acum nu mai practică aceasta, zicea că în momentul când punea cărțile pe masa, i se deschidea niște capacități demonice și vedea toată viața persoanei care sta în fața ei. Deci, satan, nu tot timpul ne arată cartea sa de vizită. Nu glumiți cu el, că el nu glumește cu noi.

   Cel mai mare pericol al ghicirii , este că omul este blocat de informația primită, și nu poate să gândească mai mult la nimic. Psihica este distrusă de frica, care-i paralizează voința. Ceea în ce omul a crezut, la un moment dat devine realitate în viața sa. După credinţa voastră, fie vouă!

   să nu vrăjiţi, nici să ghiciţi.(Leviticul 19:26)

   Ce pot să facă cei ce din neștiință au practicat așa ceva? Acum este încă timpul de har a lui Dumnezeu. Rugați-l pe Domnul Dumnezeu cu toata ardoarea să vă ierte această urâciune și să vă curețe de acest păcat și de urmările grave a lui. El va face aceasta, pentru că este scris:

   sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat. (1 Ioan 1:7)

   

Superstiție ori Credință..

   Cândva am citit într-o carte că în unele hoteluri nu există cameră cu numărul 13, din motiv, că nimeni nu va dori să trăiască în ea. Este o superstiție. Lumea se teme de cifra 13.

   Aproape în toate țările lumii oamenii cred în superstiții mai mult sau mai puțin.

   Ce este o superstiție? Dicționarul explicativ arată, că o superstiție este de fapt o prejudecată care decurge din credința că tot ce se întâmplă în natură și în societate este o manifestare a unor forțe supranaturale și potrivit căreia anumite întâmplări curente neînsemnate sunt socotite ca putând influența sau determina evenimente, de obicei rele, în viața oamenilor.

   Omul superstițios crede în existența unor puteri supranaturale. Și această credință se manifestă prin semne, ca găelețile pline cu apă, pisica neagră, o potcoavă, s.a.

   Omul superstițios tot timpul trăiește în așteptarea a ceva bun, sau a ceva rău.

   Este omul superstițios un om credincios? Într-o măsură oarecare, da. Pentru că el crede în puteri supranaturale și chiar este dependent de ele. Dar din alt punct de vedere, această credință este primitivă. Desigur puteri supranaturale sunt, dar oare ele sunt așa de primitive, ca să ne dea semne prin potcoave sau găleți pline? oare ele așa de tare sunt legate de pisica neagră, că dacă ea trece cuiva calea, aceste puteri sunt nevoite să facă ceva? Pentru ce acestor puteri să preântâmpine pe om de lucrurile rele pe care doresc să le facă?

   Superstiția a apărut din neputința de a face contact cu Dumnezeu. Dacă oamenii nu au credință în Dumnezeu, atunci apare superstiția -  credința în alte puteri.

   A crede în superstiții este foarte periculos. De ce?

   Pentru că superstiția îi sustrage atenția omului de la Dumnezeul adevărat și viu. Să stai de vorbă cu astfel de oameni este dificil. Superstiția este ca o vaccină împotriva credinței adevărate. Cu cât credința este mai slabă, cu atât mai departe se află de Dumnezeu și cu atât mai mult în credință apare superstiția.

   Dumnezeu în mintea acestor oameni devine o marionetă. Trebuie doar să spui acea rugăciune, să faci acel obicei și Dumnezeu îndată va răspunde. Dumnezeu va face anume așa cum oamenii vor.

   În loc să caute o relație corectă cu Dumnezeu, oamenii și-au creat un dumnezeu - semirobot, pe care cu diferite trucuri îl va impune să facă ce doresc.

   Dumnezeu dorește să conducă cu viețile noastre nu după comenzile noastre, dar din motivul dragostei pe care o are față de noi.

   Omul superstițios este închis pentru Dumnezeu. Acest om, după ce citește prognosa astrologică, toată ziua se gândește la ea, și nicidecum nu poate să observe farmecul zilei pe care a dat-o Dumnezeu în acea zi. Dacă îi va trece ă pisică neagră calea, va putea el să se gândească toată ziua la Dumnezeu? Semnele exterioare ocupă locul principal în viața omului, și Dumnezeu nu are loc în viața lui.

   Cel mai periculos lucru în superstiție este că, ea este un aerodrom pentru ocultism. superstiția nu este ocultism, dar ea duce la el. Omul superstițios crede în puteri supranaturale și încetul cu încetul lui i se oferă posibilitatea de a întra după culisele activității acestor puteri. Și doar o simplă curiozitate îl duce la o dependență de puterile ocultice.

   Deaceea nu este corect să socotim superstițiile ca ceva nepericulos, satan se folosește de ele ,  pentru a pune stăpânire pe om.

   Linie neutră nu există!

Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele Legii acesteia. (Deuteronom 29:29)

Expert în viață...

   Doar Dumnezeu poate să mă învețe cum să trăiesc corect în viața aceasta. 

   Noi toți suntem experți în domeniile în care activăm. Totul se învață cu timpul. La început era greu, apoi am însușit careva principii si adâncidu-ne tot mai mult - în final suntem experți. 

   Suntem experți în medicină, în mecanică, fizică, matematică, chimie, informatică, s.a. 

   Dar nu în viață... Noi doar putem să arătăm direcția corectă, care este pusă de Dumnezeu, ca o singură direcție perfectă, dar nu și să învățăm pe cineva cum să urmeze această cale. 

     Arată-mi, Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale ( Ps.25:4)

   Povăţuieşte-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea! (Ps.25:5)

   Învaţă-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău. (Ps.86:11)

   Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!(Ps.90:12)

   Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea. (1 Ioan 2:27)

   

Egalitatea...

   Închinarea din Bisericile noastre ne îndreaptă spre Dumnezeu.

   Cel mai esențial lucru în liturgia Bisericii ortodoxe -  este închinarea, iar preoții, icoanele, și toate lucrurile din interior, tămâierea, corul - conduc spre Dumnezeu.

   Noi căutăm Biserici în care oamenii se aseamănă cu noi. Ne dorim ca nivelul de educație să fie ca al nostru.

   Dar de fapt ce este o Biserică? Este un loc unde sunt înconjurat de oameni care sunt cu totul diferiți de mine. Doar credința în Dumnezeu ne face să fim asemenea unul cu altul. În rest suntem - diferiți total.

   Pe primul loc se află tot ceea ce ne unește, tot ceea ce ne desparte  - este pe locul doi.

   Iată așa apare familia lui Dumnezeu - Biserica.

   Temelia Bisericii creștine este - dragostea lui Dumnezeu, care îi împacă pe toți, care distruge orice barieră, fie de rasă, fie socială, fie de vârstă. ( Efeseni 2:11-16, Coloseni 3:11)

    De aceea, aduceţi-vă aminte că, odinioară, voi, păgânii cu trupul, numiţi netăiere-împrejur de către cei numiţi tăiere-împrejur, făcută de mână în trup,
    Eraţi, în vremea aceea, în afară de Hristos, înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel, lipsiţi de nădejde şi fără de Dumnezeu, în lume.
    Acum însă, fiind în Hristos Iisus, voi care altădată eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos,
    Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii, 
   Desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea,
Şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia.

   Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.

   În acele vremuri Biserica creștină era unicul institut, care a egalat în drepturi pe iudei cu păgânii, pe bărbați și femei, pe robi și cei liberi. În Imperiul roman toți aparte erau tratați diferit și unii erau socotiți ca fiind nimic. Robii n-aveau nici un drept, pentru că ei de fapt erau socotiți ca obiecte și nu ca ființe umane. Iudeii la fel, ca nu cumva să se atingă de ceva ce nu este curat, dar și încă să mai stea de vorbă cu un păgân! Și femeile erau tratați urât. Fiind parte a unei din aceste pături sociale, respins de societate, respins de legile impuse în societate, respins de tradiționalismul înstărit de veacuri, respins de unele popoare, înjosit, ponegrit, scuipat, bătut, - oare nu va fi pentru voi acel loc unde toți sunt egali în drepturi, pe care nici n-ai visat să le ai, un loc care este ca o oază de odihnă și nădejde, în mijlocul unui pustiu indiferent și pesimist.

   În Biserică toate aceste pături dispar prin credința în Dumnezeu și toți devin  - una!

   Dintr-un motiv necunoscut, Dumnezeu se descoperă lumii nu printr-un stâlp de foc și fum, dar prin niște oameni ciudați, care se adună în numele lui Dumnezeu. ( 1 Corinteni 1:27)

   Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.

   Și tu ai loc în Biserică, doar dacă recunoști că nu ești expert în viață. Doar Dumnezeu poate să ne învețe cum să trăim. Pentru că pentru lume este mai important să vindece corpul fizic, și nu sufletul.

   Tu alegi ce vindecare dorești. Dumnezeu nu impine pe nimeni, dându-ne dreptul de a alegere liberă.

Cum stați cu mersul la Biserică?

   Cum stați cu mersul la Biserică?

   Cred că fiecare a simțit acest impuls de a nu merge la Biserică. Motive sunt multe. 

   Sunt momente că nu ne simțim bine acolo, sau nimănui nu-i pasă de prezența ta la Biserică - cum ai venit așa și ai plecat. În unele cazuri nu înțelegem ce se întâmplă acolo. Poate să fie cazul că cineva te-a criticat cu privire la hainele sau machiajul tău. După cum am mai menționat, motive sunt multe, și din punctul nostru de vedere sunt destul de serioase ca să nu mergem la Biserică.

   Să fac o mică explicație, că cuvântul român Biserica, tradus din limba greacă ” Eklesia” - înseamnă de fapt - „adunare de oameni„ sau „niște oameni adunați cu un scop”.

   Un predicator odată a dat o așa întrebare:

   - În ce s-ar fi prefăcut Biserica, dacă fiecare om din ea s-ar asemăna cu mine?

   Friedrich Wilhelm Nietzsche a zis următoarele cuvinte despre creștini:

   - Eu aș crede că ei toți sunt mântuiți (salvați), ... dacă s-ar comporta ca niște oameni mântuiți.

   Ca să găsești o Biserică potrivită pentru tine, trebuie să privești în interiorul tău. 

   Biserica în ochii noștri o vedem ca un teatru. Ne așezăm mai comod pe scaune și privim atent la actorii de pe scenă. Dacă ne va plăcea, ne vom exprima mulțumirea prin aplauze.

   Dar de fapt Biserica deloc nu este un teatru ( sau nu trebuie să fie asemenea unui teatru). În Biserică, Dumnezeu este spectatorul, care privește la închinarea noastră. Predicatorul  nu este actorul principal, el mai mult se aseamănă cu un suflor, un ajutor putin vizibil, care stă lângă scenă. 

   

   Lucrul cel mai important se întâmplă în inimile oamenilor, și nu pe scenă.

   Biserica există nu pentru ca să distreze oamenii, sau pentru a-ți găsi prieteni. Biserica există pentru a te închina lui Dumnezeu. Dacă ea nu face acest lucru, ea nu va rezista.

   Închinându-ne corect lui Dumnezeu, noi realizăm de fapt ” cine este stăpân în casa aceasta”

Aplauze...

    Aplauzele sunt o formă de ovație prin baterea din palme pentru a crea zgomot. 

   Publicul aplaudă de obicei după o reprezentație, precum un concert muzical, un discurs sau o piesă de teatru, în semn de aprobare sau mulțumire.  Aplauzele sunt foarte populare în prezent, iar membrii publicului bat din palme în majoritatea țărilor pentru a produce un zgomot constant. Această atitudine tinde să se sincronizeze natural într-un grad slab; în Rusia, Norvegia și în multe țări din nordul și estul Europei, aplaudarea sincronizată este mai populară decât aplaudarea la întâmplare.

   Epoca în care a apărut obiceiul de a aplauda este necunoscută. Acest obicei este larg răspândit în cadrul unor diferite culturi umane și este practicat sub forme variate în funcție de intenția de a produce un zgomot mai puternic sau mai slab (de exemplu, tropăind din picioare sau lovind cu mâinile sau cu pumnii a mesei). În fiecare cultură, acest obicei este supus unor convenții sociale.

   În diferite țări, pasagerii avioanelor au adesea tendința de a aplauda la aterizare  după încheierea unui zbor și atunci când simt că roțile avionului au atins solul și că aeronava rulează cu viteză tot mai mică pe pistă.

   Dar ce găsim în Sfânta Scriptură despre aplauze?

   * băteau din palme la încoronare ( 2 Împărați 11:12)

   * băteau din palme ca semn de bucurie la căderea cuiva ( Iov 27:23; 34:37)

   * băteau din palme în semn de mulțumire și închinare lui Dumnezeu :

  

Bateți din palme toate popoarele! Înălțați lui Dumnezeu strigăte de bucurie! (Psalmul 47:1)

   Dacă să fim mai atenți din cele relatate mai sus despre aplauze, tot timpul este cineva căruia îi sunt adresate. Trebuiește să vedem pur și simplu persoana dată ca s-o aplaudăm. Și dacă nu vedem și nici nu auzim persoana dată - desigur nici nu aplaudăm. Altfel suntem socotiți că avem ceva dereglări psihice... așa de obicei explică lumea. 

   În epoca creștină obiceiurile din teatru au fost adoptate în biserici. Eusebiu din Cezareea a afirmat că Paul de Samosata îi încuraja pe enoriași să-și arate aprecierea pentru predicile sale prin fluturarea unor bucăți de pânză din in (οθοναις) și secolele al IV-lea și al V-lea aplaudarea predicatorilor populari a devenit un obicei consacrat. 

    Aplaudarea în biserică a devenit în cele din urmă un obicei demodat, dar nu și în unele biserici protestante. 

   Dacă cineva recită o poezie închinată Domnului, sau dacă cineva cântă o cântare închinată Domnului, sau dacă cineva face o prezentare a lucrării sale închinate Domnului, de obicei se zice:

   * Slavă Domnului !

   * Slăvit să fie Domnul Iisus !

   Dar în ultimul timp a apărut si un adaos la aceste cuvinte prin aplauze. Cui? Lui Dumnezeu? Dar nu El stă pe scenă, ci un om. Noi suntem deprinși firește ca să aplaudăm pe cine vedem. Dacă ar sta El pe scenă, atunci este clar că s-ar putea de aplaudat. Dar, El este nevăzut.

   Când scena este pustie - este liniște în sală, cum apare cineva - hai să-l aplaudăm. Noi credem că-L aplaudăm pe Dumnezeu, dar în realitate noi aplaudăm un om. Îi furăm lui Dumnezeu slava și cinstea meritată. 

   Psalmul 47:1( tr. Cornilescu) sau Psalmul 46:1 (tr. Bisericii Ortodoxe) ne descrie că toate popoarele să bata din palme cu strigăte de bucurie lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu Nevăzutul. 

   Cum poți să bați din palme lui Dumnezeu? 

   Când mai multe zile nu plouă și pământul e uscat dea binelea, și Dumnezeu se îndură și trimite ploaie, noi ne mulțumim doar cu un ”Slavă Domnului !” și atât. De ce să nu-l aplaudăm?

   Sau când cineva este vindecat în mod minunat prin puterea lui Dumnezeu, de ce să nu-L aplaudăm?

   Ați fost scăpați de valuri, ați fost scăpați de cutremur, ați fost scăpați de incendiu, accident - cum I-ați mulțumit lui Dumnezeu?

   Sunt foarte multe minuni în fiecare zi a vieții noastre, și noi ne abținem emoțiile noastre pentru a arăta că suntem educați, că suntem ca majoritatea serioși. De ce să nu aplaudăm pe Dumnezeu, când se merită și când nimeni nu o face?

   Pentru că riscăm ! 

   Riscăm să nu fim luați în derâdere, riscăm să fim arătați cu degetul în semn de dezaprobare, riscăm să fim puși în situații incomode. Riscăm, că lumea se va întoarce cu spatele la noi. Riscăm să fim singuri !

   Pentru cei din jur aceasta va fi aplaudarea la întâmplare, pentru mine și tine aplaudare lui Dumnezeu.

   Și dacă vor apărea întrebări, păi noi avem și răspunsuri la ele. 

   Dumnezeu !

   

ENERGY: Mama Lui...

ENERGY: Mama Lui...:    În toată lumea religioasă, se știe despre mama Domnului Isus. Da, este Maria. Așa o cunoaște majoritatea oamenilor, din lumea creștină. ...

Mama Lui...

   În toată lumea religioasă, se știe despre mama Domnului Isus. Da, este Maria. Așa o cunoaște majoritatea oamenilor, din lumea creștină. Biblia, care este la fel și Sfânta Scriptură, nu prea mult ne atrage atenția la personalitatea mamei Domnului nostru, și în fragmente mici ne relatează ceva despre ea.
   Așa aflăm despre ea că atunci când Duhul Sfânt a zămâslit un prunc în ea, era fecioară. La fel, ea era în logodnă cu Iosif. Pruncul Isus s-a născut într-un grajd și a fost culcat într-o iesle din cetatea Betleem. Maria, mama Lui a auzit clar cuvintele bătrânului Simeon și a văduvei Anna. La fel ea a fost prezentă la cuvintele de uimire a învățătorilor Legii din Templu, când la vârsta de 12 ani Isus a venit la Templu.

   Ea tot ce auzea ceva despre El, punea la inimă.
 
   Dar este un loc în Scriptură, care arată poziția ei față de Domnul Isus.
 
   Aduceți-vă aminte de nunta din Cana Galileii.

1 A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea. Mama lui Isus era acolo.

2 Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui.

   La un moment dat, când nunta era în toi, s-a aflat că s-a terminat vinul. Mama lui Isus era la curent, și deaceea a apelat la el. Dacă aș putea să facă minumi, aș fi făcut-o, dar a apelat la Isus. Tot timpul mă mir de răspunsul și de cuvintele lui Isus adresate mamei Sale.

3 Când s-a isprăvit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.”

4 Isus i-a răspuns: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.”

   S-o numești pe mamă așa , pentru timpurile noastre ar fi jignitor, ca un copil sa vorbească la mamă sa. Isus de parcă i-ar zice: Femeie, ce am eu cu chestiile voastre? Dacă ție ți-a venit rândul sa te îngrijorezi, mie nu mi-a venit ceasul. 

   Mama lui, putea să insiste ca El să facă ceva, dar n-a făcut-o. Ea, s-a sculat de la masă și s-a apropiat de slugi zicându-le:

Mama Lui a zis slugilor: „Să faceţi orice vă va zice.”

   Și slugile au făcut tot ce le-a zis Isus și n-au ratat. 

   Oricine face tot ceea ce zice Isus, nu ratează. Și acum, deja de 2000 de ani încoace, cuvintele mamei Lui, răsună ca un ecou pentru totți creștinii:

   SĂ FACEȚI ORICE VĂ VA ZICE

   Dacă, noi o cinstim pe fecioara Maria, născătoare de Dumnezeu, de ce atunci nu facem ceea ce a zis ea despre Domnul Isus. Aceste cuvinte, de fapt se explică, ca - ascultați de El. Deplin. 

   Ce se întâmplă în lumea de astăzi? 

   Creștinii nu mai ascultă de nimeni. Nici de fecioara Maria, care ne arată spre Isus, și nici de Domnul Isus, care ne arată calea împăcării cu Dumnezeu.

   Apostolul Ioan, în epistola sa 1 Ioan 2:6 , prin Duhul Sfânt ne zice:

Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.

   Dacă dorești să rămâi în Hristos, trebuie să trăiești așa cum a trăit El. Dar cum a trăit Hristos găsești în Evanghelii. Și tot în Evanghelii găsim cuvintele Fecioarei Maria - Să faceți orice vă va zice!

   Dacă pentru tine este mai important să asculți de Fecioara Maria - vezi ce zice ea despre Domnul Isus.

   Dacă pentru tine este mai important să asculți de Domnul Isus - vezi cum a trăit El și trăiaște la fel. 

Alegerea...

   Am citit recent un text din Sfânta Scriptură, la proroocul Isaia - capitolul 5. Este expusa o pildă, alegorie cu privire la poporul Israel. Iată textul:
 
  1 Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă.
  2 I-a săpat pământul, l-a curăţat de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.  3 „Acum, dar – zice Domnul – locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea!  4 Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni?  5 Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare;  6 o voi pustii; nu va mai fi curăţată, nici săpată; spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor să nu mai plouă peste ea.”

   Luând în considerație textul de mai sus ajungi la concluzia că, Dumnezeu mult face pentru noi și noi îl desconsiderăm, pur și simplu nu-L luăm în seamă. Orice națiune este ca o vie în ochii lui Dumnezeu, pe care tot El a și plantat-o. Și nu pur și simplu a sadit o vie, dar urmăriți tot procesul, care a durat în timp, pentru ca să aducă la bun sfârșit ideea, proectul, planul, gândul de a forma o națiune. Dumnezeu așteaptă de la noi ceva. Așteaptă ROD. Un rod bun!

   Din momentul ce faptele rele predomină peste cele bune, Dumnezeu va smulge gardul, va surpa zidul, va face din vie o pașune, pur și simplu va fi călcată în picioare, va deveni ca un drum. Și nimeni nu-și va mai aduce aminte ce a fost pe pământul acesta. Istoria antică ne învață că au fost cândva multe popoare, care acum nu mai există. De ce? Pentru că n-au adus roade bune. 

   Doresc să concretizez, că națiunea ești tu și eu. Ce rod aduci tu și ce rod aduc eu - influențează viitorul copiilor nostri. Dumnezeu așteaptă un rod bun de la tine și mine.

   energycross@mail.ru

STILUL

(Matei 27:39-44)

Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap
 şi ziceau: „Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!”
 Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El şi ziceau:
„Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El!
 S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”
 Tâlharii care erau răstigniţi împreună cu El, Îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură.

Ispitirea Domnului se rotea doar in jurul unei întrebări esențiale:

-         Cum trebuie să fie Mesia?

Un Mesia care preface pietrele în pâini pentru a hrăni mulțimi de oameni?

Un Mesia al Torei, care stă pe înălțimile templului din Ierusalim?

Un Mesia, împărat, care conduce nu numai cu israelul, dar și cu toată lumea?

Satana, îi propunea lui Isus să devină un Mesia, de care au nevoie oamenii.

(Matei 16:21-23)

De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învie.
Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!”
 Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.”

Domnul Isus avea ”stilul” Său de lucru.

Dar Satana îi propunea o variantă de lucru, cu mai puțin efort, o variantă mai rapidă.

Varianta rapidă este:

-să dea mancare la toți oamenii (social-economică)

-să prea conducerea statului  și a întregii lumi în mânile Sale (social-politică)

-să facă minuni la comandă (social-religioasă).

Acestea erau așteptările oamenilor de atunci și de acum.

Oamenii au un standard, un chenar, un model, despre cum ar trebui sa fie Mesia.

Refuzând în pustie de a face ce I se propunea, El de fapt s-a refuzat de trei mari puteri:

MINUNE, MISTICĂ , AUTORITATE.

(în realitate ceea ce a refuzat Hristos în pustie, o vedem în bisericile tradiționale de astăzi)

Ceea ce se întâmplă în pustie, ne arată o diferență mare dintre Dumnezeu și satan.

Satan îi place să te impună, să te orbească, să izbească privirile, să insiste în a i se supune, să distrugă. Puterea lui Satan lucrează pe din afară, vine din exterior.

Puterea lui Dumnezeu lucrează din interior si de bună voie.

Puterea lui Dumnezeu, care transformă sufletul omenesc din interior spere exterior, depinde de alegerea omenească, și care mai mult se aseamănă cu dezicere.

Să citim despre Isus. (Luca 22:47-53)

Pe când grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-L sărute.
Şi Isus i-a zis: „Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?”
Cei ce erau cu Isus, au văzut ce avea să se întâmple şi au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?”
Şi unul din ei a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă.
 Dar Isus a luat cuvântul şi a zis: „Lăsaţi-i! Până aici!” Şi S-a atins de urechea omului aceluia şi l-a vindecat.
 Isus a zis apoi preoţilor celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului şi bătrânilor care veniseră împotriva Lui: „Aţi ieşit după Mine ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege?
 În toate zilele eram cu voi în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului.”

Dumnezeu S-a făcut pe Sine slab și neputincios în situația dată, doar cu un singur SCOP, - să le dee posibilitate oamenilor ca singuri să hotărască cum să procedeze cu El.

Din punctual de vedere a lui Satan, ispita îți dă o nouă  posibilitate ca să fii luat în seamă, să fii vedetă, în centrul atenției.

Hristos nu este așa:

Noi suntem așa:

-nu avem răbdare ca Dumnezeu să lucreze in viața noastră încet și fără grabă,

- nu ne ajunge putere să refuzăm de a rezolva probleme cu standardele omenești,

- suntem gata să ne jertvim cu orice doar pentru a atinge scopul dorit.

Isus Hristos are doar un anumit stil de lucru.