Aplauze...

    Aplauzele sunt o formă de ovație prin baterea din palme pentru a crea zgomot. 

   Publicul aplaudă de obicei după o reprezentație, precum un concert muzical, un discurs sau o piesă de teatru, în semn de aprobare sau mulțumire.  Aplauzele sunt foarte populare în prezent, iar membrii publicului bat din palme în majoritatea țărilor pentru a produce un zgomot constant. Această atitudine tinde să se sincronizeze natural într-un grad slab; în Rusia, Norvegia și în multe țări din nordul și estul Europei, aplaudarea sincronizată este mai populară decât aplaudarea la întâmplare.

   Epoca în care a apărut obiceiul de a aplauda este necunoscută. Acest obicei este larg răspândit în cadrul unor diferite culturi umane și este practicat sub forme variate în funcție de intenția de a produce un zgomot mai puternic sau mai slab (de exemplu, tropăind din picioare sau lovind cu mâinile sau cu pumnii a mesei). În fiecare cultură, acest obicei este supus unor convenții sociale.

   În diferite țări, pasagerii avioanelor au adesea tendința de a aplauda la aterizare  după încheierea unui zbor și atunci când simt că roțile avionului au atins solul și că aeronava rulează cu viteză tot mai mică pe pistă.

   Dar ce găsim în Sfânta Scriptură despre aplauze?

   * băteau din palme la încoronare ( 2 Împărați 11:12)

   * băteau din palme ca semn de bucurie la căderea cuiva ( Iov 27:23; 34:37)

   * băteau din palme în semn de mulțumire și închinare lui Dumnezeu :

  

Bateți din palme toate popoarele! Înălțați lui Dumnezeu strigăte de bucurie! (Psalmul 47:1)

   Dacă să fim mai atenți din cele relatate mai sus despre aplauze, tot timpul este cineva căruia îi sunt adresate. Trebuiește să vedem pur și simplu persoana dată ca s-o aplaudăm. Și dacă nu vedem și nici nu auzim persoana dată - desigur nici nu aplaudăm. Altfel suntem socotiți că avem ceva dereglări psihice... așa de obicei explică lumea. 

   În epoca creștină obiceiurile din teatru au fost adoptate în biserici. Eusebiu din Cezareea a afirmat că Paul de Samosata îi încuraja pe enoriași să-și arate aprecierea pentru predicile sale prin fluturarea unor bucăți de pânză din in (οθοναις) și secolele al IV-lea și al V-lea aplaudarea predicatorilor populari a devenit un obicei consacrat. 

    Aplaudarea în biserică a devenit în cele din urmă un obicei demodat, dar nu și în unele biserici protestante. 

   Dacă cineva recită o poezie închinată Domnului, sau dacă cineva cântă o cântare închinată Domnului, sau dacă cineva face o prezentare a lucrării sale închinate Domnului, de obicei se zice:

   * Slavă Domnului !

   * Slăvit să fie Domnul Iisus !

   Dar în ultimul timp a apărut si un adaos la aceste cuvinte prin aplauze. Cui? Lui Dumnezeu? Dar nu El stă pe scenă, ci un om. Noi suntem deprinși firește ca să aplaudăm pe cine vedem. Dacă ar sta El pe scenă, atunci este clar că s-ar putea de aplaudat. Dar, El este nevăzut.

   Când scena este pustie - este liniște în sală, cum apare cineva - hai să-l aplaudăm. Noi credem că-L aplaudăm pe Dumnezeu, dar în realitate noi aplaudăm un om. Îi furăm lui Dumnezeu slava și cinstea meritată. 

   Psalmul 47:1( tr. Cornilescu) sau Psalmul 46:1 (tr. Bisericii Ortodoxe) ne descrie că toate popoarele să bata din palme cu strigăte de bucurie lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu Nevăzutul. 

   Cum poți să bați din palme lui Dumnezeu? 

   Când mai multe zile nu plouă și pământul e uscat dea binelea, și Dumnezeu se îndură și trimite ploaie, noi ne mulțumim doar cu un ”Slavă Domnului !” și atât. De ce să nu-l aplaudăm?

   Sau când cineva este vindecat în mod minunat prin puterea lui Dumnezeu, de ce să nu-L aplaudăm?

   Ați fost scăpați de valuri, ați fost scăpați de cutremur, ați fost scăpați de incendiu, accident - cum I-ați mulțumit lui Dumnezeu?

   Sunt foarte multe minuni în fiecare zi a vieții noastre, și noi ne abținem emoțiile noastre pentru a arăta că suntem educați, că suntem ca majoritatea serioși. De ce să nu aplaudăm pe Dumnezeu, când se merită și când nimeni nu o face?

   Pentru că riscăm ! 

   Riscăm să nu fim luați în derâdere, riscăm să fim arătați cu degetul în semn de dezaprobare, riscăm să fim puși în situații incomode. Riscăm, că lumea se va întoarce cu spatele la noi. Riscăm să fim singuri !

   Pentru cei din jur aceasta va fi aplaudarea la întâmplare, pentru mine și tine aplaudare lui Dumnezeu.

   Și dacă vor apărea întrebări, păi noi avem și răspunsuri la ele. 

   Dumnezeu !