Ușierul...

Genesa 7:16

Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.

 Un lucru important este că în cele ce urmează, Domnul a închis ușa. Făcând așa, Dumnezeu demonstrează că harul aclor vremuri s-a închis. Și cel ce a închis ușa este Dumnezeu. Arca a fost unica scăpare de coșmarul viitor. Și cine a crezut? Doar opt.

La fel e și astăzi. Hristos a zis că El este Ușa, care s-a deschis pentru oameni, ca oricine intră prin ea să aibă viață veșnică. Și într-o zi necunoscută de noi, Dumnezeu va închide și această ușă. Și cine a crezut? Doar ...

Un cui de potcoavă...

Muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot aşa puţină nebunie biruie înţelepciunea şi slava.Inima înţeleptului este la dreapta lui, iar inima nebunului la stânga lui. Şi pe orice drum ar merge nebunul, peste tot îi lipseşte mintea şi spune tuturor că este un nebun!

 

 

Dacă înțelepciunea este pentru tine cel mai înalt punct de referință, atunci vei privi nebunia ca o nenorocire a vieții. Solomon a văzut acest lucru și aceasta l-a scârbit. În cele trei cărți ale sale el folosește cuvintele nebun, nebuni, nebunie de 128 de ori – incredibil! În acest capitol el folosește acest cuvânt de 9 ori.

Solomon știe că între înțelepciune și nebunie e ceva mai mult decât o linie despărțitoare – un canion! El ne avertizează să nu ne apropiem de margine. Caută să ne pună la dispoziție indicatoare și semne de avertizare ca să putem rămâne pe partea sigură a vieții.Ne avertizează cu privire la nebunie în patru domenii majore ale vieții: în lucrurile mici, în cârmuire, în muncă și vorbire.

           Pentru a ilustra ideea că lucrurile mici pot crea probleme mari, Solomon folosește o pildă oarecum neobișnuită referitoare la parfumuri. Bogatul împărat dispunea de cele mai rare și mai scumpe parfumuri din vremea sa.

 Să presupunem că ți-ai cumpărat o sticluță de parfum foarte scump. Ai dus-o acasă și ai pus-o la un loc sigur. La câtva timp după aceea, deschizi sticluța și observi o musculiță moartă plutind deasupra. Insecta, aproape putrezită a acrit parfumul. Acesta e modul grafic al lui solomon de a ilustra felul în care puțină nebunie poate distruge puternica mireasmă a demnității și reputației unei persoane.

Se spune că diavolul se ascunde în detalii, lucru care poate fi foarte adevărat. Detaliile sunt cele care ne prind pe picior greșit. Suntem martorii prăbușirii unui politician sau a unui cunoscut creștin și ne întrebăm cum de un lucru așa de mic, ușor de evitat, a dus la ruinarea unui mare om.

Mereu și mereu uriașii sunt răpuși prin detalii. 1 Corinteni 5:6 – dacă ai copt vreodată pâine de casă, știi că nu e nevoie de prea multă drojdie ca aluatul să sporească.

„Păcatele mici nu seamănă cu un centimetru de lumânare care curând se stinge, ci cu o dâră de praf de pușcă, ce duce focul până la butoiul care explodează cu trosnet”.

Mare scofală, zicem noi,  e ceva mic de tot. O „mică” relație, un mic „flirt” la birou, o „mică” asprime în tonul vocii, o „mică”cheltuială în plus, o „mică” experimentare a lucrurilor greșite – lucruri mici.

O zicală spune:

Lipsind un cui, s-a pierdut o potcoavă,

Lipsind o potcoavă, s-a pierdut un cal,

Lipsind un cal, s-a pierdut un călăreț,

Lipsind un călăreț, s-a pierdut o bătălie,

Lipsind o bătălie, s-a pierdut o împărăție,

Toate acestea, lipsind un cui din potcoavă.

Gândește-te puțin . În lipsa unui cui s-a pierdut o împărăție. Gândești că e imposibil, dar fiecare detaliu din viață declanșează un lanț de evenimente pe care nu le putem intrevedea.

Ispitirea lui Isus în pustie.

În lipsa refuzului de a te abține de la o coajă de pâine, s-ar pierde un post.

În lipsa unui post, s-ar pierde o rugăciune.

În lipsa unei rugăciuni, s-ar pierde o viziune.

În lipsa unei viziuni, s-ar pierde o misiune.

În lipsa unei misiuni, s-ar pierde o jertfă.

În lipsa unei jertfe, s-ar pierde o împărăție eternă.

Dacă Isus ar fi cedat ispitei lucrului mic într-un anume moment, tot ce a urmat ar fi fost imposibil de realizat.

Dar viața ta? Care sunt cuiele de potcoavă, micile coji de pâine, minusculele tentații ce afectează direcția vieții tale? Așa cum spune Solomon, nebunul e cel care plătește cumplitul preț pentru o momeală mică.

E-mail: energycross@mail.ru

 

 

 

 

Pustiu în vârf...

Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune. Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare? ( Ecles. 1:1-3)

Imediat ne poticnim de cuvântul deșărtăciune, care apare în această carte mai bine de 30 de ori. Astăzi asociem deșărtăciunea cu egocentrismul – cu bărbatul sau femeia aceia care este excesiv de preocupat sau preocupată de sine. Deșărtăciunea se bazează întotdeauna pe o iluzie.

Deșărtăciunea se aseamănă cu un abur care durează o clipă după care piere, nelăsând nimic în urma sa. Fum, nimic decât fum.

Imaginează-ți că ajungi în vârf și descoperi că totul e fum, iluzie, abur, nimic, vid. Solomon a urcat aceeași scară și a făcut aceeași descoperire. Nu e nimic aici; totul e deșărtăciune. Repetarea acestui cuvânt de multe ori , în ebraică are sensul de: ”Viața e totalmente, absolut, definitiv și categoric lipsită de orice sens.” Solomon petrecuse 40 de ani pe acoperișul lumii, doar ca să simtă aceeași sâcâitoare enigmă a anticlimaxului. Viața, cu tot ce cuprinde ea, e un mănunchi de electroni ce străbat în tăcere rotirile atomice prescrise lor; niște celule care se divid la nesfârșit; natura își reciclează ad infinitum ritualurile.

Ce ai descoperit pe Everestul propriei tale vieți?

Visurile se îndeplinesc, dar nu pe gratis, și parte din preț e conștientizarea că, vai, încă o dată, acea nestatornică fericire ne-a scăpat printre degete. Și în adâncul tăcerii sufletului, ceva ne arată că din nou am căutat în locul greșit. Căutarea trebuie să continue în altă parte.
Ți s-a întâmplat vreodată să mergi prin pădure dintr-un punct oarecare și după multă luptă cu tufișurile întâlnite în cale să descoperi spre mirarea ta că de fapt ai făcut un înconjur mare, ca să ajungi la locul de la care ai pornit?

Ne învârtim roțile. Ne aruncăm înainte, avântându-ne înspre vreun țel care pare a fi rostul vieții înseși. Apoi descoperim că s-ar putea să fi alergat un maraton pe o roată de moară – fără să fi ajuns nicăieri. Suntem exact în locul de unde am pornit.

”Ce folos are omul din toată truda pe care și-o dă sub soare?”

Astăzi...

Astăzi

Toți iubim „frumoșii ani de demult” – chiar și tinerii care nu i-au trăit. Topurile de muzică pop sunt astăzi mai pline ca oricând de remixuri după piese din anii 60-70. Copiii numesc asta moda „retro” și ceea ce înseamnă mai demult „avangardist” astăzi li se pare cool.

Ceva înlăuntrul nostru zâmbește și suspină când reflectăm asupra anilor trecuți. Ceva din interior ne spune insistent că era mai bine atunci – muzica era mai melodioasă, filmele mai distractive, știrile mai încurajatoare și viața în general mult mai ușoară. În orice moment ne-am afla, cea mai bună perioadă de a fi în viață era acum 20 sau 30 de ani – perioadă deseori cunoscută sub formula „când eram de vârsta ta”.

Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?”, căci nu din înţelepciune întrebi aşa.

„Frumoșii ani de demult” e în fapt o stare sufletească care nu are nici un corespondent în realitate. E la câteva străzi distanță, către sud, față de pocalul cu aur de la capătul curcubeului, și la alte câteva străzi distanță, către est, față de cealaltă poartă spre tărâmul fanteziei, lumea lui „ce-ar fi putut să facă”...

E greu de imaginat, fiindcă prezentul nu pare deloc a fi deosebit pentru oamenii care-l trăiesc. Zilei de astăzi îi lipsește întotdeauna ceva față de strălucirea zilei de ieri, are mereu cu ceva mai puțin decât promisiunea de mâine. Dar ziua de astăzi este tot ce avem. Totul depinde de ea. Astăzi e singura zi în care putem avea un impact în mod direct, iar toate speranțele noastre într-o viață mai bună se află chiar aici, în chenarul acesta din calendar în care ne aflăm – ziua numită astăzi.

Chiar și o viață de două mii de ani e, din perspectiva veșniciei un abur; prezent astăzi, trecut mâine - și nici nu mai vorbim de faptul că la câțiva metri distanță, în același cimitir dăm peste oameni din „frumoșii ani de demult” îngropați tocmai lângă cei din „minunata noastră lume nouă”.

Problema în viață nu sunt vremurile, afacerile sau salariul. Totul se rezumă la întrebarea „ce faci cu ziua de azi?”. Ești oare înflăcărat de perspectiva a ceea ce Dumnezeu poate să facă în viața ta în această fereastră numită Astăzi? În definitiv putem face totul în Hristos și El însuși ne-a promis că vom face lucruri mai mari ca El (Iaon 14:12). Acestea nu sunt versete despre zile bune de odinioară sau despre lumea viitorului – acestea sunt cuvintele lui Astăzi.

Ideea de rai pe pământ este o idee pentru Astăzi. Îți mai amintești felul în care israeliții făceau trei pași înainte înspre Țara Promisă și doi pași înapoi spre nostalgie? Robia nu păruse niciodată mai atractivă. Până la urmă acei stăpâni egipteni chiar își hrăneau sclavii din când în când, ba chiar erau zile când nu erau biciuiți, aveau pauze de 15 minute după ce cărau acele blocuri uriașe de piatră. Israeliții erau neliniștiți cu privire la sălbăticia lui Astăzi, lucru care i-a ținut departe de promisiunea lui Mâine. În mare parte facem același lucru, uităm că tot acest tablou minunat al vieții noastre este pictat pe pânza lui Astăzi.

Până una alta realitatea supremă în viață este Dumnezeu, care vrea să-ți umple viața cu puterea și prezența Sa aici și acum. Raiul pe pământ nu are nimic cu trecutul, nici cu ceea ce urmează a fi. Raiul ce ne așteaptă, când vom ajunge față în față cu Mântuitorul nostru va fi un etern Acum.

Din perspectiva umană Împărăția lui Dumnezeu pare întotdeauna cu susu-n jos. Ni se pare stranie ideea de a muri pentru a trăi, a dărui pentru a primi, a sluji pentru a cârmui. Solomon surprinde eterna enigmă a valorilor privite în oglindă, întocmai cum le descrie Isus în predica de pe munte. El ne îndeamnă să adoptăm mai degrabă întristarea decât veselia, mustrarea decât lauda, calea lungă decât cea scurtă, ziua de astăzi decât ziua de ieri.

Adevărul e că nu Împărăția lui Dumnezeu e cu susu-n jos – ci lumea. Nu Cuvântul lui Dumnezeu întoarce viața pe dos – lumea este cea care a inversat toate ecuațiile hărăzite de către Dumnezeu pentru viața noastră.

Lumea aceasta pare scăpată de sub control, deaceea trebuie să mă bizui pe Duhul Sfânt care să mă ajute. Dar, în definitiv, știu că Dumnezeu deține controlul deplin. Nimic din ceea ce se întâmplă în viața mea nu-i scapă. Aceasta înseamnă că sunt liber să trăiesc paradoxal în lumea aceasta, liber să îmbrățișez adevărurile împărăției lui Dumnzeu sfidând învățăturile contrare ale majorității.

Eclesiastul ne ajută să vedem că planul lui Dumnezeu este bun și clar, dar uneori misterios.

Te încurajez să accepți întristarea când vine pe calea ta, mustrarea, atunci când îi simți înțepătura, calea cea grea, atunci când atunci când e calea cea bună, și în mod deosebit, puterea lui Astăzi – carpe diem! Trăiește clipa pe care El ți-a dat-o. Aceasta este ziua pe care El a creat-o, bucură-te și veselește-te în ea.

energycross@mail.ru

 

 

 

 

Plecarea...

Am fost tare mișcat de această istorioară, deaceea am postat-o pe blog

 

Pe 7 februarie, Ruth Scully, din Maryland, şi-a luat adio pentru totdeauna de la fiul său. Nolan se lupta cu o formă rară de cancer... Avea doar 4 ani când a murit... În ciuda vârstei fragede, băieţelul a dat dovadă de maturitate şi de un curaj extrem.

Timp de doi ani, din cei patru de viaţă, Nolan a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să învingă boala înfiorătoare... Încercând să lupte cu boala şi cu tragedia, mama băieţelului, fiind conştientă că urma să-l piardă, i-a făcut o pagină pe Facebook dedicată, pe care aceasta posta, zi de zi, imagini şi informaţii legate de fiul său. Îşi dorea ca, în acest fel, să ajute şi alţi părinţi care treceau prin ceva asemănător...

Într-una dintre postari, Ruth îşi aminteşte cum s-a defăşurat ziua în care cei doi, mama şi fiul, şi-au dat seama că drumul lor împreună se apropia de sfârşit...

"Când l-am dus pe Nolan la spital pentru ultima dată, ştiam că ceva este în neregulă, altceva decât bacteriile care i-au cuprins trupul firav... Pur şi simplu ştiam, simţeam asta. În plus, şi fiul meu părea alt om... Se schimbase... Ştia...", scrie Ruth.

Pe 1 februarie, aceasta a chemat medicii şi i-a întrebat ce se întâmpla cu fiul său. "Când doamna doctor oncolog a început să vorbească, am văzut cum i se umplu ochii de lacrimi. A fost tot timpul sinceră cu noi. În ultima vreme, însă, analizele lui Nolan au arătat că fiul meu avea mai multe tumori noi, care se dezvoltau alarmant de repede şi care, la doar 4 săptămâni de la intervenţia chirurgicală pe cord deschis pe care o suferise, îi agravau boala... Cancerul se răspândea în tot corpul, ca un incendiu sălbatic... Niciun medicament nu reuşea să-l oprească...", a mai povestit aceasta.

Medicii nu-i mai puteau salva viaţa şi deveniseră conştienţi de asta.

Deşi i-a fost imposibil să treacă peste gândurile negre şi să-şi ascundă durerea, Ruth a început să vorbească deschis cu băieţelul.

"Îmi aduc aminte că Nolan stătea în scaunul meu roşu. Devenise şi locul lui preferat. Se uita cuminte pe YouTube... La un moment dar, mi-am apropiat fruntea de a lui şi am purtat următoarea conversaţie:

'Eu: Dragul meu, te doare, nu-i aşa? Te doare când respiri...
Nolan: Da, mă doare...
Eu: Te doare rău?
Nolan (uitându-se în jos, spre piept): Da...
Eu: Pui mic, mă scoate din sărite cancerul ăsta... Ştii ce? Nu trebuie să te mai lupţi cu el...
Nolan (brusc, se luminează la faţă): Nu mai trebuie să lupt? Dar o să lupt pentru tine, mami...
Eu: Nu, puiule! Asta ai făcut tu până acum? Te-ai luptat cu el pentru mama?
Nolan: Da!
Eu: Nolan, ce treabă are mami?
Nolan (zâmbind larg): Să mă apere!
Eu: Dragul meu, nu mai pot să fac asta aici... Nu mai pot să te apăr decât dacă ajungi în Rai! (Simţeam cu inima bate să-mi iasă din piept...)
Nolan: Atunci o să mă duc în Rai şi o să mă joc cuminte până o să ajungi şi tu... Vii şi tu, da?
Eu: Bineînţeles! Doar nu crezi că poţi să scapi de mămica ta atât de uşor!...
Nolan: Mulţumesc, mami! Atunci mă duc să mă joc!'

În zilele ce-au urmat, Nolan a dormit mai tot timpul", a continuat aceasta.

Apoi, Ruth a trebuit să mai treacă printr-un şoc: trebuia să declare, în scris, că nu mai doreşte ca fiul său să fie ţinut în viaţă de aparate.

"Şi acum îmi aduc aminte cum stăteam în uşa salonului, cu pantofiorii lui în mână... Cumva, îmi era teamă să le dau drumul... Am decis să-l duc acasă în seara aceea. Era ultima şi doream să mai stea o zi cu mine. Acasă... Când s-a trezit, şi-a pus căpşorul pe mâna mea şi mi-a şoptit: 'Mami, nu-i nimic, hai să stăm aici...' Copilul meu de doar 4 anişori făcea tot ce putea ca să mă facă să uit suferinţa... Am petrecut ultimele ore împreună jucându-ne, uitându-ne când la televizor, când pe YouTube şi zâmbind ori de câte ori puteam... Cu o oră înainte să-şi dea ultima suflare, mi-a spus cum vrea să fie înmormântat... Mi-a spus chiar şi cum vrea să ne îmbrăcăm la înmormântarea lui... cum vrea să ne amintim de el... Fireşte, ca poliţist!", a continuat Ruth.

Era 9 seara când Ruth a avut ultima discuţie cu fiul său...

"Ţin minte că l-am întrebat dacă pot să mă duc să fac şi eu un duş. Nu aveam voie să-l părăsesc, trebuia să mă atingă tot timpul. Eram de nedespărţit! Mi-a spus: 'Bine, mami. Cheamă-l pe unchiul Chris să stea cu mine, să mă ţină de mână... Eu o să stau cu faţa spre tine, să te văd...' Am intrat în duş, m-am întors spre el şi i-am spus: 'Uită-te la mine, puiule, ies imediat!' Mi-a zâmbit şi am închis uşa la cabină. Când am închis uşa, mi-au spus că Nolan a închis şi el ochii... Intrase într-o stare de amorţeală, trecea dincolo... Toţi cei care erau în cameră mi-au spus, cu lacrimi în ochi, că acum se liniştise... 'Acum nu mai simte nimic... Plămânul drept i-a cedat, abia mai respiră... Se duce...', mi-au spus medicii. În secunda următoare, l-am luat în braţe şi l-am aşezat pe pat. L-am mângâiat uşor pe obraz... Atunci, s-a petrecut un miracol pe care n-o să-l uit cât voi trăi! Îngeraşul meu a respirat adânc, a deschis ochii, mi-a zâmbit şi, cu vocea tremurândă, mi-a şoptit: 'Te iubesc, mami!' Apoi a închis ochişorii şi s-a dus... În tot acest timp, eu îi cântam, la ureche, 'Tu eşti raza mea de soare'... Nici acum nu-mi vine să cred! Copilul meu s-a trezit din comă pentru o fracţiune de secundă, cât să-mi spună că mă iubeşte şi să-mi zâmbească pentru ultima dată...", a încheiat Ruth.

Așteptare...

Filipeni 1:20

Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea.

 Apostolul Pavel se afla în închisoarea din Roma când a scris aceste cuvinte. Au fost zile de așteptare pentru Apostolul Pavel, care nu a vrut să fie în închisoarea Romei, ci a vrut să fie liber să predice celor din Roma. Nu știm cât a avut de așteptat până la proces, dar reiese din acest text că urma să fie pus în fața cezarului. Acolo se aștepta și nădăjduia să nu fie dat de rușine cu nimic. Nu cred că Apostolul Pavel credea că cezarul avea vreo acuzație împotriva lui, dar se știa ce cruzime era la cezarii Romei. Dar chiar dacă cezarul ar fi găsit cu ce să-l condamne, el a dorit ca Domnul Isus să fie proslăvit, adică glorificat cu îndrăzneală fie prin viața lui, fie prin moartea lui. Ce creștin deosebit a fost Apostolul Pavel! Și viața și moartea erau egale pentru el. Nu ținea neapărat la viața lui, ci era gata oricând de moarte.

Cum suntem noi oare?

Eclesiastul 7:1

 

Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, şi ziua morţii, decât ziua naşterii

 

 

Sunt două zile din viața noastră în care numele nostru iese în evidență: ziua în care ne primim numele la naștere, și ziua în care numele nostru e trecut la „decese”. Ceea ce se întâmplă între aceste zile stabilește dacă numele nostru este un untdelemn mirositor sau o miasmă înțepătoare.

Observă felul în care consemnăm întreaga viață a unei persoane. Îi scriem numele și dedesubt trecem ceva de genul : 1934 – 2007. Trecem anul nașterii și anul morții. Ce apare între ani? O liniuță.

Tot ce vom reuși să facem pe pământ, toată influiența pe care o vom acumula, toată reputația pe care ne-o vom construi sunt rezemate printr-o simplă liniuță între un an și altul.

Solomon voia să spună că dacă mori având un nume bun, nu mai poți face nimic ca să-l pătezi. Dar în ziua nașterii tale, ai o viață întreagă înaintea ta încă nescrisă. În acest sens dacă ai o reputație bună, ziua morții este mai bună decât ziua nașterii. A privi în urmă la o viață trăită bine e mai ferice decât a privi înainte spre o viață încă netrăită. Sfârșitul unei vieți bune e mai bun decât începutul unei vieți necunoscute.

 

 

 

 

 

 

 

Consacrare...

Psalmul 40:7-8

Atunci am zis: „Iată-mă că vin! – în sulul cărţii este scris despre mine –
vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!”

Consacrare

CONSACRÁRE -  Acțiunea de a (se) consacra; dedicare, consfințire; spec. stabilire a capacității, a meritelor deosebite ale cuiva într-un anumit domeniu.

A consacra înseamnă a îi oferi ceva anume, cu sinceritate şi în mod total şi necondiţionat, lui Dumnezeu, cu scopul de a sfinţi acel „ceva” prin comuniunea tainică cu Dumnezeu.

. Consacrarea nu este un act ritual religios, ci o modalitate de a proceda pe care o poate aborda orice fiinţă umană pentru a aprofunda relaţia ei directă şi nemijlocită cu Dumnezeu Tatăl, în acelaşi mod în care fiecare fiinţă umană poate să se roage direct la Dumnezeu şi nu are nevoie pentru aceasta de niciun intermediar.

Isus foarte mult a menționat sfințirea în rugăciunea Sa de la In.17:

v.16 - Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.

Și această afirmație este zisă mai înainte de :

v.17 - Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.

Sfințirea – este o veșnică despărțire pentru Dumnezeu.

Toți credincioșii întră în această stare din momentul nașterii din nou.

Sfințirea – este partea cea mai complicată în viața credinciosului.

Sfințirea – are două poziții în viața credinciosului:

- o despărțire definitivă pentru Hristos

- o practică progresivă de sfințire în viața credinciosului, stand în așteptarea lui Hristos, care ca final va avea o despărțire totală de puterea păcatului.

Matei 25:1-13

1 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui.
2 Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
3 Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn;
4 dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.
5 Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit.
6 La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”
7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.
8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.”
9 Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.”
10 Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa.
11 Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”
12 Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!”
13 Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.

 (Prov.20:27) Suflarea omului este o lumină a Domnului, care pătrunde până în fundul măruntaielor.

 ( Rom.12:11) Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului.

( Ps. 18:28) Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu.

(Lev. 6:12-13) 12 Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea de tot pe ele şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţumire.
13 Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.

În NT găsim scris, că Hristos chema la o sfințire lăuntrică, interioară. Merge vorba despre sfințirea minții și a inimii. Poporul Israel, și în deosebi cărturarii și fariseii, stăruiau să împlinească Legea doar pe dinafară (exterior), și nu în interior. Erau curați în exterior , și de loc în interior în inimile și gândurile lor.

 (1 Cor. 6:19-20) 19 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?
20 Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

Parfumul timpului...

” O oră nu este o oră, ci o viață umplută de parfumuri, de sunete, de proiecte, de atmosfere. ” ( M. Proust )

Primăvara. Anotimpul după care tânjim, când iarna mai are câte o zi insorită și caldă. Ne gândim la primăvară, de îndată ce intrăm în iarnă. Este un anotimp așteptat de tot ce e viu.

Orice anotimp își are farmecul său. Însă din cele patru anotimpuri prin care avem ocazia de a trece, sunt doar două care lasă o brazdă adâncă în viețile noastre. Primăvara și toamna. Ele sunt perioade de trecere de la frig la cald și de la cald la frig. Și așa mii de ani la rând.

Și aceste două anotimpuri care sunt bogate în farmece, în taine plăcute, în sunete neuitate și parfumuri împrăștiate sunt reamintite de toți poeții din trecut și prezent.

Și totuși primăvara este un anotimp mai deosebit decât toamna, pentru că nu este un anotimp fix, care să aibă un început și un sfârșit clar. Deseori se întâmplă că nici nu ne dăm seama când am ieșit din iarnă și am intrat în vară. Așa de repede trece ea, ca un nor mânată de vântul timpului nemilos. Necătând la acele clipe scurte a primăverii, noi încercăm să savurăm din plin acest anotimp de trecere de la frig la cald.

S-a întâmplat ca într-o zi de duminică din această primăvară să fac o vizită la niște cunoscuți la Saharna-Veche. Nu odată am vizitat acele locuri, cu care deja mă deprinsesem că sunt pitorești, că nici nu mai observam nimic nou în ceea ce puteai să vezi. Sat ca toate satele din Moldova, dealuri ca toate dealurile. Nimic neobișnuit.

Dar la întoarcere spre casă, am hotărât să merg pe jos prin sat, sau mai bine zis pe șoseaua din marginea satului. Era o zi rece, cerul fiind acoperit cu nori rupți de vântul care zbura pe undeva pe sus și care ne mai da o ocazie să admirăm lumina solară din acea zi. La un moment  mi-a venit un gând să cobor de pe șosea spre Nistru și îndată m-am pomenit într-o ... poveste. Acelaș sat, aceleași dealuri, dar ceva nu era în regulă. Aveam impresia că s-a rupt perdeaua și am intrat în sfânta sfintelor, unde trecutul s-a amestecat cu prezentul, și așa mergeau mână la mână. Privirea era ațintită asupra unui salcâm căruia i s-au tăiat crengile și s-a prefăcut într-o ciotcă cârnită de vremi, ca un bătrân împovărat de ani și uitat de toți. Era singur, înconjurat de apă și de copacii mai tineri care au fost cruțați de mâna omenească. Apoi îmi întorc privirile și văd un frasăn care creștea sub un unghi față de drum, de parcă dorea să se ferească de realitate ca să nu piardă legătura cu străvechiul. Era puțin mai nalt decât papura din preajmă, așa că crengile pot să  admire apele bătrânului Nistru, și mă gândesc că se șoptesc unul cu altul.

Călcam atent pe frunzele tomnatice care aveau un miros de umezeală amestecată cu putrezire și care s-au înnegrit și erau gata să intre în brațele pământului prefăcându-se în îngrășăminte pentru plantele peste care au căzut. Încetul cu încetul am ieșit din nou la șosea. Mergeam pe marginea ei , ca pe un hotar nevăzut , ce desparte realitatea de trecut. Din când în când mai apăreau cărărușe  spre Nistru care mă chemau și pe care le urmam până ce dădeam de apa care s-a revărsat  din râu . Priveam la papură, care crește așa de des, că nu poți să observi nimic ce se petrece după ea, fiind ca un grănicer pentru ochii curioși, și ascunzând în sine viața feluritor viețuitoare. Apoi observ copaci sădiți în rânduri și un drum încrezut care se pierde lin în apa Nistrului revărsat, ca apoi să apară din nou. Alături de mine văd o băltoacă cu apă limpede ca cristalul și îmbrăcată cu verdeață abundentă și nerăbdătoare de a împânzi pământul odihnit. Cu cât mai mult mă apropiam de răscrucea care duce spre mănăstire, cu atât mai tare se observa un simbioz dintre sat și natură. Și această legătură o făceau păsările care cântau melodii cerești pe care poți să le auzi doar în pădure și nicidecum prin sate. Atunci m-am simțit străin. Străin de toată frumusețea de care eram înconjurat. Și m-a năpădit o tristețe. Apoi o cărărușă m-a dus la niște copaci  coaja cărora era acoperită cu verdeață pe care noi în popor îi numim mușchi. Am avut onoarea să pun mâna pe ei, că mă temeam să mă ating de aceste plante cu frunzulițe mici, care ca o haină ce acoperă goliciunea au îmbrăcat copacii. Mister.

Cu greu m-am înduplecat să părăsesc acele locuri care au năvălit peste mine ca un parfum frumos al timpului nemilos. Adio. Pentru că așa clipe vor fi, dar cu alte sunete, parfumuri și priveliști.

31 martie 2013

Isaia 41:24...

Isaia 41:24

Iată că nu sunteţi nimic, şi lucrarea voastră este nimic; o scârbă este cine vă alege pe voi.

Cu alte cuvinte: „Iată că sunteți zero și lucrarea voastră este zero; o scârbă este cine vă alege pe voi.” Este dureros să auzi așa cuvinte după ce realizezi un proiect oarecare. Orice alegere se face după o promisiune. Și cei ce fac alegerea știind că nu se va face nimic este o scârbă pentru restul care au ales din neștiință.

Exodul 14:13 ...

Exodul 14:13

Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată.

„Nu vă temeți de nimic”. Frica este o mare problemă atunci când se exprimă în masă. De unul singur te încurajezi de la alții, dar când toți sunt cuprinși de frică nu ai cum să te încurajezi, afară de cazul când ești un credincios adevărat și nu cauți în jur să te încurajezi, ci cauți în sus. Dacă am schimba acum cuvântul nimic cu cuvântul zero, ce vom vedea? „Nu vă temeți de zero”. Adică frica voastră nu este valabilă, când Domnul izbăvește.