Aplauze...

    Aplauzele sunt o formă de ovație prin baterea din palme pentru a crea zgomot. 

   Publicul aplaudă de obicei după o reprezentație, precum un concert muzical, un discurs sau o piesă de teatru, în semn de aprobare sau mulțumire.  Aplauzele sunt foarte populare în prezent, iar membrii publicului bat din palme în majoritatea țărilor pentru a produce un zgomot constant. Această atitudine tinde să se sincronizeze natural într-un grad slab; în Rusia, Norvegia și în multe țări din nordul și estul Europei, aplaudarea sincronizată este mai populară decât aplaudarea la întâmplare.

   Epoca în care a apărut obiceiul de a aplauda este necunoscută. Acest obicei este larg răspândit în cadrul unor diferite culturi umane și este practicat sub forme variate în funcție de intenția de a produce un zgomot mai puternic sau mai slab (de exemplu, tropăind din picioare sau lovind cu mâinile sau cu pumnii a mesei). În fiecare cultură, acest obicei este supus unor convenții sociale.

   În diferite țări, pasagerii avioanelor au adesea tendința de a aplauda la aterizare  după încheierea unui zbor și atunci când simt că roțile avionului au atins solul și că aeronava rulează cu viteză tot mai mică pe pistă.

   Dar ce găsim în Sfânta Scriptură despre aplauze?

   * băteau din palme la încoronare ( 2 Împărați 11:12)

   * băteau din palme ca semn de bucurie la căderea cuiva ( Iov 27:23; 34:37)

   * băteau din palme în semn de mulțumire și închinare lui Dumnezeu :

  

Bateți din palme toate popoarele! Înălțați lui Dumnezeu strigăte de bucurie! (Psalmul 47:1)

   Dacă să fim mai atenți din cele relatate mai sus despre aplauze, tot timpul este cineva căruia îi sunt adresate. Trebuiește să vedem pur și simplu persoana dată ca s-o aplaudăm. Și dacă nu vedem și nici nu auzim persoana dată - desigur nici nu aplaudăm. Altfel suntem socotiți că avem ceva dereglări psihice... așa de obicei explică lumea. 

   În epoca creștină obiceiurile din teatru au fost adoptate în biserici. Eusebiu din Cezareea a afirmat că Paul de Samosata îi încuraja pe enoriași să-și arate aprecierea pentru predicile sale prin fluturarea unor bucăți de pânză din in (οθοναις) și secolele al IV-lea și al V-lea aplaudarea predicatorilor populari a devenit un obicei consacrat. 

    Aplaudarea în biserică a devenit în cele din urmă un obicei demodat, dar nu și în unele biserici protestante. 

   Dacă cineva recită o poezie închinată Domnului, sau dacă cineva cântă o cântare închinată Domnului, sau dacă cineva face o prezentare a lucrării sale închinate Domnului, de obicei se zice:

   * Slavă Domnului !

   * Slăvit să fie Domnul Iisus !

   Dar în ultimul timp a apărut si un adaos la aceste cuvinte prin aplauze. Cui? Lui Dumnezeu? Dar nu El stă pe scenă, ci un om. Noi suntem deprinși firește ca să aplaudăm pe cine vedem. Dacă ar sta El pe scenă, atunci este clar că s-ar putea de aplaudat. Dar, El este nevăzut.

   Când scena este pustie - este liniște în sală, cum apare cineva - hai să-l aplaudăm. Noi credem că-L aplaudăm pe Dumnezeu, dar în realitate noi aplaudăm un om. Îi furăm lui Dumnezeu slava și cinstea meritată. 

   Psalmul 47:1( tr. Cornilescu) sau Psalmul 46:1 (tr. Bisericii Ortodoxe) ne descrie că toate popoarele să bata din palme cu strigăte de bucurie lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu Nevăzutul. 

   Cum poți să bați din palme lui Dumnezeu? 

   Când mai multe zile nu plouă și pământul e uscat dea binelea, și Dumnezeu se îndură și trimite ploaie, noi ne mulțumim doar cu un ”Slavă Domnului !” și atât. De ce să nu-l aplaudăm?

   Sau când cineva este vindecat în mod minunat prin puterea lui Dumnezeu, de ce să nu-L aplaudăm?

   Ați fost scăpați de valuri, ați fost scăpați de cutremur, ați fost scăpați de incendiu, accident - cum I-ați mulțumit lui Dumnezeu?

   Sunt foarte multe minuni în fiecare zi a vieții noastre, și noi ne abținem emoțiile noastre pentru a arăta că suntem educați, că suntem ca majoritatea serioși. De ce să nu aplaudăm pe Dumnezeu, când se merită și când nimeni nu o face?

   Pentru că riscăm ! 

   Riscăm să nu fim luați în derâdere, riscăm să fim arătați cu degetul în semn de dezaprobare, riscăm să fim puși în situații incomode. Riscăm, că lumea se va întoarce cu spatele la noi. Riscăm să fim singuri !

   Pentru cei din jur aceasta va fi aplaudarea la întâmplare, pentru mine și tine aplaudare lui Dumnezeu.

   Și dacă vor apărea întrebări, păi noi avem și răspunsuri la ele. 

   Dumnezeu !

   

ENERGY: Mama Lui...

ENERGY: Mama Lui...:    În toată lumea religioasă, se știe despre mama Domnului Isus. Da, este Maria. Așa o cunoaște majoritatea oamenilor, din lumea creștină. ...

Mama Lui...

   În toată lumea religioasă, se știe despre mama Domnului Isus. Da, este Maria. Așa o cunoaște majoritatea oamenilor, din lumea creștină. Biblia, care este la fel și Sfânta Scriptură, nu prea mult ne atrage atenția la personalitatea mamei Domnului nostru, și în fragmente mici ne relatează ceva despre ea.
   Așa aflăm despre ea că atunci când Duhul Sfânt a zămâslit un prunc în ea, era fecioară. La fel, ea era în logodnă cu Iosif. Pruncul Isus s-a născut într-un grajd și a fost culcat într-o iesle din cetatea Betleem. Maria, mama Lui a auzit clar cuvintele bătrânului Simeon și a văduvei Anna. La fel ea a fost prezentă la cuvintele de uimire a învățătorilor Legii din Templu, când la vârsta de 12 ani Isus a venit la Templu.

   Ea tot ce auzea ceva despre El, punea la inimă.
 
   Dar este un loc în Scriptură, care arată poziția ei față de Domnul Isus.
 
   Aduceți-vă aminte de nunta din Cana Galileii.

1 A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea. Mama lui Isus era acolo.

2 Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui.

   La un moment dat, când nunta era în toi, s-a aflat că s-a terminat vinul. Mama lui Isus era la curent, și deaceea a apelat la el. Dacă aș putea să facă minumi, aș fi făcut-o, dar a apelat la Isus. Tot timpul mă mir de răspunsul și de cuvintele lui Isus adresate mamei Sale.

3 Când s-a isprăvit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.”

4 Isus i-a răspuns: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.”

   S-o numești pe mamă așa , pentru timpurile noastre ar fi jignitor, ca un copil sa vorbească la mamă sa. Isus de parcă i-ar zice: Femeie, ce am eu cu chestiile voastre? Dacă ție ți-a venit rândul sa te îngrijorezi, mie nu mi-a venit ceasul. 

   Mama lui, putea să insiste ca El să facă ceva, dar n-a făcut-o. Ea, s-a sculat de la masă și s-a apropiat de slugi zicându-le:

Mama Lui a zis slugilor: „Să faceţi orice vă va zice.”

   Și slugile au făcut tot ce le-a zis Isus și n-au ratat. 

   Oricine face tot ceea ce zice Isus, nu ratează. Și acum, deja de 2000 de ani încoace, cuvintele mamei Lui, răsună ca un ecou pentru totți creștinii:

   SĂ FACEȚI ORICE VĂ VA ZICE

   Dacă, noi o cinstim pe fecioara Maria, născătoare de Dumnezeu, de ce atunci nu facem ceea ce a zis ea despre Domnul Isus. Aceste cuvinte, de fapt se explică, ca - ascultați de El. Deplin. 

   Ce se întâmplă în lumea de astăzi? 

   Creștinii nu mai ascultă de nimeni. Nici de fecioara Maria, care ne arată spre Isus, și nici de Domnul Isus, care ne arată calea împăcării cu Dumnezeu.

   Apostolul Ioan, în epistola sa 1 Ioan 2:6 , prin Duhul Sfânt ne zice:

Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.

   Dacă dorești să rămâi în Hristos, trebuie să trăiești așa cum a trăit El. Dar cum a trăit Hristos găsești în Evanghelii. Și tot în Evanghelii găsim cuvintele Fecioarei Maria - Să faceți orice vă va zice!

   Dacă pentru tine este mai important să asculți de Fecioara Maria - vezi ce zice ea despre Domnul Isus.

   Dacă pentru tine este mai important să asculți de Domnul Isus - vezi cum a trăit El și trăiaște la fel. 

Alegerea...

   Am citit recent un text din Sfânta Scriptură, la proroocul Isaia - capitolul 5. Este expusa o pildă, alegorie cu privire la poporul Israel. Iată textul:
 
  1 Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă.
  2 I-a săpat pământul, l-a curăţat de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.  3 „Acum, dar – zice Domnul – locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea!  4 Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni?  5 Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare;  6 o voi pustii; nu va mai fi curăţată, nici săpată; spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor să nu mai plouă peste ea.”

   Luând în considerație textul de mai sus ajungi la concluzia că, Dumnezeu mult face pentru noi și noi îl desconsiderăm, pur și simplu nu-L luăm în seamă. Orice națiune este ca o vie în ochii lui Dumnezeu, pe care tot El a și plantat-o. Și nu pur și simplu a sadit o vie, dar urmăriți tot procesul, care a durat în timp, pentru ca să aducă la bun sfârșit ideea, proectul, planul, gândul de a forma o națiune. Dumnezeu așteaptă de la noi ceva. Așteaptă ROD. Un rod bun!

   Din momentul ce faptele rele predomină peste cele bune, Dumnezeu va smulge gardul, va surpa zidul, va face din vie o pașune, pur și simplu va fi călcată în picioare, va deveni ca un drum. Și nimeni nu-și va mai aduce aminte ce a fost pe pământul acesta. Istoria antică ne învață că au fost cândva multe popoare, care acum nu mai există. De ce? Pentru că n-au adus roade bune. 

   Doresc să concretizez, că națiunea ești tu și eu. Ce rod aduci tu și ce rod aduc eu - influențează viitorul copiilor nostri. Dumnezeu așteaptă un rod bun de la tine și mine.

   energycross@mail.ru