Alegerea greșită...

“ Am văzut în pradă o manta frumoasă de Sinear, 200 de sicli de argint și o placă de aur în greutate de 50 de sicli; le-am poftit și le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu, și argintul este pus sub ele .” (Iosua 7: 21)

Relația lui Acan cu Dumnezeu era foarte șubredă sau poate că nu exista deloc, pentru că numai așa s-ar putea explica fapta lui Acan care a încălcat mai mult de o poruncă din Legea lui Dumnezeu, într-o singură acțiune.

Din context înteleg că Acan era pasionat de hainele de firmă și îi plăcea să aibă bogăție; îi plăcea să fie îmbrăcat bine și nu cu orice , ceea ce l-a făcut foarte ușor să observe o manta marca ‘Șinear’. Problema era că haina asta nu-i aparținea, dar el o dorea.

Ce va face acum Acan ?

O va cere de la Dumnezeu prin rugăciune și va aștepta s-o primească, sau și-o va însuși luând-o pur și simplu?

 Stând el în cumpănă și neștiind ce să facă, un gând îi vine în minte : “ să nu furi !” . Enervat parcă de vocea conștiinței care tocmai acum trebuia să-i amintească de porunca lui Dumnezeu, încalcă cu bună știință porunca șoptindu-și că oricum nu-l vede nimeni și nu va ști nimeni vreodată că a dispărut vreo haină….până la urmă e doar o haină. Tocmai a sfidat puterea de omniprezență a lui Dumnezeu .

Acan petrece câteva momente în cumpănă urmărind războiul dintre vocea conștiinței ăi firea umană ; în cele din urmă alege aceeași voce care-l lămurise și mai devreme că nimeni nu-l vede și nici nu se va afla vreodată. Ia repede argintul și aurul, le îndeasă bine peste manta într-un săculeț și pleacă.

“Uf ! ce bine că m-a păzit Dumnezeu și nu m-a prins nimeni. Acum Doamne, dacă nu vei îngădui ca cineva să afle, îți promit că nu voi mai face așa ceva niciodată! Asta a fost șansa vieții mele și tu mi-ai scos-o înainte. Îți mulțumesc .”

Și cu inima plină de emoții, cu genunchii tremurând de spaimă și de bucurie, trăind niște sentimente amestecate, își înnecase “bucuria” trăind-o de unul singur pentru că nu avea voie s-o împărtășească și altora. Dar Acan se obișnuise repede cu sentimentul și și-a continuat viața și lucrarea în poporul Domnului.

Nu știa bietul Iosua și poporul de ce lucrurile nu merg chiar bine și de ce parcă Dumnezeu nu este de partea lor, dar continuau să lucreze pentru Domnul.

În tot acest timp Acan își schimbase dumnezeul, lucru pe care avea să-l mărturisească chiar el atunci când Dumnezeu îl descoperă în fața lui Iosua și a poporului. De fapt Acan mai încălcase câteva porunci date de Dumnezeu poporului; iată mărturisirea :

Acan nu şi-a păzit ochii, ci a privit spre lucruri, la care nu ar fi trebuit să privească. Urmarea a fost că le-a poftit şi a luat lucrurile interzise.

“le-am poftit (Dumnezeu poruncise :… să nu poftești nici un alt lucru care este al aproapelui tău !) și le-am luat (Dumnezeu poruncise: să nu furi !); iată, sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu, și argintul este pus sub ele (– aceste bogății ocupaseră locul central al vasului de lut a lui Acan, devenind un dumnezeu pentru bietul om, deși adevăratul Dumnezeu poruncise : să nu ai alți dumnezei afară de Mine ! )

Păcatul lui Acan l-a dus la moarte , la despărțire de Dumnezeu. El a săvârșit păcatul cu bună știință, a continuat să pozeze a copil fidel de Dumnezeu însă inima lui nu mai apartinea lui Dumnezeu. Deși nu se menționează,  totuși cred că Acan a mărturisit soției și familiei sale despre averea furată dar aceștia au tăcut și nu au mărturisit lui Iosua fapta, nici n-au încercat să-l convingă pe Acan s-o facă. Toată familia a pierit împreună cu Acan în momentul în care Dumnezeu l-a descoperit; au pierit pentru că prin tăcerea lor ei au fost de acord cu fapta soțului și tatălui Acan și s-au unit cu el în acțiunea lui.)

Faptul de-a avea alți dumnezei nu înseamnă neapărat să te inchini inaintea unei figuri sau înaintea unei statuiete cu figura vreunei personalități religioase.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune clar și răspicat că “iubirea de bani este închinare la idoli “. Cum poți verifica dacă în tine sălășluiește această iubire de bani ?

Analizează sincer și adânc motivația acțiunilor tale; investești timp și talente într-o lucrare a lui Dumnezeu doar dacă ești plătit ?

Dacă înainte de a întreprinde orice activitate, fie religioasă sau de altă natură, te gândești “mie ce-mi cade de-aici ?” fără să-ți pese de alții și căutând doar folosul tău, atunci dă-mi voie să-ți spun că deja ai un idol.

Și dacă banii (averea, bogățiile) sunt deja idolul tău, conform cu versetul Scripturii care spune că “ iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor”, te asigur în procent de 100% că acest idol a adus cu el alți idoli.

Vorbește-I lui Dumnezeu despre trăirile tale interioare, despre gândurile care-ți frământă mintea, despre scopurile și idealurile tale, despre ceea ce iubești și chiar și ceea ce urăști…..vorbește-I despre ele deschis, sincer, fără jenă și ascunzișuri pentru că El oricum te cunoaște pe deplin dar așteaptă din partea noastră mărturisire sinceră. După ce I le spui pe toate recunoaște înaintea Suveranității Lui că fără ajutorul Lui nu poți să faci curățenia interioară pe care o vrea Dumnezeu în viața ta. Cere Fiului lui Dumnezeu să vină în ajutorul tău, și spune-I că-I dai voie să preia controlul total asupra vieții și ființei tale și cere-I să ocupe locul central al vieții tale. Aceasta va fi o rugăciune de bun miros înaintea lui Dumnezeu și El o va primi și va face modificări miraculoase în viața ta. Tu însuți vei recunoaște schimbările aduse de Dumnezeu spre binele sufletului tău și le vei mărturisi și altora pentrucă bucuria care te va inunda nu-ți va da voie să taci.

Această întâmplare gravă conţine o învăţătură pentru timpul actual. De ce triumfă lumea?

 Oare nu datorită faptului că în tabără este blestemul?

Puterea lumii alungă puterile credinţei, pentru că plăcerea lumii şi-a găsit intrare în multe inimi.

Unele corturi sunt ascunzători ale lăcomiei, ale mândriei şi ale plăcerilor. Bogăţia, moda, onoarea, prestigiul au ocupat în inimi locul Cuvântului şi al voii Domnului.

Aceste păcate personale nerecunoscute împiedică dezvoltarea mărturiei Domnului.

Nu este oare momentul să ne plecăm înaintea Domnului şi să-L întrebăm: „Doamne, sunt eu? Este în familia mea, în cortul meu?“

Să observăm că acea fugă ruşinoasă de la Ai a fost cauzată de păcatul ascuns al unui singur om.