Cântecul ”Mărețul Har” este cel mai vestit imn bisericesc din SUA.
Ideea de har noi tot timpul o legăm cu mântuirea prin credință,
prin har.
Privind la credincioși se
observă, că majoritatea din ei își construiesc relații cu Dumnezeu prin meritele sale, și nu prin har.
„Dacă
te-ai comportat frumos, și Dumnezeu se va comporta frumos cu tine”
Fiind mântuiți prin har, noi tot
timpul ne impunem pe noi și pe alții
să facem cât mai mult, de parcă noi credem că succesul din viața de creștin,
depind în totul de cât de mult facem!
Noi suntem deacord teoretic doar cu cuvintele ap.Pavel de
la 1Cor. 15:10
Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt.
Însă
devizul nostru tainic este
„Dumnezeu ajută pe cei, care se ajută pe sine”
Falimentul – Este un cuvânt groaznic și nedorit de toți.
Galateni 3:3
Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin
Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească?
Poate
să fie că starea voastră materială este bună , dar în plan spirirtual sunteți
falimentați.
Absolut toți!
Toată
omenirea care a trăit până la noi și cei care se nasc acum și în viitor - sunt
falimenți în plan spiritual. Romani 3:10-12:
după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit,
niciunul măcar.
Nu este niciunul care
să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe
Dumnezeu.
Toţi s-au abătut şi
au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul
măcar.
Noi
nu putem să-I dăm lui Dumnezeu ceva ca să acoperim datoria noastră față de El.
Isaia
64:6
Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre
bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile
noastre ne iau ca vântul.
În
lumea financiară există două tipuri de faliment.
Faliment
temporar și faliment total.
Falimentul temporar se
referă la companiile, care într-un moment oarecare temporar nu pot să achite
datoriile, dar peste un timp anumit poate sa-și resolve problemele sale
financiare.
Falimentul total se
referă la companiile care stau pe marginea prăpastiei și ei sunt nevoiți să
lichideze toate activele si să achite datoriile.
Când o companie se declară falimentată, s-o salveze poate doar cineva care ar putea achita toate datoriile din trecut ai acestei companii falimentate.
În cazul nostru, spiritual, este Domnul Iisus Hristos !!!
El a achitat toate datoriile noastre față de Dumnezeu pe crucea de la Golgota, acum 2000 de ani...
Deci,
în ce fel de faliment suntem noi acum?
Temporar
sau total?
Crezând
că mântuirea vine prin Iisus Hristos și înțelegând că nu putem să adăogăm încă
niște fapte bune la ceea ce a făcut El pe cruce, din terminologia financiară
noi declarăm că am falimentat total
!!
Ceea
ce am citit mai sus de la Galateni 3:3 este că unii oameni se declară pe ei falimenți temporari.
Noi
înțelegem că nu putem să ne câștigăm
intrarea în rai, dar nu știu de ce
credem că putem să ne câstigăm binecuvântările zilnice a lui Dumnezeu.
Din
firea noastră noi toți suntem oameni ai legii. Noi credem că binecuvântările
lui Dumnezeu trebuie să le câștigi.
Așa a socotit si ap.Petru:
Atunci Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Iată că noi
am lăsat tot şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?”
Noi, creștinii ne temem să recunoaștem nouă înșine, că de noi nu depinde
nimic, că totul deja este făcut.
Întrând în Împărăția lui Dumnezeu prin harul Lui, noi încercăm să ne ”răsplătim”
cu Dumnezeu prin faptele bune. Prin aceasta noi declarăm că suntem falimenți
temporari !!
Dar la Efeseni 2:8 :
Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi
aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
Sa ne aducem aminte de
exemplu cu falimentul.
Falimentul are și părți positive.
Antreprenorul falimentat este liber față de datoriile sale. Ele nu sunt
achitate, dar sunt șterse. Ele nu mai sunt ale lui. Pe el nimeni nu-l sună să
întoarcă banii, nu-l amenință. Acest antreprenor este umilit, dar liber.
Iar, cel ce este falimentat temporar, mai încearcă să înnoate,
creditorii nu-l lasă in pace, și el trebuie mult să lucreze, ca să-și repare
cumva afacerea. Acest om nu este liber.
În lumea de afaceri nu există așa terminologie ca libertate totală de
datorii. Datoriile din trecut sunt anulate, dar oare acel om nu va face alte
datorii?
Noi intrăm în Împărăția lui Dumnezeu prin har și tot prin har primim sfințirea. Suntem chemați la
slujire prin har și prin har
Dumnezeu ne ajută pe noi. Prin har
ni se dă putere să trecem prin diferite încercări. Prin har suntem proslăviți.
Noi
umblăm sub semnul harului !!!
Valuta faptelor noastre bune nu are nici o valoare in ochii lui Dumnezeu