Ep. lui Ap. Pavel către Romani, cap. 13

 Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.

   Oricine. Adică fiecare persoană .

Să fie supus ( hupotasso, a se supune, a fi în supunere, a asculta.) stăpânirilor celor mai înalte.

Literal, autorităţilor care se consideră mai presus, însemnând cei care sunt puşi în autoritate peste alţii. Vezi 1Pet. 2:13;

Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor,

cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine

Nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Adică nu există autoritate omenească decât prin permisiunea şi sub controlul Lui.

Stăpânirile care sunt sau autorităţile existente sunt rânduite de Dumnezeu.

Pavel nu lasă în versetele acestea a se înţelege că Dumnezeu totdeauna aprobă puterea cârmuirilor civile.

Şi nici nu vrea Pavel să spună că e datoria creştinului de a li se supune totdeauna. Cerinţele cârmuirii s-ar putea uneori să fie contrarii legii lui Dumnezeu şi în asemenea împrejurări, creştinul trebuie să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Fapte 4:19; 5:29).

Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.

 Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu

 Subiectul lui Pavel e că puterea domnitoare a cârmuirilor omeneşti e încredinţată oamenilor de către Dumnezeu, potrivit cu propriile Lui scopuri pentru binele omului. Dăinuirea lor în putere sau căderea lor din autoritate sunt în mâinile Sale.

De aceea, creştinul va susţine autoritatea statului existent. El nu se va încumeta să ia în propriile sale mâini rezistarea la puterile care sunt sau să le demită.

Învăţătura de felul acesta era deosebit de necesară pe vremea lui Pavel, deoarece pe vremea aceea, iudeii erau într-o stare turbulentă şi deja stârniseră rebeliuni în diferite părţi ale Imperiului Roman.

Dacă creştinii ar fi dat pe faţă un spirit la fel de nesupus ar fi însemnat să aibă parte de aceeaşi neplăcere care începea să cadă asupra iudeilor şi ar fi avut ca rezultat pierderea protecţiei statului roman, care adesea fusese o binecuvântare pentru creştini, aşa cum Pavel putea mărturisi din propria sa experienţă.

Mai mult, ar fi adus ocară asupra bisericii creştine şi asupra soliei ei de pace şi iubire frăţească.

De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda.

Literal se aliniază împotriva autorităţii, se aşează în ordine de bătaie împotriva autorităţii.

Rânduielii.( Gr. diatage, literal ceea ce este rânduit, ceea ce este aşezat.) Ideea lui Pavel ar putea fi redată literal: se aşează împotriva a ceea ce a fost rânduit de Dumnezeu.

Osânda. (Gr. krima, condamnare, judecată ). Pavel se referă aici la sentinţa dată de autorităţile cârmuitoare, ca slujitori ai lui Dumnezeu, în lumea aceasta (cap. 13:4), împotriva celor care se împotrivesc. Întrucât neascultarea de stăpânirile care sunt înseamnă împotrivire faţă de rânduiala lui Dumnezeu, pedeapsa pe care autorităţile o aplică reprezintă şi judecata şi mânia lui Dumnezeu asupra cetăţenilor rebeli.

 Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei, dar, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea.

Nu sunt de temut.

 În general, cârmuitorii nu sunt de temut decât când cineva face răul.

 Cârmuirile ca atare nu sunt o groază pentru faptele bune. Dimpotrivă, ele există pentru un scop bun şi, în general vorbind, e spre folosul creştinului de a se supune cererilor lor.

 El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.

 Întrucât statul există ca un slujitor al lui Dumnezeu pentru un scop bun, creştinul n-are cauză de a se teme de autoritatea lui dacă duce o viaţă paşnică. Aici Pavel exprimă un adevăr general, nezăbovind să-şi califice afirmaţia cu excepţii specifice.

Sabia- Simbolul autorităţii cârmuitorului de a aplica pedeapsa.

De aceea, trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului.

De aceea. Acesta se referă la cele patru versete precedente, în care Pavel a prezentat cauzele ascultării.

De frica pedepsei. Literal din cauza mâniei.

Întrucât autorităţile civile există prin rânduială dumnezeiască, creştinul trebuie să asculte nu numai pentru că vrea să evite pedeapsa, ci pentru că e drept să asculte.

 Singura excepţie este când legea statului vine în conflict cu Legea lui Dumnezeu

Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta.

Plăţile şi birurile.

Contextul sugerează că aceasta nu e o poruncă, ci o afirmaţie a unui fapt. Evident primii creştini considerau ca o chestiune de principiu să plătească impozitele, poate în ascultare de învăţătura lui Hristos (Luc. 20:20-25)

Slujitori - slujitori publici ai lui Dumnezeu.

Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.

Unii comentatori privesc versetul acesta ca o concluzie la argumentaţia lui Pavel cu privire la datoria creştinului de a asculta de stat. În acest caz, tuturor e înţeles ca referindu-se la cei din autoritate..

Birul. Gr. phoros, impozit, datorie. Înţelesul de chirie e găsit în papirusuri.

Frica. Gr. phobos - nu frică în sensul de spaimă şi groază. Comparaţi 1Pet. 2:18; 3:2.

Cinstea. Pe vremea lui Pavel, agenţii cârmuirii romane, care erau împuterniciţi să strângă impozitele şi vama, erau, cel puţin pentru iudei, un obiect de ură şi dispreţ. De aceea, sfatul lui Pavel către credincioşii din Roma, ca nu numai să se supună la plata impozitului, dar şi să dea cinstea şi respectul cuvenit cârmuitorilor lor, era în contrast izbitor cu sentimentul în creştere al rebeliunii care era stârnită de iudeii fanatici şi aceasta urma să aducă în curând prăpăd asupra naţiunii lor.

 Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii a împlinit Legea.

Să nu datoraţi nimănui nimic. Creştinul trebuie să-şi plătească toate datoriile care-i revin, dar e o datorie pe care niciodată nu o poate plăti deplin, şi anume, datoria de iubire faţă de semenii săi.

Să vă iubiţi unii pe alţii. Iubirea reciprocă este o obligaţie nemărginită. E o datorie pe care omul trebuie să caute fără încetare să o împlinească, dar care niciodată nu va fi pe deplin realizată, atâta vreme cât rămâne prilej de a face bine semenilor.

A împlinit. Acela care iubeşte pe semenii săi a împlinit intenţia şi rostul Legii.

Nu satisfacerea din afară, ci iubirea din inimă este împlinirea Legii (cap. 13:10).

Ei au transformat legea iubirii lui Dumnezeu într-un cod rigid şi lipsit de iubire.

  De fapt: „Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti” şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Acela care iubeşte pe semenul său, nu va fura de la el, nu-i va lua viaţa, nu-i va pofti bunurile şi nici nu va mărturisi mincinos împotriva lui şi nici nu va comite adulter cu nevasta lui.

Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.

 Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.

Expresia reaminteşte îndemnul precedent de a nu datora decât iubire, care ea însăşi este rezumatul datoriilor creştine. Şi ca un motiv urgent pentru împlinirea acestor datorii, Pavel face acum apel la ceea ce a fost totdeauna un îndemn la vieţuire creştină – credinţa în apropierea celei de-a doua veniri a lui Hristos.

Împrejurări.

Termenul acesta nu se aplică la timp, în general, ci la un timp definit, măsurat sau fixat, sau la o perioadă sau împrejurare critică.

Credincioşii din Roma nu puteau decât să-şi dea seama de timpul critic în care trăiau. De aceea Pavel îi îndeamnă să se scuture de toată încropeala şi indolenţa lor, să pună capăt mulţumirii de sine şi să se îmbrace în Domnul Isus Hristos.

Ceasul - să vă treziţi. Literal ca să ne deşteptăm.

Pregătirea necesară pentru ziua cea mare a lui Dumnezeu cere de la creştini o veghere activă. (cele zece fecioare care au aţipit toate şi au adormit) 

Am crezut.

 Timpul în textul grec al acestui verb arată în trecut, la cea dintâi acceptare a credinţei creştine. Aşteptarea statornică a venirii Domnului este atitudinea minţii pe care Însuşi Hristos a impus-o în repetatele Sale avertismente. Această aşteptare de la început fusese calificată de avertismentul despre ziua aceea şi despre ceasul acela nu ştie nimeni. 

Faptul că timpul a dăinuit mai mult decât era aşteptat nu înseamnă că Cuvântul lui Dumnezeu a dat greş. E o lucrare de făcut şi multe condiţii, de împlinit înainte ca Hristos să vină.

 Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.

Noaptea. Întrucât a comparat starea spirituală prezentă a cititorilor săi cu somnul, Pavel continuă ilustraţia contrastând viaţa prezentă cu aceea care urmează să vină, ca noaptea cu ziua.

Să ne dezbrăcăm.

Cuvântul acesta e folosit de câteva ori în NT, pentru a descrie înlăturarea obiceiurilor rele.

Faptele întunericului.

Prezentate aici ca o haină care trebuie să fie dezbrăcată. În locul lor, creştinul trebuie să îmbrace armura adevărului şi neprihănirii, ca să poată fi gata pentru lumina zilei arătării lui Hristos.

Luminii. 

Armura luminii e aşa intenţionată pentru a o pune în contrast cu faptele întunericului. Creştinii sunt chemaţi din întuneric la lumina Sa minunată. Ei sunt numiţi fii ai luminii  şi, în consecinţă, duc lupta spirituală cu arme ale luminii.

Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;

Să trăim- să ne purtăm.

Frumos.

Literal după o bună manieră, de unde cu graţie, cuviincios, onorabil.

Ca în timpul zilei.

Oamenii răi caută să ascundă faptele lor de silnicie şi împlinirea poftelor sub acoperământul nopţii. Dar creştinul trebuie să se poarte ca şi cum întreaga lume ar putea să vadă ceea ce face. El e un fiu al zilei, nu al nopţii şi ar trebui să trăiască aşa ca un fiu al luminii.

Chefuri.

Curvii - depravare, imoralitate.

Fapte de ruşine. Destrăbălare, Desfrânări,  senzualitate, desfrâu,

Certuri.

Pizmă. Invidie,zelos, gelozie.

ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele

Îmbrăcaţi-vă.

Acum Pavel înfăţişează pe Hristos Însuşi ca fiind arsenalul creştinului. Dar viaţa aceasta cu care el a fost îmbrăcat trebuie să fie continuu înnoită, în experienţa de zi cu zi de creştere şi sfinţire. Fiecare nou pas în dezvoltarea aceasta poate fi privit ca o nouă îmbrăcare cu Hristos şi creştinul care stăruie în această experienţă transformatoare va imita din ce în ce mai mult viaţa şi caracterul lui Hristos şi Îl va reflecta înaintea lumii.

Firea.

Adică natura fizică stricată. Trebuie să se ia măsuri pentru nevoile corpului, dar creştinul nu trebuie să-şi facă preocupări pentru excitarea şi satisfacerea poftelor nesfinte. O viaţă luxoasă şi de satisfacere a poftelor stimulează acele impulsuri ale firii pământeşti pe care creştinul ar trebui să caute mai degrabă să le mortifice.

Decizia e a voastră. Acesta e Cuvantul lui Dumnezeu.